Mica renaştere

6 octombrie 2006   DIN POLUL PLUS

Le dau o veste bună celor care înţeleg că efortul de a demola Europa creştină dezrădăcinează proiectul european şi nu vor ca aşa ceva să se întîmple: Polirom (egal Silviu Lupescu) a deschis colecţia numită "Tradiţia creştină". Sînt de acord că, odată cu nevoia de a simula cît mai plauzibil libertatea democratică (sîntem în ’90), piaţa cărţii a fost invadată de titluri religioase. Au apărut clasici şi marginali, au fost prizaţi autori de vîrf şi proletari ai misionarismului, dar ceea ce ne aduce acum casa ieşeană are, voi arăta, altă ţinută. Noua colecţie ne propune texte patristice bilingve, în ediţii cu solidă îngrijire. Ieşim din faza recuperării ostentative şi dezorganizate. Intrăm - să vedem pentru cîtă vreme - în etapa de lux. Ediţia patristică profesionistă este un standard al culturilor majore, aşa că nu ne miră desincronizarea noastră şi pe acest plan. Luaţi, în contrapartidă, cazul Franţei, ţară a laicităţii de principiu. Acolo, Părinţii Bisericii au fost "naţionalizaţi" prin intermediul galicanismului ecleziastic, asociat cu regalitatea sacră, ca temelie a francităţii. De la Ioan Cassian, Ghenadie al Marsiliei sau Irineu de Lyon, pînă la Port Royal, Părinţii Bisericii au fost stîlpii Vechiului Regim. Graţie universalismului patristic, un Bossuet îi preda Delfinului pasaje din... Ps-Dionysie Areopagitul, multă vreme "anexat", printr-o suprapunere apocrifă, cu Saint-Denis, arhiepiscop legendar al Parisului... Maurinii, ordin monastic dedicat ediţiei patristice, s-au impus drept strămoşi ai filologiei moderne. În secolul XIX, abatele Migne publica faimoasa lui Patrologie - sute de volume in quarto, cu texte integrale din Părinţii latini şi greci: nici un editor nu a întreprins vreodată o operă mai ambiţioasă, mai laborioasă şi (desigur) mai supusă greşelii de tipar. În ultimii ani de război, în Franţa ocupată, doi viitori cardinali - H. De Lubac şi Jean Danielou - au iniţiat primele titluri ale Colecţiei bilingve "Sources chretiennes", care numără, astăzi, aproape 500 de volume! E seria emblematică a Franţei catolice (prin Editura Cerf), o referinţă pentru studioşii din toată lumea, exemplu de acribie şi de venerare civilizată a propriilor "izvoare". Părinţii au fost episcopi, teologi, asceţi sau poeţi din primul mileniu care le-au indicat "proto-europenilor" doctrina ortodoxă, arcanele exegezei biblice, răspunsurile la întrebările existenţei, căile rugăciunii şi ale doxologiei, dar şi raportul dintre imperium şi sacerdotium ca ingrediente ale unei teologii politice. Dreptul roman şi operele patristice furnizează cimentul europenităţii democratice, sursa canonică a loialităţilor teritoriale şi a schemelor prepolitice din care se inspiră, astăzi, valorile subsidiarităţii şi spiritul "comunitar". Nu voi subestima eforturile Bisericii noastre de a trece pe româneşte texte patristice. Mînăstirile au lucrat "filocalic", încă din veacul al XVII-lea. Şcolile bisericeşti au dat traducători (Olimp Căciulă şi Dumitru Fecioru sau D. Stăniloae însuşi sînt cîţiva dintre cei mai fertili tălmăcitori). La începutul anilor ’80, Patriarhul Justin Moisescu (un fin intelectual) a inaugurat Colecţia "Părinţi şi Scriitori Bisericeşti", cu zeci de titluri, apărute la Editura Institutului Biblic. Începute sub directorul de atunci, Bartolomeu Valeriu Anania, ele au continuat după ’89, cînd versiunilor cartonate li s-au asociat, pentru o mai directă difuzare pe piaţă, reeditări şi florilegii broşate. Bref, Polirom nu inventează apa caldă. Însă preia, oportun şi generos, o iniţiativă necomercială de care alţii - să zicem Academia Română - nu s-au învrednicit. Îndărătul proiectului ieşean stau cîţiva erudiţi (Ioan-Florin Florescu şi Adrian Muraru), ajutaţi de Bogdan Tătaru-Cazaban şi, informal, de toţi acei tineri teologi/cărturari care, mînaţi în lupta cea bună de un Cristian Bădiliţă & Friends, s-au înhămat, bunăoară, la noua traducere a Septuagintei, "Biblia Părinţilor" prin excelenţă. Din semne disparate, se poate deci saluta un început de revival patristic în cultura română. Primele texte de la Polirom îi aparţin lui Origen, geniul uşor heterodox, care comentează Geneza şi Exodul. Un regal de subtilitate într-o epocă a grosolăniei.

Mai multe