Festivalul lecturii în oraşul lui Calvin

8 octombrie 2009   DIN POLUL PLUS

O dată la doi ani, toamna, Geneva îşi coboară cărţile din rafturile bibliotecilor şi librăriilor " pe străzi. Fureur de lire alege strategii din cele mai diverse pentru a celebra o ocupaţie de a cărei dispariţie nu se teme nimeni, acolo, în patria lui Calvin şi a cititorului impenitent Jean-Jacques Rousseau, dar care nu trebuie, totuşi, lăsată în voia sorţii: lectura. Fureur de lire s-a desfăşurat anul acesta între 23 şi 27 septembrie şi a reuşit să traducă în termeni lectoriali temele cele mai actuale şi tendinţele cele mai noi din viaţa oraşului, a cantonului, a lumii cosmopolite care se învîrte în jurul organizaţiilor mondiale de pe malul Lemanului. Toate marile nelinişti, toate marile dezbateri, chiar multe din culorile şi formele vitrinelor din oraşul vechi " totul s-a tradus în "cine, cum şi ce citeşte". Aşa se face că am văzut/citit politicieni în ipostaze populare (urmează alegerile!): cu cartea în mînă, mărturisind, volubili şi sentimentali, că au relaţii privilegiate cu cartea, că citesc în pat şi-n aeroporturi, că teama de plictisul unei şedinţe se combate cu o carte ascunsă în buzunarul sacoului... Poate că era un efect calculat, de PR, dar nu am putut să nu mă gîndesc la politicienii de-acasă şi la categorii cu totul diferite de "obiecte simbolice" cu care le place să se pozeze în mînă. Marea deschidere a avut loc cu dezbaterea "Cărţi pentru a schimba lumea", în care etern-furiosul Jean Ziegler (ultimul titlu publicat, La Haine de l’Occident, Albin Michel, 2008) şi Susan George (autoare a volumelor Un autre monde est possible, Fayard, 2004, şi La pensée enchaînée, Fayard, 2007) aveau să îi dea replica lui André Schiffrin, editor newyorkez, fondator al unei edituri (The New Press, 1990) şi critic acerb al tendinţei aglomerării procesului editorial în marile conglomerate multimediatice mondiale. Pentru Schiffrin (incidental, fiul lui Jacques Schiffrin, fondatorul Pleiadelor franceze), regulile pieţei libere şi ale capitalismului liberal dezlănţuit sînt responsabile de o adevărată apocalipsă nu doar a editurilor mici şi mijlocii la nivel mondial, ci şi de o scădere vizibilă a accesului publicului larg la gîndirea critică, la o reală diversitate de opinii etc. Experienţa sa la americana Random House constituie, deja, subiectul unor cărţi emblematice pentru discursul antiliberal al intelectualilor occidentali. Dar tema părea să fie una arzătoare pentru micii editori elveţieni, care se văd ameninţaţi de criză şi caută să se apere, cît mai eficient. "Editurii fără editori", holdingurilor de presă pe care le acuzau, cu toţii, acolo, pe cele mai diferite voci, trebuie să le ofere alternative funcţionale îndelungata experienţă a diversităţii, a proporţiilor mici, dar decisive, a culturii populare, care fac parte din patrimoniul ţării cantoanelor. Personal, nu ştiu dacă bătălia mai poate fi cîştigată sau dacă nu cumva trebuie să ne descurcăm cu duşmanul în casă; ştiu însă că am auzit cifre şi statistici ale falimentelor din mediul editorial, că am simţit pulsul neliniştii locale, că am adulmecat răscrucea. "Sînt editurile în criză economică?" nu mai era, acolo, o dilemă, ci o întrebare cu răspunsuri neaşteptat de limpede formulate, într-o ţară care nu pare, totuşi, să îndure biciul crizei economice atît de aspru ca... altele (noi, de pildă, fireşte). "Lumea, văzută dinspre noi" " se intitula una dintre marile dezbateri ale editorilor elveţieni: nu s-a discutat doar despre politici editoriale, ci şi (cu invitaţi care au scris recent despre zonele de conflict ale lumii " Mathilde Fontanet, Odette Habiyakare, Marie Gaulis etc.) despre capacitatea cărţilor de a mai transmite oroarea realităţii, de a depune mărturie. Lumea politică tolerantă şi pragmatică a Genevei s-a regăsit în programul realizat de Universitate, care invita la întîlniri cu scriitori libanezi şi la aniversarea celor 30 de ani ai librăriei arabe locale, "l’Olivier" (Măslinul). Nu în zadar Elveţia, mai ales după 11 septembrie 2001, a devenit destinaţia europeană favorită a lumii arabe: nici în Europa, nici în afara ei. În timp ce noi citeam, acolo, literatură libaneză, ziarele clamau din galantare discursul lui Ahmadinejad la celălalt ONU, de dincolo de Ocean. Pe un cu totul alt plan (sau poate că nu?), într-un canton în care magazinele se închid prin lege la 7 seara, singurul deschis la orele tîrzii din noapte cînd ne întorceam acasă de la "lecturile frenetice" şi ne era foame, singurul în tot cartierul acela central, era "arabul din colţ": baghete franţuzeşti, burgeri, lipii şi kebab, discursul preşedintelui iranian şi dezvăluirile amoroase despre Lady Di ale fostului preşedinte francez, alături, pe taraba luminată bolnav... Asemenea vîrfuri de interes se iţeau printre ochiurile unei plase foarte dense de întîlniri cu cititorii ale scriitorilor locali (dar şi ale ziariştilor-scriitori-exilaţi din lumea arabă sau africană), de dezbateri şi "porţi deschise" pentru elevi de toate vîrstele; o lume întreagă foşnind a carte, în jurul meu, tarabe cu buchinişti răsărite peste noapte pe esplanadele mici şi discrete ale oraşului vechi, unde bibliotecile de cartier îşi vindeau la preţuri de nimic cartea scoasă din circuit, autorii înşişi îşi lichidau stocurile personale de volume (cu autograf şi o ceaşcă de ceai, dacă aveai chef de vorbă), micii editori se adunau în convorbiri cu aer de şuetă, dar care puteau vira oricînd spre confrerii secrete în faţa pericolului comun... Casa de cultură din oraşul de jos, din Plainpalais, şi-a oferit din nou spaţiile spectacolelor, experimentelor, barului bio şi talciocului de carte în devălmăşie. Un experiment din aceeaşi linie protestatar-protestantă a constat din expunerea unor autori la lucru, într-o cuşcă de sticlă, în care aveau un birou şi un calculator cu două ecrane: publicul putea citi ce se scrie, pe unul dintre ele, întors în afară. Inscripţii de grădină zoologică ne spuneau că e interzis să dăm de mîncare autorilor (urma să fie eliberaţi, simbolic, duminică, dar eu aveam să fiu deja în avionul întoarcerii). Erau mai ales scriitori tineri: Blaise Hoffmann, Paule Mangeat, Michael Perruchoud, Fred Bocquet şi Eug

Mai multe