Mireasma Nașterii și a Învierii
În Cîntarea Cîntărilor, mireasa îi spune mirelui: „Miresmele tale sînt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău” (1, 2). Sau, așa cum apare în traducerea românească a Septuagintei, „mireasma mirurilor tale, mai presus decît toate aromele, / mir revărsat este numele tău” (1, 3; trad. de Marius Cruceru). Această comparație între numele care indică prezența și răspîndirea în aer a parfumului a primit în primele secole creștine o interpretare alegorică, susținută de alte cîteva texte din Scriptură. Cel mai important pasaj se regăsește în a doua Epistolă către Corinteni, în care apostolul Pavel îi mulțumește lui Dumnezeu pentru biruința în Hristos și pentru faptul că „descoperă mireasma cunoștinței Sale”. Imediat după această definire olfactivă a efectului, dar și a calității intrinseci a Evangheliei lui Hristos, urmează înfățișarea condiției înseși apostolice și, am putea spune, creștine prin aceeași analogie cu aromatele: „pentru că sîntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mîntuiesc și între cei ce pier; / unora, adică, mireasmă a morții spre moarte, iar altora mireasmă a vieții spre viață”.
Această enigmatică – cel puțin în primă instanță – prezentare a vieții de propovăduitor al veștii celei bune, care se răspîndește în lume, prin apostoli și prin cei ce cred, aidoma parfumului sau a altor aromate, are în inima sa expresia „mireasma lui Hristos”. Or, pentru primii comentatori creștini, între care Origen deține un loc privilegiat, numele ca mirul revărsat din Cîntarea Cîntărilor nu putea fi înțeles decît în cheie hristologică: o profeție, spune Origen, despre răspîndirea numelui lui Hristos în toată lumea asemenea unui bun miros sau a unei miresme subtile (odor suavitatis). Dar cum s-a putut petrece această înmiresmare a umanității și, în general, a creației? Folosirea acelorași cuvinte în textul Scripturii îl convingea pe Origen să caute convergența diferitelor contexte. Astfel, în imnul din Epistola către Filipeni (2, 7) care slăvește smerenia, chenoza, „golirea de sine” a Fiului lui Dumnezeu, el găsește termenul analogic pentru a înțelege profeția „mir revărsat este numele tău” în sensul Întrupării: Cuvîntul lui Dumnezeu a ieșit din „lumina inaccesibilă” și „s-a făcut trup” așa cum un parfum prețios se răspîndește în aer ieșind din propriul vas, devine accesibil, o prezență pe care simțurile o pot percepe.
Nașterea din Betleem inaugurează această înmiresmare dinlăuntru a umanității asumate de Fiul lui Dumnezeu. Și ceea ce El a transmis „sălășluindu-se între oameni”, lăsîndu-se văzut și atins, e prezența eficace a iubirii care creează viața și o înnoiește. Mireasma Sa nu este doar urma sau memoria unei prezențe, ci însăși speranța vieții adevărate și puterea Celui care este Viața. Sfîntul Grigorie cel Mare avea să-l urmeze pe Origen în hermeneutica hristologică a Cîntării Cîntărilor, centrată pe relația dintre chenoza Întrupării și răspîndirea bunei miresme. Aromatele au devenit, de pildă, la Sfîntul Grigorie al Nyssei, alt mare comentator al Cîntării, termenii unei teorii a virtuților și în același timp a limbajului care caută să numească fără să poată atinge ceea ce vrea să cunoască. Aici a simți mireasma este mai degrabă a capta urma unei esențe insesizabile. Însă înțelesul tare, cel pus în lumină de Origen, al numelui-mireasmă, al Întrupării și al efectelor sale, se va păstra în viziunea asupra simțurilor spirituale prin care se petrece comuniunea lăuntrică, intimă, cu Dumnezeu. Iată un mic fragment grăitor dintr-o omilie la Cîntarea Cîntărilor a Sfîntului Grigorie al Nyssei: „Binefacerea harului se împarte potrivit cu cele trei simțuri, veselind ochiul cu frumusețea înfățișării, bucurînd simțul mirosului prin buna mireasmă și îndulcind ca hrană simțul gustului”. Căci Mirele „Se face nouă și har ochilor, făcîndu-Se lumină, și mir mirosului, și viață celor ce Îl mănîncă”. Numeroase omilii despre învierea lui Lazăr vor relua tema prezenței lui Hristos ca mireasmă care restaurează viața, transformînd mormîntul într-un „pîntece matern”. Astfel, mireasma Întrupării este și cea a Învierii, e parfumul vieții care, prin jertfă, învinge mirosul greu al morții.
Bogdan Tătaru-Cazaban este preot și cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2023).