Discretul eroism al moderației

Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică. Andrei Codrescu, Virgil Nemoianu, Sanda Golopenția, I.P. Culianu, Matei Călinescu, Vladimir Tismăneanu, Mihai Spăriosu, Thomas Pavel sînt recuperați în România cu statul de „clasici”, alături de „omologii” lor din exilul european (Victor Ieronim Stoichiță, Matei Vișniec etc.). Toți au părăsit România comunistă. Acum începem să integrăm și nume din generația care a studiat în Occident după comunism și a făcut carieră academică în SUA. Din această categorie face parte Aurelian Crăiuțu, profesor de Științe Politice la Universitatea Indiana (Bloomington) și titular al unui doctorat la Princeton.

Aurelian Crăiuțu a absolvit ASE (1988) și s-a format mai întîi în Franța (unde avea să revină ca profesor asociat). A trecut apoi Atlanticul, grație unei burse Fulbright, străbătînd laborios treptele ierarhiei universitare. Eu l-am cunoscut în primii ani ’90, cînd păstra ceva din profilul inițial de economist, ceea ce mi-a hrănit iluzia (patriotic-anticomunistă) că ar putea deveni un  valoros premier liberal. În realitate, dl Aurelian Crăiuțu s-a reorientat durabil spre studiul gîndirii politice franceze, de unde și-a inspirat deopotrivă cursurile și cărțile. Nu-l pot decît felicita pentru această opțiune, de vreme ce șansele sale de a face politică la vîrf în România post-comunistă ar fi fost, evident, nule. Mi se pare la fel de negativ-plauzibilă ipoteza că nici universitatea românească (din „era” lui Aurelian Bondrea) nu s-ar fi grăbit să-l adopte. Așa că tot răul spre bine. Dl Crăiuțu și-a făcut un nume în America, e prezent cu studii în toate revistele importante de politologie din anglosferă și – după cum anticipam – devine pe zi ce trece un reper intelectual tot mai prețuit în țara de baștină, atît prin contribuțiile personale, cît și prin traduceri din Husserl, Gustave Thibon sau Gabriel Marcel.

Recent, a apărut (la Editura Spandugino, 2022) ediția revizuită și lărgită a excelentei lucrări numite Elogiul moderației. Față de prima ediție a cărții (Polirom, 2006) beneficiem acum de rescrierea părții finale a opusului („Moderația astăzi”). Profesorul Aurelian Crăiuțu ne oferă istoria intelectuală și doctrinar-politică a moderației, care structurează intim liberalismul autentic (și, desigur, ethos-ul conservator nealterat de extremism). O atare panoramă istorică și conceptuală e capabilă să măsoare dramatic decăderea democrațiilor postmoderne și urgența de bun-simț ca toți iubitorii libertății civilizate să pledeze coral pentru revenirea la justețea căii de mijloc. Fără cultivarea acestui juste milieu nu putem vorbi (altfel decît demagogic) despre idealul civic al binelui comun. Orice etică a responsabilității presupune combinația funcțională dintre luciditate, compromis rațional și evitarea excesului de orice natură. Și la ce ne-ar folosi o așa-zisă etică iresponsabilă? Nu i-am suportat destul falsa virtute și efectul criminal odată cu desfășurarea totalitară a veacului 20?

Autorul ne poartă pe la toate adresele filosofice ale moderației: de la (cum altfel?) Platon și Aristotel, trecînd prin Machiavelli, Guicciardini & Baltasar Gracián, pentru a zăbovi, odată cu timpurile moderne, în preajma unor Montesquieu, Burke, Tocqueville, Guizot și a mereu admirabilului Raymond Aron. Dacă ar fi forțat onestitatea academică, dl Aurelian Crăiuțu ar fi putut umple sumarul cu cel puțin încă pe atîți gînditori. A fost însă exclusiv interesat de acea filieră reflexivă care a prețuit, analizat și recomandat cu adevărat morala moderației, așa că radiografia ansamblului nu ne plimbă pe cărări artificiale, de dragul ilustrării unei teze.

Nu mai puțin reușită e încercarea dlui Aurelian Crăiuțu de a argumenta contra vecinătăților semantice în stare să prezinte moderația într-o lumină neatractivă (ezitarea, lașitatea, ambiguitatea, tergiversarea fără busolă). Lectura ne convinge la fiecare pagină că, din adîncul complexității sale, moderația se manifestă ca o însușire paradoxală, cu profundă detentă spirituală: iubitorii săi din toate timpurile n-au făcut decît să lupte, curajos, împotriva curentului majoritar, căutînd să-și salveze cetățile prin singurul antidot eficient al fanatismului. Elogiul moderației trebuie să ajungă rapid în mîinile cititorilor care nu caută alinierea față de vreo ideologie la modă, ci sensul peren al conviețuirii reușite.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.