Estuar

Creștinism și capitalism: un raport tradițional antagonic. Primul are două milenii. Cel de-al doilea, cinci secole. Primul a răsărit în Palestina biblică incorporată în imperiul roman. Al doilea, în Italia renascentistă, care instituționalizează sistemul de credit. În textul revelat care fondează religia creștină, bogatul (cel în stare să acumuleze bunuri peste necesarul supraviețuirii) apare într-o lumină negativă. Tot Evul Mediu e slab monetarizat, întrucît economia naturală și trocul continuă să predomine. Odată cu zorii modernității, descoperirile geografice și prima mondializare (maritimă) a comerțului, Evanghelia lui Hristos este remodelată în spiritul unei expansiuni civilizaționale. În prezent, capitalismul pare să fi cîștigat partida: el se desfășoară în nucleul occidental al lumii globale, prinzînd în plasa lui de tranzacții bursiere întreaga umanitate. S-a desenat astfel, sub ochii mai multor generații, tabloul pe care Părinții Bisericii l-ar fi condamnat fără apel: banul e suveranul absolut. O convenție abstractă, bazată pe capitalul de încredere fără de care nici un schimb nu e posibil, a devenit divinitatea care face și desface ordini politice, inspiră aranjamente regionale, stimulează mecanismele economice, întreține consumul, stabilește ierarhii sociale și irigă toate acțiunile, de la cultură și cercetarea științifică pînă la industriile divertismentului și platformele ideologice. În esența lui, capitalismul este profit, deci camătă. Multe texte patristice și medievale denunță această practică imorală, menită să spolieze, să adîncească inegalitățile și să orienteze spiritul către un orizont exclusiv lumesc. Tocmai tensiunea dintre lumea de aici și cea de dincolo e prezentă, de altfel, în utopiile modernității: revoluțiile – de la cea franceză la cea bolșevică sau cea național-socialistă – au căutat să readucă forțat idealitatea în miezul voinței politice. Ele nu s-ar fi produs – și n-ar fi magnetizat mase de adepți orbi – dacă n-ar fi propus să restaureze drepturile lumii ideale asupra celei reale. Le putem vedea ca pe forme politice, secularizate, de proiect eshatologic.

Unde ne aflăm acum? După colapsul comunismului și încheierea Războiului Rece, am trăit decenii de triumf al liberalismului politic și economic. Ele au afirmat hegemonia inițial necontestată a SUA, puterea capitalistă prin excelență: lumea nouă – unde nici noblețea genealogică, nici privilegiile înnăscute nu au mai jucat vreun rol, de vreme ce numai inițiativa, pofta de avuție și concurența abia reglementată de către un stat minimal făceau norma general acceptată. Această lume nouă a îmbătrînit rapid. Te-ai fi așteptat să dureze la nesfîrșit, făgăduind tuturor bunăstare crescîndă și viață lungă, într-un paradis terestru recucerit pe temeiul energic al voluntarismului protestant. Din păcate, criza capitalismului (a cărei ultimă expresie s-a manifestat în anii recenți) nu a reechilibrat balanța dintre viața religioasă de matrice creștină și dreptul la căutarea fericirii, așa cum apare el în Constituția americană. Dimpotrivă, a adîncit deficitul de spiritualitate, nihilismul, cinismul, fragmentarismul agnostic și revolta specifice ethosului postmodern. În loc să restabilească echilibrul dintre viața terestră și proiecția ei transcendentă, această nouă criză a realimentat utopiile egalitariste al căror simptom se regăsește în actualul război cultural dintre progresiști și conservatori, atît de nociv pentru democrația americană (și, prin extensie, asupra celei europene). Ipocrizia ambelor tabere face ravagii mediatice, amplificînd senzația de haos, de care știu să profite, prompt, competitorii geopolitici ai Occidentului. Pe scurt, nu ne-am regăsit, odată cu libertatea post-totalitară, înțelepciunea spirituală. Lipsește creația teologico-politică menită să dea un sens suferințelor acumulate odată cu nebunia ideologică a secolului 20. Marele arbore al gnozei occidentale continuă să se ramifice și să-și piardă seva, din cauza rădăcinilor sale suspendate. Din stejar celtic, sporit în lumina revelației creștine, el s a transformat într-o mangrovă uriașă, care proliferează spectaculos, într-un estuar fără granițe. 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.