Fundamentalismul

16 octombrie 2008   DIN POLUL PLUS

- refuz sau exacerbare a secularizării? - Secularizarea nu înseamnă doar separarea Statului de Biserică/religie; nu înseamnă doar transformarea religiei în simplă convingere a individului sau a unui grup, convingere care se poate reflecta sau nu în acţiunea lor publică. În sensul ei cel mai tare, secularizarea înseamnă reducerea lumii la un singur nivel de realitate: univers omogen, necalificat ierarhic prin calităţi, precum cel promovat de cosmologia secolului al XVII-lea, şi societate pentru care unicul orizont este istoria. Cum nu poate evacua din mintea omului ideea de absolut, secularizarea îl împinge să îl caute şi să îl construiască în unicul plan pe care ea îl acceptă. În termenii lui Pierre Manent, din Histoire intellectuelle du libéralisme, "proiectul modern presupune... că undeva în adîncurile Ťsocialului», omul Ťeste» în mod absolut, că într-un moment, previzibil sau imprevizibil, al Ťistoriei», el va Ťfi» în mod absolut: homo verus et absconditus". Că secularizarea înseamnă închidere a orizontului omenesc în istorie şi social se poate deduce şi din remarca finală a autorului. Căci - spune el - în pofida extenuării ei aparente, religia creştină continuă să stea, ca un avertisment sau ca o ameninţare la adresa universului închis pe care l-a amenajat secularizarea şi pe care ea nu conteneşte să-l baricadeze în autosuficienţa lui. Iată cadrul în care cred că e potrivit să plasăm o discuţie asupra fundamentalismelor. Sînt mişcările fundamentaliste - fie ele musulmane, protestante sau evreieşti, pentru a le lăsa deoparte pe cele hinduse, sikh ori chiar buddhiste - încercări de a repune - fie şi agresiv - lumea noastră în contact cu nivelul divin? Sînt ele încercări de a reîngloba societatea într-un real cu mai multe niveluri, de a recalifica lumea noastră, de a o "reîncînta" îndreptînd-o spre repere care o depăşesc? Sau sînt fundamentalismele variante religioase de secularizare, dacă putem folosi asemenea alăturare, adică moduri de a sacraliza, printr-un limbaj religios cu imens capital simbolic, orizontul însuşi al istoriei şi socialului? Altfel spus: raţiunea de a fi a fundamentalismelor, anume reacţia dură faţă de modernizarea din ţările lor - de cele mai multe ori brutală, creatoare de inegalităţi frustrante, dezagregînd medii şi reţele tradiţionale -, nu este ea oare o reacţie care rămîne în interiorul secularizării şi o exacerbează? Nu mă refer aici la abilitatea cu care tribunii unei culturi totalmente religioase se folosesc, pentru a lupta şi a-şi difuza mesajul, de tehnologii obţinute de ştiinţa secularizată. Nu mă refer nici la faptul că fundamentaliştii ştiu să profite, pentru a-şi reface reţelele şi influenţa, de drepturile democratice, înfiripate după fiecare relaxare a regimurilor autoritare din ţările islamice şi asigurate continuu de regimurile occidentale democratice: dreptul de asociere, de comunicare (ziare şi canale TV ale mişcărilor respective), de educaţie (şcoli de îndoctrinare), dreptul la circulaţia oamenilor şi a informaţiei. Nu mă refer nici măcar la faptul că religia e utilizată pentru a justifica cel mai adesea revendicări de ordin secular (etnic, naţional, socio-cultural). Mă refer la orientarea mentală care subîntinde ideologiile politico-religioase fundamentaliste. Foarte asemănătoare între ele, aceste ideologii organizează grupul respectiv ca pe o "enclavă" de oameni perfecţi, în antagonism radical faţă de lumea exterioară considerată deficitară, o enclavă destinată să obţină însă hegemonia asupra întregii societăţi şi să îi construiască viitorul. Potrivit noţiunilor propuse de studiile din seria Fundamentalism comprehended (editată de Martin E. Marty şi R. Scott Appleby, The University of Chicago Press, 5 vol., 1995), fundamentaliştii privesc aproape invariabil starea de "enclavă" ca etapă pregătitoare pentru a accede la stadiul de "transformator" sau "recreator" al lumii, încununate în orice caz de stadiul de "cuceritor-al-lumii". Din cauza acestei ideologii, mişcările fundamentaliste sînt inevitabil politice. Cîteva strategii o pun în operă şi ele dovedesc orientarea mentală seculară care, combătută de fundamentalisme, le domină de fapt din plin. 1. Inversarea logicii simbolice. Fundamentaliştii insistă pe sacralizarea unui teritoriu care, în tradiţia "gazdă", are un statut simbolic venerabil. În India, adepţii Hindutva pretind, împotriva musulmanilor, că hinduşii pot revendica toate ţinuturile udate de apele sfinte ale Gangelui, Indusului şi Brahmaputrei şi că ei se identifică de milenii, prin sînge şi cultură, cu acest ţinut. Mişcarea evreiască Gush Emunim susţinea ideea de "mare ţară a Israelului", făgăduită evreilor în Biblie şi destinată să devină "pămîntul Mîntuirii". Aceleaşi teme au fost preluate, parţial prin imitaţie, de Hamas pentru care sfinţenia ţării decurge din cetatea sfîntă a Ierusalimului şi pentru care Palestina reprezintă o moştenire religioasă (waqf), ceea ce ar interzice ca ea să fie posedată măcar în parte de nemusulmani. Ştim ce exaltare simbolică a primit Kosovo din partea naţionalismului sîrb şi cum el a reaprins naţionalismul celorlalte etnii, conflictele armate fiind duse cu binecuvîntarea responsabililor religioşi respectivi. În Irlanda de Nord, pînă anul trecut cînd au acceptat un compromis politic cu catolicii, unioniştii conduşi de Ian Paisley şi Biserica presbiteriană liberă au exploatat discursul calvinist despre predestinare pentru a susţine că protestanţii formează un popor ales, confirmat de religia lui dreaptă, teză care a servit ca şi în celelalte cazuri drept bază pentru un discurs naţionalist exclusivist. Ideea fundamentaliştilor fiind că prezenţa pe "teritoriul sfînt" a unor "necredincioşi" sau chiar a unor "credincioşi călduţi" (adică nepartizani ai fundamentaliştilor) pune stavilă proiectului de restaurare religioasă. Insistenţa obsesivă, exclusivistă (şi ucigătoare) asupra unui teritoriu geografic arată în ce măsură ideologia fundamentalistă inversează logica simbolicii religioase. Pentru ea, teritoriul concret nu e doar imagine, punct de sprijin pentru a te raporta la o realitate transcendentă, pentru a trăi acest raport. Dimpotrivă, prestigiul divinului e instrumentat în scopul revendicării geografice, nivelul superior de realitate este redus la cel imediat, politic şi teritorial. Distincţia între cele două niveluri este abolită. Corespodenţele simbolice care leagă diversele niveluri ale realului de rădăcina lui ultimă sînt aplatizate, exploatate pentru a da prestigiu unei entităţi fizice, particulare. 2. Includerea eschatonului în istorie. De la combatanţii Hezbollah din Liban la teleevangheliştii din America, mai toţi fundamentaliştii sînt "premilenarişti". Socotesc că Judecata de apoi va avea loc înainte de sfîrşitul lumii, de altfel iminent în concepţia lor, că Judecata va constitui aşadar momentul final al istoriei şi - desigur - că ei vor fi, sînt deja, nu numai cei din dreapta, mîntuiţii, ci chiar judecătorii lumii. Nu luptă ei să îi excludă pe necredincioşi şi pe "călduţi" din teritoriul pe care îl revendică? Judecata finală nu mai constituie un discernămînt suprem care, revelîndu-se, proiectează lumea într-o nouă, cu totul altă condiţie. Eschatonul e gîndit în continuitate de natură cu istoria şi temporalitatea; societatea proiectată de fundamentalişti este realizarea lui. Prin exclusivismul agresiv (orice "diferit" este un duşman) şi prin obiectivul propus (a deveni "cuceritor-al-lumii", creator al unei societăţi absolut omogene), fundamentalismele sînt evident mişcări de tip totalitar. Dacă totalitarismele atee "interzic" existenţa unui plan superior faţă de cel al istoriei şi socialului, totalitarismele religioase reduc cele două niveluri la unul singur. Acest caracter totalitar descalifică fundamentalismele, pretind unii cercetători, în ochii a numeroşi alţi credincioşi ai aceleiaşi religii. Pe de altă parte, e desigur adevărat că ideologia lor de luptă exprimă/captează starea difuză de nemulţumire şi dezorientare a unor largi pături de populaţie din ţările unde modernizarea abruptă a destrămat ţesuturi şi cadre mentale tradiţionale, fără a crea o economie funcţională şi, mai ales, o conştiinţă generală de tip modern, capabilă să facă diferenţa între tradiţie spirituală aplicată şi ideologie. S-a putut vorbi chiar de "caracterul antitradiţional" al fundamentalismelor, în sensul în care ele interpretează ideologic textele sacre ale tradiţiei respective şi impun inovaţii (prezentate drept "adevărata tradiţie") pentru a-şi justifica mijloacele violente şi obiectivele care sînt în mod evident mai curînd politice decît spirituale. Este secularizarea în sens tare trăsătura unică a modernităţii tîrzii? Sînt societăţile occidentale "societăţi fără religie"? Evident nu; nu chiar. Tendinţa generală de închidere în social şi istorie este totuşi contrabalansată de libertatea de manifestare şi de acţiune a religiei/religiilor în spaţiul public, în cadrul societăţii civile. Dacă nu mai are caracter normativ în sens legal, religia nu şi-a pierdut capacitatea normativă în sens moral, capacitatea de a da semnificaţie destinului uman, nu şi-a pierdut caracterul de ghid spiritual prin excelenţă. Însă rolul ei nu mai este acum "legat" de puterea politică - fie în sensul autorităţii religiei asupra puterii temporale, fie în sensul alianţei sau al supunerii faţă de ea. Religia şi instituţiile ei se adresează astăzi preponderent individului şi libertăţii umane. După confruntarea cu totalitarismele secolului XX, Bisericile occidentale au "trecut de partea" libertăţii religioase şi a libertăţii de conştiinţă, pe care le apără în continuitate cu principiile democratice, dar într-un orizont mult mai vast decît cele din urmă. Libere (sau mult mai libere) decît în trecut faţă de putere, Bisericile pot oferi lumii secularizate imaginea verticală, familiară şi totodată stranie, a unor instituţii care se desfăşoară pe toate nivelurile realului, care fiind active - într-o măsură mai mică sau mai mare - în societăţile noastre, nu se reduc totuşi la social şi istorie. Intervenţie la atelierul ŤReligie şi politică în lumea contemporană» organizat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţămîntul Superior şi de New Europe College, Institut de Studii Avansate, 17-18 septembrie 2008.

Mai multe