În Hérouxville e interzisă arderea femeilor de vii în public
"În ce priveşte femeile, pe raza comunei noastre ele au voie să danseze, să conducă maşina, să umble singure pe trotuar, să cheltuiască bani, să studieze, să aibă o meserie, să aibă bunuri proprii. Ele se pot îmbrăca aşa cum vor, respectînd normele de decenţă şi de securitate publică. Lapidarea, excizarea, infibularea, precum şi arderea lor de vii în locuri publice sînt interzise. Copiii trebuie să meargă la şcoala publică. Copiilor le e interzis să ducă la şcoală arme, fie de jucărie, fie adevărate. La spital, pacientele pot fi tratate de medici bărbaţi, şi pacienţii - de doctoriţe. Medicii nu au nevoie să ceară permisiunea pentru a efectua transfuzii. Poliţiştilor le e permis să oprească şi să amendeze, dacă e cazul, şoferiţe; poliţistelor le e permis să oprească şi să amendeze, dacă e cazul, şoferi. Buletinele noastre de identitate au poză. Mascarea feţei este oprită, în afară de manifestări ocazionale sărbătoreşti, cum ar fi ţurca, vicleimul şi căluşarii. Pe ici-colo, pe drumurile publice avem şi cruci ori troiţe. Ele stau bine acolo aşa cum sînt." ...Cam asta este, grosso modo. Pentru cititorul român, textul pare a fi o înşiruire de banalităţi neglijabile. Cui i-ar trece prin cap că în Normele de convieţuire socială ale unei localităţi se interzice explicit arderea femeilor de vii? Parcă se lămurise chestia asta! În Canada, ţara multiculturalismului şi a "acomodărilor rezonabile" (scutiri de la respectarea legii acordate comunităţilor minoritare pentru a le respecta tradiţiile), acest text a produs un vacarm mediatic monstruos. Primarul din Hérouxville a fost taxat de nazist, printre altele. S-a înfiinţat o comisie, Comisia Bouchard-Taylor privitoare la acomodările rezonabile, pentru a asculta doleanţele populaţiei. Vacarmul a devenit asurzitor. Ceea ce aude comisia, de o vreme încoace, este incredibil. Hérouxville şi contextul textului Textul "normelor de convieţuire" e ininteligibil în afara contextului canadian recent. Femeile pot conduce maşina (în Arabia Saudită nu li se permite, şi probabil mulţi islamişti fundamentalişti nu le dau voie soţiilor lor să conducă). În multe ţări islamice, ele nu au voie să umble neînsoţite. Interzicerea "arderii de vii în locuri publice" nu e de la sine înţeleasă pentru toţi: în Germania (2007) o judecătoare i-a refuzat divorţul unei soţii musulmane bătute de soţ, pe motiv că "şi în Coran aşa scrie, dacă nevestele nu vă ascultă, bateţi-le...". Şi tot în Germania, alt tribunal a condamnat pentru omucidere simplă un kurd din Turcia pentru că-şi ucisese soţia cu 48 de lovituri de cuţit, fiindcă ea voia să divorţeze. Motivaţia instanţei a fost că "datorită valorilor lui anatoliene, nu era conştient de gravitatea faptei...". Nici precizarea că copiii trebuie să meargă la şcoala publică nu e inutilă: în virtutea multiculturalismului, mennoniţii (o sectă protestantă) îşi educă acasă copiii, evreii hasidici au propriile şcoli în care copiii nu învaţă altceva decît Talmudul şi Tora. Că la spital medicii pot trata paciente femei, şi invers, sau că poliţistele pot opri şi interpela şoferi bărbaţi s-a datorat numeroaselor incidente în care soţi musulmani refuzau ca soţiile să consulte medici bărbaţi şi cîtorva cazuri în care evrei hasidici au refuzat să stea de vorbă cu poliţiste, pe motiv că sînt femei. "Copiilor le e interzis să ducă arme la şcoală" se referă la copiii sikh, cărora religia le pretinde să poarte totdeauna şi pretutindeni un iatagan (Curtea Supremă a Canadei a decis că au voie). Că buletinele au poză şi că mascarea e interzisă vin de la alte incidente, în care femei islamice au fost pozate cu feregea cu tot (poza arată ca un pătrat negru) în paşapoarte şi de la faptul că unele dintre ele umblă cu faţa complet acoperită în chador. "Medicii n-au nevoie de permisiune specială pentru a efectua transfuzii" vine de la refuzul bizar al Martorilor lui Iehova privitor la acest tratament. "Pe ici-colo pe drumurile publice avem şi cruci ori troiţe. Ele stau bine acolo aşa cum sînt" vine de la faptul că diverse minorităţi religioase ne-creştine au cerut suprimarea lor. Există în Québec o tensiune veche între francezi şi englezi (sau, mă rog, francofoni şi anglofoni). Francezii sînt de tradiţie franceză, favorizează integrarea, asimilarea şi aculturarea; englezii sînt pentru multiculturalism. Francofonii, abia ieşiţi de trei decenii de sub opresiunea culturală şi politică engleză, văd opresiunea anglofonilor înlocuită de una nouă, cea a minorităţilor imigrante. Canada şi legile sale Deciziile Curţii Supreme a Canadei sînt destul de tolerante în materie de acomodări rezonabile. A permis poliţiştilor sikh să poarte turban, în loc de chipiu (arată mai bine, după părerea mea), ceea ce a fost destul de elegant; poliţia britanică le-a acordat dreptul de a-şi purta turbanul, în loc de cască de motociclist (ceea ce e o prostie iresponsabilă). Tot Curtea Supremă le-a permis copiilor sikh să vină la şcoală cu kirpan, iataganul tradiţional (ceea ce era cam pe muchie de cuţit). În Québec, în schimb, spiritele sînt destul de încinse. În Val David şi Val Morin, staţiuni montane cu vile, au fost incendiate vilele unor hasizi neagreaţi de restul vecinilor. Primăria din Val Morin a cheltuit o sută de mii de dolari pe avocaţi pentru a le interzice hasizilor din secta Belz (autosegregaţi şi, de altfel, antipatici) să se roage într-o casă privată, pe motiv că în planul localităţii zona este exclusiv rezidenţială şi clădirea lăcaşelor de cult e oprită. O sinagogă hasidică se deosebeşte de o biserică, prin austeritatea maximă. Orice încăpere mai spaţioasă cu nişte bănci, cîteva rafturi pentru cărţile de rugăciune şi un chivot pentru sulurile Legii ajung. Oricine poate să conducă rugăciunile; un rabin nu e indispensabil ca un preot. Procesul intentat de municipalitate e o şicană absolut meschină. O problemă care a rămas deocamdată în limb este poligamia: e oare ea o simplă trăsătură religioasă? Există o localitate cu mormoni poligami în Canada, Bountiful; e oare ea o trăsătură culturală? Numeroşi refugiaţi africani vin în Canada cu mai multe neveste. Intră oare poligamia în spiritul acomodărilor rezonabile? Dacă excizia clitoridiană a femeilor e privită ca o barbarie, circumcizia de ce n-ar fi? (cam vreo două procente din bebeluşii circumcişi mor din această cauză). Două valori presupuse fundamentale, respectul pentru drepturile omului şi respectul pentru identitatea religioasă, au intrat într-un conflict ireductibil. Canadienii au acordat, în numele drepturilor omului, azil şi refugiu tuturor năpăstuiţilor, urgisiţilor, pribegiţilor şi bejeniţilor lumii. În numele toleranţei le-au dat dreptul de a-şi clădi sinagogi, geamii şi temple budiste. După care, au constatat că primitorii nu au răspuns cu recunoştinţă ori au emis revendicări şi mai acute, uneori în numele unor valori intolerante şi obscurantiste. Locuitorii din Québec şi canadienii în general au crezut de bună-credinţă că iranienii şi algerienii, care vin să se instaleze la ei vin ca să scape de opresiunea unor cutume tiranice şi a unor regimuri bazate pe fundamentalism religios. S-au înşelat. Refugiaţii erau la fel de fundamentalişti şi intoleranţi ca şi cei care-i persecutaseră. Canadienii au fost dezamăgiţi. I-au deplîns pe hasizi pentru exterminarea la care fuseseră supuşi în timpul războiului. (Cu multă ipocrizie canadiană, de altfel: Japonia, ţară aliată cu Hitler, a primit, în al doilea război mondial, de zece ori mai mulţi refugiaţi evrei decît Canada antihitleristă). Canadienii i-au deplîns, i-au primit şi după aceea au fost dezamăgiţi: de ce ne pretind să stingem becurile de pe stradă, sîmbăta? De ce ne cer să astupăm ferestrele sălii de aerobic unde soţiile şi fiicele noastre fac sport, în loc să-şi pună geamuri opace la propria lor sinagogă? (va urma)