Mîntuirea instant - sau cum se prezintă credinţa de tarabă -</i>

Laura D. este ingineră, are 30 şi ceva de ani şi toţi cunoscuţii au considerat-o pînă de curînd o persoană raţională, cu capul pe umeri. Din punct de vedere religios, era nu numai sceptică, ci chiar, în anumite momente, un critic de neînduplecat al manifestărilor religioase tradiţionale şi al credinţei instituţionalizate. La un moment dat, a fost la cîteva cursuri ale unei firme de vînzare a produselor cosmetice, de igienă şi de curăţenie casnică, comercializate prin reţeaua proprie de distribuitori. În scurtă vreme a devenit distribuitor al acestor produse " nu cu prea mare succes, ba mai degrabă în pierdere, căci uneori nu reuşea să le vîndă pe toate şi mai trebuia să dea şi bani cîştigaţi din salariul profesiei de bază. Ceea ce i-a şocat însă pe membrii familiei şi pe prietenii ei nu a fost neapărat încăpăţînarea cu care se agăţa de o afacere evident păguboasă, ci discursul pe care l-a împrumutat de la cursurile respective: nu o simplă strategie de marketing pentru a reuşi să vîndă, ci o cuvîntare cu accente religioase. Pasămite, prin cooptarea ei în reţeaua de distribuitori, îşi găsise liniştea sufletească, drumul spre autoperfecţionare şi totodată sensul existenţei. "În sfîrşit, sînt fericită" " obişnuieşte ea să spună. Cîteodată, după ce vine cu sacoşa de la "centru", înşiră produsele pe masă şi se uită pierdută, într-o stare de extaz, la şirul de creme, detergenţi şi tuburi de pastă de dinţi. "Născuţi credincioşi" Laura nu este un caz singular. Rămîne un mister de ce oameni care altminteri critică ideea de post se alătură unor guru New Age şi devin vegetarieni sau vegani, atîţia relativişti în ale credinţei citesc cu religiozitate horoscopul zi de zi (un studiu făcut recent în Hexagon arăta că aproape jumătate dintre franţuzoaice au mai multă încredere în zodiac decît în partenerul de viaţă), persoane care fac apoplexie la auzul expresiei "desăvîrşire spirituală" urmează îndeaproape sfaturile dintr-o carte de self-help philosophy de tipul "Zece paşi spre fericire" sau " exemplul clasic " intelectuali sceptici ajung să se alăture entuziast cultului Conducătorului iubit. Cunoscuta maximă care spune că oamenii care nu cred în Dumnezeu sînt gata să creadă în orice (sau " în varianta ironică a lui G.B. Shaw " "Nu ne-am pierdut credinţa, doar am transferat-o dinspre Dumnezeu spre profesia medicală") îşi găseşte adesea corespondent în realitate. Revista New Scientist, ediţia din februarie 2009, analizează fenomenul în articolul "Născuţi credincioşi: cum îl creează creierul nostru pe Dumnezeu" (semnat de Michael Brooks): "