Învierea „noastră” și Învierea „lor”...

19 aprilie 2023   DIN POLUL PLUS

Dionysius Exiguus (Dionisie cel Mic) s-a născut pe la 470, în provincia romană Scythia Minor, adică pe actualul teritoriu al Dobrogei. Deși Dobrogea a aparținut Țării Românești doar pe vremea lui Mircea cel Bătrîn – și apoi, după 1870, cînd rușii, care o cuceriseră de la turci, ne-au atribuit-o pentru a compensa anexarea samavolnică a celor trei județe din sudul Basarabiei –, curentul protocronist din anii ’80 îl număra pe numitul călugăr scit printre „scriitorii străromâni”. În elanul său de a face pe plac regimului – lăudat în sute de articole omagiale –, răposatul mitropolit al Olteniei Nestor Vornicescu ajunsese să-i atribuie unui alt „străromân” dobrogean, Aethicus Histricus, inventarea unui alfabet original (ce-i drept, indescifrabil)... Puțin a lipsit ca discipolii ecleziastici ai lui Edgar Papu și Nicolae Densușianu să descopere în epigrafia Dunării de Jos și vreun prototip al telegrafului sau frigiderului. Oricum, „românizarea” apocrifă a lui Dionysius Exiguus era cu atît mai aberantă cu cît acesta, asemenea sfîntului Ioan Cassian (360-435), fusese un fertil intermediar între monahismul oriental și cel occidental,  anticipînd Europa christiana… Dionisie s-a mutat la Roma încă de la 27 de ani. El a lucrat acolo la traduceri din greacă în latină, a lămurit diverse probleme de drept canonic, dar îndeosebi s-a ales cu faima celui care, dedicat calculelor astronomice, a reușit – cu o eroare de cîțiva ani – să stabilească data la care s-a născut Iisus Hristos. El era important în panoplia național-comunismului de la București nu atît pentru că stabilise începutul erei creștine, cît pentru că o făcuse în premieră, dovedind astfel superioritatea intrinsecă a virtuților intelectuale autohtone!

Pînă să-i depășim pe alții, sîntem mai curînd defazați, inclusiv în ce privește calendarul pascal. Din 1924, BOR a adoptat calendarul gregorian, care îndrepta inexactitățile astronomice tot mai grosolane ale vechiului calendar „iulian” (pus pe rol pe vremea lui Iulius Caesar). Biserica Ortodoxă a României Mari dădea astfel semnalul că noul stat e unul european. Totuși, fiecare Biserică ortodoxă a avut libertatea de a menține vechiul calendar, iar rușii, cu fantasmatica lor A Treia Roma, nu s-au dat cu „papistașii”, rămînînd fideli unei tradiții astronomic incorecte și lipsite de orice semnificație dogmatică. Decalajul pascal dintre ortodocși și restul lumii creștine pare o relicvă a Războiului Rece. Popoarele ortodoxe, eliberate de comunism, au tot cerut ierarhiilor sincronizarea calendarului, fără rezultat. BOR nefiind pe stil vechi – după cum aminteam –, ar putea celebra Paștele odată cu catolicii și protestanții (cum fac ortodocșii din Finlanda și Estonia). Cu toate astea, mergem cu rușii – și calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atît prin războiul interortodox din Ucraina, cît și prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016). Viitoarea Patriarhie autocefală a Ucrainei, liberă de cizma rusească post-sovietică, va opta cu siguranță pentru sincronizarea cu creștinătatea din spațiul euro-atlantic. 

Există destule motive pentru a serba Sfintele Paști împreună cu catolicii și protestanții, sau măcar în același timp... În primul rînd, asta ar elimina impresia că sărbătoarea pascală e doar o convenție variabilă: Învierea de la „ei” are loc duminica asta, dar „a noastră” va fi abia peste o săptămînă, două... E total smintitor ca tu, ortodox, să trăiești maxima tristețe din Săptămîna Patimilor, în vreme ce (la urma urmelor) frații tăi din alte spații confesionale se veselesc în Săptămîna Luminată. În vremea social media, aceste discrepanțe sînt și mai confuzionante, dacă nu cumva derizorii.  În al doilea rînd, i-am ajuta pe milioanele de români din diaspora – care depind canonic de Patriarhia Română – să profite de vacanțele pascale din UE, în loc să se chinuie în fel și chip pentru a sărbători Învierea „pe stil vechi”, izolați de prietenii din țara adoptivă. Există însă și un motiv misionar. În plină și – uneori – radicală secularizare, experiența liturgică și caritativă a Crăciunului & Învierii la unison interconfesional ar transmite lumii dezvrăjite în care trăim un memento sacral inspirator. Eu, unul, sper ca Sfîntul Sinod al BOR să mediteze la acest subiect și să ia decizia cea mai înțeleaptă.

Mai multe