Edituri creștine

E greu să te consideri judicios educat fără să admiți – sau chiar să cunoști în detaliu – rostul Bisericii (cu toate ramificațiile ei) în cultura europeană. Evanghelia s-a însoțit cu Logosul grec și Dreptul roman pentru a fertiliza o civilizație din care (în pofida eforturilor!) nu am ieșit. Vorbim despre o civilizație a Cărții sacre, dublată de una a cărților pur și simplu. Noua religie a fuzionat cu o altă mare civilizație matură, chiar decadentă în faza sa elenistică, din care a preluat deopotrivă concepte filozofice, reprezentări simbolice și repere morale: nu ne mai miră, tocmai pentru că ne inspiră și azi, afinitățile elective dintre învățătura lui Hristos și școala stoicismului tîrziu, sau legătura directă dintre neoplatonism și primele sinteze patristice. În fond, vechea civilizație nu a murit, cît s-a continuat prin creștinism, iar după ce acesta a devenit religia imperiului, cele două componente au pregătit lent, prin dificultățile Evului Mediu, Renașterea și tot ce i-a urmat.

Universitățile s-au născut fie sub autoritate cezarică (precum cea din Constantinopol sau Academia carolingiană, fondată grație lui Alcuin de York), fie direct în centrele monastice răspîndite pretutindeni, din Egipt, Siria și Palestina pînă în Armenia sau Georgia, și din Italia, Franța sau Irlanda pînă departe, către Europa de Nord. Altfel spus, creștinismul a fost un excelent conducător de cultură veche și nouă, antică și (odată cu scolastica pariziană), „modernă“. Spațiul nostru n-a făcut excepție, găzduind tot în pridvoare monahale sau curți episcopale și domnești primele scriptorii, ca și primele tipografii. În Transilvania, era Gutenberg s-a instalat impetuos, prin misionarismul reformat. Nici un regim politic – incluzîndu-l pe cel declarat ateu, al comunismului sovietic – n-a reușit să întrerupă venerabila logodnă dintre Biserică și cultura tiparului. Pînă spre mijlocul veacului al XVIII-lea, tipografiile din Țările Române au fost aproape monopolizate de Biserică, în bine (atunci cînd prelungea, crepuscular, canonul culturii bizantine) sau în rău (de vreme ce funcționa ca barieră, multă vreme impenetrabilă, față de curenții laicizanți și emancipatori produși în Apus). Chiar și așa, s-au produs aculturații interconfesionale și au apărut numeroase excepții chemate să scoată „cultura ca atare“ din sfera strict liturgică, pastorală sau dogmatică.

Aș spune (ca unul care a lucrat înainte de ’89 la Editura Institutului Biblic al BOR, dar și după ’90, ca vremelnic director la Anastasia) că prăbușirea comunismului a favorizat o salutară eliberare a culturii creștine, declinată prin apariția multor edituri consacrate antropologiei religioase, istoriei religiilor, misticilor orientale și occidentale, spiritualității, literaturii patristice sau celei de mărturisire, din care n-aveau cum să lipsească amintirile unor foști deținuți politici. La fel ca și în alte domenii, elanul recuperator s-a potențat prin patosul sincronizării cu actualitatea europeană. Au rezultat destule acumulări și sensibile progrese intelectuale, căci – oricît de haotic puse pe piață – titlurile respective și au găsit (deci modelat) cititorii. Cum să fi scăpat primele cataloage de piraterie, improvizație, traduceri mediocre sau umplutură siropos-pietistă? Era cu neputință! Din fericire, pe lîngă acestea, au apărut și focare editoriale de prim ordin, precum Basilica, Doxologia, Deisis, Sophia, Ratio et Revelatio, Bizantina, completate prin colecțiile de „specialitate“ găzduite la Humanitas și Polirom, două case la fel de generoase cu textele clasice și cu dialogul teologie-științe.

Entuziasmul relativ anarhic al anilor ’90 s-a temperat, însă iată că avem în ofertă texte mult mai consistente, riguros publicate și echipate cu studii introductive pertinente, pe care le datorăm unei noi generații formate – horribile dictu! – „afară“… În perimetrul sondat aici notăm așadar numeroase deschideri incitante, de care toți cei harnici cu duhul se pot bucura nestingheriți, fără să uite că, în „spațiul“ nostru, orice tihnă e doar un interludiu. 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.