La școală

Civilizația euro-americană modernă a extins domeniul libertății și pe cel al egalității. Ideologia iluministă a drepturilor omului s-a difuzat, cu toate parantezele totalitare, cîștigând teren și devenind chiar un soi de natură inerentă regimurilor democratice. Tot mai mulți oameni se bucură de autonomie și de egalitatea șanselor, însă nu părem mulțumiți: ne-am dori ca expansiunea acestor două valori fundamentale să continue pînă la instaurarea unei societăți perfect libere și complet egalitare. Firește, realitatea și-a impus limitele, iar filozofia politică a evidențiat adesea faptul că egalitatea și libertatea se pot distruge reciproc (și chiar au făcut-o, în felurite momente și modalități). Mă gîndeam la aceste truisme zilele trecute, cînd am văzut blocajul anarhist, pe care grupuri de studenți radicali l-au decretat în universități din Franța. Ei și-au ocupat școlile ca în mai ’68, pentru a protesta contra revenirii la examenele de admitere (păstrate doar în sectorul Marilor Școli create de Napoleon și rămase, pînă azi, locul unde se reproduc elitele politico-administrative din Hexagon). Limbajul sloganurilor utilizate de tinerii care vor ca oricine să poată studia oriunde, mai presus de aptitudini și de eforturile individuale, nu aducea nimic nou: e vechiul aer brutal al utopiei care pretinde imediata ei întrupare. Tensiunea dintre acești tineri (inclusiv cei admiși la Sciences Po) și moderat-liberalul președinte reformist Emmanuel Macron ne-ar putea surprinde, dacă n-am cunoaște acumularea tot mai agresivă de populism antielitist menit să continue tradiția revoluționară a abolirii oricărui privilegiu. În Franța – și în alte state occidentale foarte bogate –, educația e majoritar gratuită (la orice nivel), asigurările sociale sînt generoase (scobind gaura unui deficit public în curînd abisal), statul-providență se ocupă de toți (inclusiv de cheltuielile pentru reunificarea familiilor imigrante), iar corectitudinea politică (asortată cu practica discriminării pozitive) a devenit normativă. E oarecum ciudat ca, în asemenea condiții, să vezi că noua generație revine în stradă, exacerbînd o cultură a protestului pe care o credeam adormită. Lupta cu „privilegiile“ maschează de fapt dorința de a aboli orice ierarhie de merit, cu gîndul unei societăți fără clase, în care toți sînt egali în sens absolut, în vreme ce statul preia, nivelator, toate responsabilitățile. Vindecată (inclusiv prin coerciție legală) de nazism, Europa (unde bicentenarul nașterii lui Marx e celebrat la vîrf) nu pare la fel de imună la fantomele comunismului.

Peste Atlantic, descoperim o atmosferă cumva asemănătoare, însă numai aparent. Universitățile de top – ni se spune în varii editoriale și studii – sînt inaccesibile celor săraci (deși orice student cu mijloace materiale limitate poate obține o bursă, dacă și demonstrează performanța școlară de excepție). Ba chiar ar fi mitologic supraevaluate, pentru a alimenta un uriaș business. Într-adevăr, diferența dintre școala publică (de proastă calitate) și aceste citadele din Ivy League e astronomică. Numai că doar prin acceptarea selecției severe ai garanția că produci elite competitive la nivel mondial și americanii continuă să înțeleagă acest lucru. Mulți copii bogați au bani de taxe pentru a accede în cele mai bune universități, însă asta nu exclude meritocrația internă. Există, bunăoară, Phi Beta Kappa, cea mai veche și prestigioasă Honor Society, care are sedii în 10% din universități (evident, cele de top) și recrutează 10% din studenții din anul terminal (evident, pe cei mai buni, demni de calificativele magna & summa cum laude). În țara corectitudinii politice, elitismul e paradoxal asumat, cît se poate de limpede. La noi, unde Bioterra „bate“ Sorbona, comunismul supraviețuiește printr un climat antielitist de evident sprijin popular. Ni se pare tot mai firesc și mai distractiv să încurajăm pe toate căile (inclusiv electorale) idiocrația cea mai robustă. Roadele acestei mentalități nu s-au lăsat așteptate: sînt deja pe piață, într-o abundență înfricoșătoare… 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.