La faţa locului

23 martie 2007   DIN POLUL PLUS

Declic anecdotic: două domnişoare, pe care le zăresc deunăzi, la ora tîrzie cînd apuc îndeobşte să-mi trag sufletul şi să-mi plimb patrupedul. Perfect încadrate în moda juvenilă. Jeanşi sofisticaţi, paranteza unui lănţişor dorsal, poşeţele cu mîner larg şi aer semi-sportiv. Bref, noua generaţie. Ştiţi cum e: în liniştea nocturnă a unei străzi, cuvintele răsună mai tare, aşa încît le auzi fără să vrei. Şi ce-mi fu dat să ascult? Mondenităţi, bîrfuliţe de găşculiţă, vreo înjurătură groasă, făcută parcă să-ţi înlemnească definitiv admiraţia pentru sexul frumos? Da de unde! Vorbitoarea îi propunea amicei sale o lecţie din istoria Bisericii. Zice: "ce facem ca să reformăm treaba? Şi atunci au apărut tot felul de..." "Teorii" - anticipează cealaltă. "Nu, de mişcări: calvinismul, lutheranismul, anabaptismul, anglicanismul..." N-am prins continuarea. Dar m-am simţit brusc reconfortat. Lumea nu e neapărat aşa cum o credem. Vezi o formă fixă (fătuca medie a noii generaţii) şi crezi că discursul aferent oscilează obligatoriu între manea, discotecă şi telenovelă. Ei bine, nu! Poate că vreuna dintre persoanele pe care le-am intersectat, în 30 de secunde, va fi fost studentă la teologie. În acest caz, mi se dovedea că stilul relax cotropeşte victorios pînă şi ştiinţa ecleziastică. Sau poate că fata era orice altceva; standardistă la o companie, coafeză, ce ştiu eu? Fapt e că aparenţa m-a înşelat încă o dată, de vreme ce prin vocea ei circula, informal, o bucăţică din tradiţia şi cultura Europei. Poate că, dacă am auzi mai mult sau mai bine, precum Jack Nicholson în filmul său "licantropic", urechile noastre ar descoperi zilnic, în mii de variante, surprize de acelaşi tip. Deşi nu-ţi trebuie urechi de lup ca să-ţi bagi în seamă semenii. E suficient să nu-ţi astupi urechile de om. Să renunţi la dopurile prejudecăţii şi la reflexul defensiv al catalogării sumare. Undeva şi mereu, la doi paşi de paşii tăi, există cineva care te poate scăpa de rutina cenuşie a mizantropiei. Eu, unul, am fost atît de încîntat să aud acea conversaţie încît mi-a venit o secundă, cam pueril, să le plasez celor două o inoportună remarcă elogioasă. M-a oprit "buna creştere", desigur, dar tare mult mi-ar fi plăcut să le spun "bravo"! Bine faceţi că vă păstraţi curiozitatea, dorinţa de a şti, interesul pentru trecutul din care descindem. Recunosc. M-am simţit brusc "în vîrstă". Felul în care am învăţat eu, acum două decenii, "chestia Reformei" nu prea seamănă cu abordarea "cool" a interlocutoarelor mele imaginare. Numai că, iată: am alunecat atît de jos cu tot cu societatea românească, am pierdut atîta lest intelectual, încît ajungem să ne mirăm că gîndirea însăşi nu s-a stins, copleşită de rumoarea fără sens a cotidianului nostru idiotizat. OK. Nivelul sensibleriilor mele denotă fie scleroza conservatoare, fie patologia unui elitism exacerbat sub efectul de lupă al democraţiei. E posibil ca asemenea transcrieri pop ale cronicii bisericeşti să fi avut loc şi pe la cutare liceu industrial din anii ’80. Vor fi existat şi pe atunci copii mari, cu minţi naive, care coborau evenimentul spiritual în subsolul naraţiunii triviale. Nimeni nu poate nega perenitatea almanahului şi farmecul discret al iniţierilor emancipatoare. La a doua reflecţie, cred însă că mirarea mea stradală avea un resort mai adînc. E bizar să mai auzi Istoria Mare în cheie orală, narativă, dialogică, de parcă modelul socratic ar mai izbuti să diminueze ratingul posturilor de nişă educativă. Neagu Djuvara versus Discovery. Asta mi se pare elementul cel mai frapant. O fată îi povestea alteia motivaţiile şi aventurile unor Luther, Calvin şi Melanchton. Într-o epocă de consum pasiv, cînd preiei din fotoliu hrana preambalată a documentarului pedagogic, predania, transmisiunea directă, prin viu grai, păreau condamnate. Nu sînt. Şi e grozav. Asta înseamnă că tehnosfera nu ne-a copleşit integral nevoia de basm, apetitul exemplarităţii întrupate. Memoria colectivă pulsează în mii de alveole anonime. Se reface în vibraţia incontrolabilă a flecărelii sub pretextul căreia oamenii continuă să se întîlnească.

Mai multe