Ineditele lui Eliade

Pînă pe 13 martie cei care sînt în București și au un mic răgaz pot vedea la Muzeul Național al Literaturii Române o expoziție cu manuscrisele și cărțile lui Mircea Eliade care se află în prezent în patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor. E o bucurie pe care aș dori să o împărtășesc cu cititorii acestei rubrici, în care am publicat un articol de susținere a petiției inițiate de Eugen Ciurtin: „Salvați manuscrisele lui Eliade!”. În perioada care a urmat au răspuns apelului instituții precum Academia Română, în 2021, care a achiziționat o serie importantă de manuscrise, dar și persoane private care au dorit să devină, în 2022, donatorii Institutului de Istorie a Religiilor, singurul din țară care poartă numele disciplinei reprezentate la nivel internațional de Mircea Eliade. Astfel, manuscrisele donate au putut fi studiate cum se cuvine și corelate cu ansamblul operei eliadiene, prin efortul aplicat și tenace al unei echipe coordonate de Eugen Ciurtin, directorul Institutului. 

Primul lucru care merită, cred, subliniat este gestul extraordinar al donatorilor care au înțeles sensul imediat al salvării manuscriselor și le-au destinat cercetării, catalogării și punerii în valoare în beneficiul public. O arhivă cum e cea lăsată în țară de Eliade nu este doar un depozit de documente istorice, ci mai ales, așa cum se poate vedea deja în expoziție, laboratorul însuși al operei, cu mărturiile diferitelor stadii ale cercetării, cu notițe, multiple redactări, proiecte doar schițate sau inedite. Or, toate acestea își redobîndesc valoarea nu din perspectiva colecționarului, fie și bine intenționat, ci numai dacă o privire competentă le restituie locul în procesul de alcătuire a operei și în biografia autorului.

Pe de altă parte, laboratorul arhivei lui Eliade nu e un simplu martor al cărților pe care le cunoaștem, prezente și astăzi în portofoliul unor mari case de editură din Occident; e mai mult decît atît pentru că păstrează o parte încă necunoscută: de pildă, sumare de cărți și titluri care n-au fost niciodată duse la capăt, texte nepublicate, schițe care condensează, într-o primă formulare, idei dezvoltate în articole sau cărți, note de lectură care restituie ancorele unei reflecții pe cale de a-și găsi expresia. Andreea Apostu, cercetătoare la Institutul de Istorie a Religiilor, care și-a asumat alături de Eugen Ciurtin curatoriatul expoziției, a pus în lumină tocmai această latură inedită a foarte tînărului autor Eliade, dinainte de plecarea în India.

Vizitatorul este invitat să facă o călătorie prin faimoasele locuri ale memoriei eliadiene: mansarda, casa lui Surendranath Dasgupta, a lui Gwyn Perris și ultima reședință din București. Manuscrisele prezentate astfel, grație viziunii grafice a echipei Zeppelin Design coordonate de Constantin Goagea, reconstituie vîrstele autorului și etapele unui parcurs care a condus la o operă de istoric al religiilor. Aceasta, pentru că specificul expoziției constă mai cu seamă în restituirea – inevitabil fragmentară în condițiile actuale – a modului în care se forma și lucra Eliade ca savant: putem vedea ce și cum citea, ce anume își nota, cum își redacta textele, care era aria intereselor sale. Scrisorile însele susțin, de fapt, biografia operei.   

E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea. E, așadar, un act de dreptate față de sensul acestei arhive în raport cu opera pe care a generat-o și pe care mulți dintre noi o cunoaștem mai degrabă în forma ei postbelică. Or, ceea ce Eliade a indicat constant, după cum reiese din conceptul expoziției, e că tot ceea ce a dezvoltat în publicațiile care l-au consacrat se afla deja configurat, uneori în detaliu, în ceea ce lucrase în țară. Ediția critică a manuscriselor, anunțată de această expoziție, urmează să ofere toate argumentele oricui va fi curios să le afle.

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2021).