La aniversară

Antoine Compagnon a scris o magistrală sinteză numită Antimodernii. Paul Johnson și-a confirmat și el atitudinea conservatoare în cîteva cărți de critică a modernității. Putem constata că acest exercițiu intelectual e cel mai adesea asumat de oameni cu o cultură solidă, care apără ce merită prezervat din tradiția Occidentului și înțeleg fără complexe (nici măcar de superioritate) trama nihilistă a (post)modernității. Însă și reciproca e valabilă: recițiți, bunăoară, eseurile lui Susan Sontag din Contra interpretării. Una dintre figurile majore ale stîngii intelectuale dovedește că posedă pe deplin datele tradiției: nu demolează, ci surprinde blocaje sau limite. Nu se mulțumește cu negații pamfletare sau lozinici iconoclaste: raționează geometric, dezvoltînd argumente subtile. Pe scurt, există o cultură înaltă și la dreapta, și la stînga creației culturale occidentale din a doua jumătate a veacului trecut (continuată pînă astăzi). Această cultură înaltă a fost aproape spulberată – sau a devenit greu vizibilă – din pricina polarizărilor ideologice produse după încheierea Războiului Rece. Peisajul actual – magnifiat de (social) media – ne propune un set de prejudecăți caricaturale, confirmate vicios în „bule“ unde numai autoîndreptățirea simplificatoare pare să-și mai facă loc. În România – cum altfel? –, pasiunea sincronizării, întemeiată pe realitatea unui retard căruia blestemul formei fără fond îi conferă note tragicomice, s-a produs o dinamică similară. Am avut mari intelectuali de stînga (Călinescu, Vianu) și de dreapta (Noica și generația lui) care au pledat pentru sau împotriva modernității cu instrumente conceptuale savante și „materia“ bine asimilată. Nu găseai, la vîrful acelor generații, ageamii, impostori sau propagandiști.

Acum ne aflăm însă în altă „etapă“ și n-am motive s-o consider fericită. S-au rărit oamenii de cultură înaltă și au proliferat activiștii ambelor tabere. Nu mai au loc polemici de idei, ci bătălii propagandistice obtuz-intransigente. S-au pierdut deopotrivă calmul dezbaterii și politețea pe care o educație adevărată te îmbie să le salvezi în orice situație. Cauza acestei decăderi e de căutat în degradarea calității educației din România postcomunistă, dar și în faptul că trăim cu atenția dispersată, copleșiți de informații nefiltrate și într-un context mediatic tabloid, de unde orice marcă de răbdare analitică a dispărut. În asemenea circumstanțe, sincronizarea cu Occidentul (promovată prin sloganuri anticlericale/anticreștine de către o nouă generație educată precar) și prezervarea Tradiției (susținută la fel de precar, de către secțiunea talibanizată a respectivei generații) sînt deopotrivă ratate. Desigur că nu putem generaliza: există tineri complet secularizați și totodată bine educați (pe unde se mai poate), așa cum există și în zona „teologică“ o mini-elită de oameni școliți serios. Tot ce am obținut deocamdată e însă doar un spor de tensiune socială și agresivitate nevrozată. Pesemne că acesta e „spiritul vremii“: văd că multe glasuri deplîng situația descrisă și în Occident (unde alegerea lui Donald Trump a declanșat o isterie maniheistă inegalabilă). O întrebare simplă ne cere un răspuns clar: ne mulțumim să alunecăm pe această spirală (indiferent unde ne ar conduce) sau regăsim frîna onestității intelectuale bazate pe chestionarea permanentă a propriilor „certitudini“? Bine, vor spune unii cititori, dar cine să reactiveze aceste mecanisme psihosociale bazate pe evidența că o viață comunitară civilizată e definită prin autocontrol și moderație? Într-adevăr, moderația (virtute cardinală a spiritului conservator) nu mai e deloc prizată. Încerc să o practic și mă văd acuzat de „trădare“ din ambele direcții. A fi moderat, pe baza convingerii că extremismul compromite orice „cauză“, nu mai este izvorul bunului-simț, ci „dovada“ că nu ai opinii ferme, că o „scalzi“ lamentabil și te pretezi la dubioase ambiguități. M-am gîndit să dedic aceste reflecții chiar Dilemei vechi, printre veteranii căreia mă număr, la împlinirea unui sfert de secol… 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.