Dezinformare

Dacă vizitaţi portalurile de ştiri, veţi observa două trăsături frapante: proasta calitate a comentariilor şi atracţia utilizatorilor pentru atacurile ad hominem. În privinţa postărilor, concluzia e dramatică. Trivialităţi fără noimă. Rari sînt participanţii plasaţi peste nivelul ţaţei nervoase, care-şi agită sacoşa în staţia de tramvai. Subsolul articolelor e ocupat cu un delir onomatopeic demn de planeta maimuţelor. Nu vom găsi nicăieri o mai vastă colecţie de reacţii inadecvate, fără legătură cu subiectul. Doar ură primitivă, venin resentimentar, fantasme distructive şi pană de soluţii. În acest tartar, limba română suferă abuzuri nemeritate, de la siluirea colectivă a normelor gramaticale, pînă la improprietatea răspicată a vocabularului folosit. Încerc uneori să mi-i reprezint pe aceşti compatrioţi "conectaţi" la propria mizerie şi dornici să ne-o impună. Cum arată ei în carne şi oase? Ce satisfacţie le oferă jobul ăsta infam: să înjuri, sub masca unei porecle, tot ce apare pe forum: opinie, ştire sau nume... Sînt într-adevăr plătiţi, cum se spune? Chiar speră că bîzîitul lor fecal poate degrada comunicarea socială în act fiziologic? Pe vremuri, emisiunile difuzate la Radio "Europa liberă" erau ecranate de Securitate prin zgomotul staţiilor de bruiaj. După 20 de ani " şi din surse între timp "privatizate" " dreptul la informaţie suportă distorsiuni similare... Celălalt fenomen nu pare cu nimic mai puţin alarmant: textele polemice şi intoxicările sînt de zece ori mai accesate decît acelea care formulează idei, propun teme şi pretind un cît de vag efort receptiv. Ştirile din afara României trec neobservate. Analizele despre legi, tendinţe, evenimente majore, instituţii sau subiecte de societate se nasc moarte. Un titlu va fi mult mai prizat dacă include numele cutărui politician decît dacă face greşeala de a cita vreun concept, oricît de accesibil. Bref, sfera mediatică oficiază cultul unui soi de şamanism oligofren. Politicianul nu e un lider de partid, ca oricare altul, cu bune şi rele la activ, ci un Mesia sau un Demon, care trebuie exaltat sau exorcizat prin accese de furie sau extaz, scremete viscerale şi grohăieli ultimative. Nu mai contează ce valori asumă fiecare, ce proiect de societate urmăreşte sau cu cine face echipă. Important e să reafirmăm, prin gaura cheii, credinţa mistică în rolul lui salvator sau, dimpotrivă, nefast. Asemenea figuri paterne, strivite de misiuni sau de vinovăţii imposibile, pot genera doar extremism psihologic amestecat cu apatie civică " nimic mai mult. Cui prodest? Jurnaliştii noştri interpretează literal sintagma Breaking News. O ştire care nu-ţi sparge timpanele e zero. Cum oare nu pricep că excesul de senzaţional în eprubetă produce greaţă? Cum să nu se banalizeze forţarea unui radicalism verbal fără consecinţe (în afara poluării morale tot mai corozive)? Diferenţa semantică dintre Brainstorming şi Brainwashing s-a estompat complet. Trăim din false evenimente supralicitate artificial, în vreme ce România reală se însingurează regresiv. Ce mă miră, sincer, e faptul că pe net nu apare o reţea civică alternativă. Acolo, cenzura, minciuna şi reaua-credinţă pot fi oprite dacă există idei clare, dezbateri filtrate după reguli de club sau criterii etice de "familie spirituală". Normal ar fi ca tînăra generaţie intelectuală să cucerească spaţiul virtual, să-l civilizeze şi să formeze nuclee de solidaritate în jurul unor modele precise. Oricum petrecem ore zilnice online. De ce Dumnezeu nu apare, măcar de acolo, suflul unor iniţiative pe bune? Cum e posibil ca atîtea minţi nou educate în Occident (sau care lucrează acolo) să nu-şi conjuge competenţele pentru a discuta problemele efective ale cetăţii: de pildă, lipsa unei politici industriale, noi forme de luptă anti-corupţie sau educaţia minimală pentru viaţa în comun? Nu căutaţi Respectul şi Mişcarea de rezistenţă acolo unde mirosul lor trăzneşte a manipulare, ci în sufletul vostru de oameni încă liberi.