Minciuna

Cei care au bunăvoinţa de a urmări această rubrică vor fi constatat că nu m-am sustras actualităţii, de vreme ce am dedicat "dosariadei" un şir de articole. Observ că fenomenul se menţine în prim-plan, atît pentru că e haotic şi dubios instrumentalizat, cît şi pentru că tema adevărului ascuns rămîne - din decembrie ’89 pînă astăzi - principala noastră povară simbolică. În ceea ce priveşte dosarele clerului, părerile s-au împărţit mai ales pe chestiuni de metodă şi trepte de indignare. Avem excepţionaliştii, care susţin că Bisericii îi revine dreptul de a se judeca singură pentru păcatele unora dintre ierarhi, aşa cum avem maximaliştii, care cer incriminarea "verigilor slabe" ale clasei sacerdotale cu un plus de severitate, dat fiind că Dumnezeu însuşi aşteaptă mai mult de la preoţi decît din partea laicilor. Nu ştiu dacă preconizata "comisie" sinodală - chemată să-şi sancţioneze propriii membri! - va produce rezultate convingătoare şi retrageri dictate de pocăinţa veritabilă. Istoria Bisericii a înregistrat cazuri de apostazie în vremuri de persecuţie (cînd cei "căzuţi" au fost iertaţi şi reprimiţi), dar nu şi cazuri în care urmaşii apostolilor ("pescari de oameni") s-au comportat ca nişte vînători de oameni. Haideţi totuşi să sperăm că, pe lîngă reacţia societăţii civile (care va cunoaşte oricum cuprinsul dosarelor), va fi pronunţat şi un verdict episcopal, de uz intern. Ce "încadrare" pretinde conduita unui păstor care, în loc să-şi pună sufletul pentru fiii săi duhovniceşti, în loc să plece pînă la marginea pămîntului pentru a regăsi "oaia" rătăcită, îşi mînă turma spre pierzanie? Drama faustică scoasă acum din arhive pune în scenă păcatele limbii. După sfîntul apostol Iacob, limba - "lume a fărădelegii" - este un "rău fără odihnă, plină cu venin aducător de moarte". Prin acuzaţia apriorică pe care o induce, delaţiunea încalcă una dintre poruncile Decalogului ("Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău") şi se cufundă în mlaştina minciunii ca veracitate răsturnată. De la Tertulian pînă la Bossuet, falsum testimonium s-a numărat printre păcatele capitale. A minţi împotriva aproapelui tău e totuna cu sperjurul, pe care părinţii Bisericii îl asimilează, pe filieră augustiniană, ereziilor hristologice: minciuna e păcat împotriva Cuvîntului divin, identificat cu Adevărul. E drept că numeroşi autori patristici leagă minciuna de căderea adamică: ea ar fi reflexul naturii umane ontologic alterate din cauza păcatului originar. O atare genealogie nu o face mai puţin condamnabilă, inclusiv sub aspect social, dată fiind conexiunea dintre minciună şi falsitatea conduitelor inspirate de diavol. Tipologia augustiniană a dubletului mendacium-periurium sugerează amploarea daunelor, dar şi ambiguitatea uneori intenţionată a celor ce folosesc această redutabilă armă din panoplia Necuratului, cunoscut şi sub porecla de "tată al minciunii". Doctorul african identifică opt specii de minciună: 1. cea doctrinară; 2. cea care nu foloseşte nimănui şi dăunează cuiva; 3. cea care dăunează cuiva şi îi serveşte altcuiva; 4. minciuna pură, spusă din plăcerea de a înşela; 5. cea motivată prin dorinţa de a te face plăcut - singura formă care nu dăunează nimănui, deşi serveşte cuiva; 6. cea menită să salveze bunuri materiale; 7. minciuna care salvează viaţa (celui care minte sau a altcuiva) şi 8. aceea care are menirea de a proteja puritatea corpului sau castitatea. După Petru Lombardul, minciuna e "periculoasă" (perniciosum), "ludică" (iocosum) sau "utilă" (officiosum). Amintiţi-vă cît de frecvent recomandă Jurnalul fericirii minciuna tactică în faţa securistului anchetator... Există deci o diferenţă majoră între creştinul care alunecă din omenească slăbiciune, minţind pentru a-şi proteja semenii sau valorile, şi acela care acceptă zelos colaborarea cu răul, vînzîndu-şi aproapele în schimbul unor avantaje personale sau demnităţi nemeritate. Nu e aceasta diferenţa ireductibilă dintre Petru şi Iuda Iscarioteanul? Cred că se cuvine să facem (sau nu) exerciţiul iertării cu gîndul la distanţa care continuă să-i despartă pe cei doi atît pe planul mîntuirii, cît şi în Împărăţia lui Dumnezeu.