Fără ei
Se dedică Aniţei Nandriş Conform definiţiei pe care i-o dă Michel Meslin, lustraţia reprezintă "un rit roman de purificare avînd ca principal efect eliberarea de sub orice influenţă rea a unui grup de oameni ori a unui spaţiu locuit sau cultivat". Ritualul acesta colectiv, bazat pe ofrande animale şi angajarea într-un circuit procesional, urmărea trasarea unui "cerc magic": o arie scutită de orice marcă negativă şi deci aptă să-i protejeze pe toţi cei aflaţi în interiorul ei. Calendarul religios recomanda primăvara o lustraţie a armelor (armilustrium), iar toamna, o lustraţie a recoltelor (ambarvalia). Existau însă şi lustraţii ad hoc, ori de cîte ori comunitatea se pregătea să îndeplinească un act important: aşa se întîmpla, de pildă, înaintea bătăliilor, sau cu prilejul recensămintelor, cînd populaţia se preta la acte lustrale, pe Cîmpul lui Marte. Termenul ne-a venit din lumea romană, dar nu există nici o religie care să ignore o anumită tehnică de purificare rituală. Viaţa socială însăşi funcţionează pe baza unor asemenea, ciclice, forme de "curăţire". Botezul creştin este o formă radicală de lustraţie, de vreme ce vizează efectele păcatului originar. În fond, orice rit de trecere are conotaţii lustrale. Oamenii străbat experienţe majore, chemate să-i modeleze lăuntric şi să le dezvăluie semnificaţia propriei existenţe. Atunci cînd individul sau comunitatea trec un asemenea "prag", ei se despart de propria "murdărie" pentru a se instala într-o condiţie mai bună. După comunism, societatea românească e grav intoxicată cu reziduurile acestei ideologii criminale. Şi totuşi, de 16 ani, tema unei legi a lustraţiei rămîne în proiect. E reluată periodic, fără ca societatea civilă să reuşească impunerea ei. Ne putem declara dezamăgiţi, dacă nu cumva scîrbiţi de atîta neputinţă. Însă ceea ce frapează e simplul fapt că nu scăpăm de obsesia privind refondarea ordinii simbolice a comunităţii în care trăim. Asemenea pasaje nu sînt facultative. Nu vom inaugura o altă istorie a României fără să fi condamnat oficial şi solemn regimul comunist, fără să-i fi îndepărtat din arena publică pe vinovaţii de poliţie politică, fără să fi despărţit, adică, apele acestei "sociogeneze". Pentru că acest ritual purificator nu s-a consumat, trăim cu impresia că societatea e otrăvită, că "adevărul" e o noţiune inaccesibilă şi că ambiguitatea morală rămîne singurul nostru destin. Eu unul simt această diferenţă de atmosferă la fiecare întoarcere în ţară: în alte părţi, cerul e limpezit. La noi, el e mereu împovărat de falsitatea unor echivocuri care-ţi fac viaţa irespirabilă. Degeaba credem că "timpul le rezolvă pe toate". O nouă generaţie (biologică) poată să apară în politică, în cultură, în economie, însă ea nu va putea construi nimic durabil pe solul mocirlos pe care ne pregătim să i-l încredinţăm drept fundament. Nemţii au renăscut din cenuşa războiului pentru că s-a produs denazificarea. Iar valul UE din 2004 e departe de noi tocmai pentru că societăţile implicate (de la Vilnius, pînă la Praga) au trecut prin momentul, decisiv, al adevărului asumat. De aceea, sper. Noul CNSAS are, grosso modo, şansa de a funcţiona în parametrii legali pentru care a fost creat. Există acum destulă voinţă colectivă pentru ca oponenţii lustraţiei să fie înfrînţi. Aici nu vorbim despre un an mediatic servit cu abundente surse de scandal şi nici de "surprizele" personale provocate pe fondul publicării dosarelor. Vorbim despre o societate românească însănătoşită prin adevăr şi dreptate. Dacă Alianţa care a cîştigat alegerile sub semnul acestor valori nu va reuşi să le onoreze prin adoptarea şi aplicarea, sine ira et studio, a lustraţiei, România va intra în UE ca un membru bolnav, care-şi ascunde penibil maladia, cu toate că simptomele ei îi desfigurează deopotrivă chipul şi conduita. Totul a comportat, la noi, distorsiuni patetice, fie că a fost vorba despre democraţie, privatizare sau de orientarea spre NATO şi UE. Ultima ţintă spre care tindem e firescul unei convieţuiri care să nu ne răpească dreptul la bucuria de a trăi. Fără "elite" conducătoare împănate cu foşti securişti.