La drumul mare, un Cehov uitat

2 septembrie 2015   DIN POLUL PLUS

Există regizori care au geniul repertoriului, care evită autostrada „capodoperelor“ intens frecventate şi revelează texte pierdute, autori ignoraţi, procurînd astfel plăcerea subtilă a întîlnirii între ce e vechi şi ce e nou. Nici clasicii devaluaţi, nici piese strict contemporane: scena se constituie într-un loc de hibridare a duratelor, loc al timpului impur. Ascultăm azi cuvinte virgine scrise de mult… ele nu s-au devalorizat! În Italia, Luca Ronconi se impusese ca expert în geografia repertoriului scufundat asemeni unei Atlantide ale cărei vestigii le explora ca nimeni altul. Antoine Vitez de asemeni, şi cum să uit surpriza produsă de

, piesa necunoscută a lui Garnier, scrisă cu 104 ani înaintea

În România, Alexandru Tocilescu, mai demult, şi acum Alexandru Dabija practică adesea acest exerciţiu. În Germania, un regizor unic, Klaus Michael Grüber, a procedat la extracţia unor zăcăminte pierdute în numele rezervelor aurifere pe care le conţin. El s-a angajat în căutarea de teritorii neexploatate, de opere uitate. Astfel se produce revelaţia „privirii prime“, a accesului la „petele albe“ de pe harta repertoriului, dar fosila arheologică interesează doar în măsura în care serveşte scenei moderne. Expediţiile retrospective pe care mari regizori le-au efectuat îşi trag succesul din această dialectică. Din tensiunea intensă între necunoscutul intact prezervat şi clipa de azi, fugitivă ca o stea căzătoare. Recent, pe timp de vară, am citit o piesă uitată de Cehov pe care o ştiam doar dintr-un spectacol memorabil al lui Grüber:

Textul poartă acum amprenta acestei reprezentaţii emblematice. Lectura nu se poate disocia de ea. 

Interesul marilor retrospective provine din posibilitatea de a urmări parcursul integral, de la începuturi pînă la împlinire, al unui artist. Să-i vezi debutul şi să-i urmăreşti schimbările, să reperezi ezitările mimetice iniţiale şi să asişti la descoperirea de sine – iată ce furnizează ele. De la primele pînze ale lui Mondrian care îl înscriu în tradiţia realistă a epocii pînă la compoziţiile muzicale care l-au făcut celebru e itinerarul pe care retrospectiva de la Amsterdam mi-a permis să-l descopăr. Cehov invită şi el la o peregrinare similară, căci evoluează de la vodevilurile scrise sub influenţa franceză, unele semnate încă Cehonte, la

opera ultimă, testamentară – de la scriitorul abil la vizionarul modernităţii. Vizitind „retrospectiva“ Cehov, un text ca

derutează, căci el e străin vînei frivole şi deliberat comice, dar încă nu s-a purificat pentru a parveni la esenţialitatea marilor exemple din tetralogia sa. Această incertitudine îl face unic, un meteorit. Grüber a avut intuiţia acestui zăcămînt de nimeni exploatat. 

Cehov, aici mai mult ca oricînd, e shakespearian. Shakespeare al nopţii şi al furtunii, al rătăcirii absolute în obscuritate şi al viziunilor demonice sau angelice! Această adunare eteroclită din

malaxează blestemele şi reflecţiile despre îngeri, „oameni de lumină“ care te consolează, căci „te privesc în ochi… te înţeleg ca şi cum nefericirea s-ar fi şters“, spune Savva care, altundeva, pare să parafrazeze un monolog din

: „Rugăciunea cu lacrimi e mai bună“ sau citează un

: „Vegheaţi la uşa buzelor voastre“, frază cioraniană. Aici noaptea e teribilă şi ploaia biciuie ca în

. Nicicînd o noapte cehoviană nu va mai atinge o asemenea intensitate. Noapte fără stăpîn, dereglare cosmică. 

se plasează sub semnul alcoolului, al cărui partizan expert şi fără rezerve era Grüber însuşi, concordanţă ce explică, în parte, reuşita spectacolului. De altfel, tot el a montat un text, rar jucat, de Labiche,

cu două personaje în stare de ebrietate avansată. Experienţa biografică contează şi unul dintre interpreţi mi-a mărturisit că l-a ajutat enorm o indicaţie dată de Grüber şi care, fără îndoială, se inspiră dintr-o precauţie proprie: „Mergi tot timpul ca şi cum strada ar fi îngheţată, polei generalizat“. În

o cîrciumă înţesată de fiinţe pierdute serveşte de loc unic peste care domneşte Tihon, cel ce deţine puterea de a distribui vodca dramatic solicitată. Mai cu seamă de Bortov, care-şi admite dependenţa ca un drogat în lipsă de cocaină şi solicită cu disperare o „vodcă mică“ pentru care nu mai dispune de nici o resursă financiară. În jur se consumă intens celebra licoare rusă, interzisă lui Bortov ars de sete. Pînă cînd, învins, acesta decide să ofere un medalion de aur cu chipul unei tinere doamne din înalta societate. Obiect furat? E ipoteza iniţială. 

În acest infern nocturn intervine un hoţ „la drumul mare“, cinic şi despotic, înarmat cu o secure găsită undeva şi care, între timp, i-a devenit parteneră de viaţă. Apoi, în urma unui accident de caleaşcă, bate furios la uşă, ca în

, un servitor disperat pentru a solicita ajutor ca să-şi continue drumul cu doamna pe care o conduce în oraş. Consternat, îl descoperă şi îl recunoaşte pe Bortov, fost proprietar prosper şi ruinat în urma unei căsnicii ratate. Iar cînd, pentru a se adăposti, intră călătoarea, se dovedeşte că ea era femeia din medalion şi soţia ce-l ruinase pe Bortov. Hoţul de cai, Merik, ce fusese şi el victima unei teribile deziluzii în iubire, se precipită furios cu securea pentru a o ucide pe păcătoasă, dar o ratează şi, astfel, şansă ultimă, evită ocna. Intensitate a pasiunilor pe fond de distrugere, iată ce acest Cehov necunoscut oferă ca niciunde. Deruta oamenilor şi tulburarea meteorologică reunite fac din acest mic text un

unde echivalentul monarhului ce a repudiat-o pe Cordelia e moşierul trădat în iubire.

studiu depreciat de Cehov însuşi, a fost interzis de cenzură cu argumente comune oricărui sistem totalitar: „E o piesă sumbră şi murdară“ – refren al cenzorilor în căutare de optimism artificial şi curăţenie sterilă. Textul, pornind de la o nuvelă,

depus în 1885, a rămas în dosarele „ohranei“ culturale şi, fără nici o copie, căci Cehov n-o făcuse, nu va fi redescoperit decît în 1911 de sora lui, Maria, şi va fi jucat în 1914 pentru a onora zece de ani de la moartea dramaturgului.

a surprins şi a apărut ca o prevestire a

O piesă necunoscută şi o capodoperă emblematică, Cehov şi Gorki – o filiaţie astfel confirmată. 

e un meteorit. Un Cehov inedit, un Cehov necunoscut, autor nocturn şi poet al pasiunilor extreme. Un Cehov

Livada de vişini, teatrul nostru

Mai multe