Despre umanismul integral

24 iunie 2020   DIN POLUL PLUS

Dacă e viu și lucrător, creștinismul este contrariul absolut al sclaviei și rasismului. Pentru temeinice motive istorico-spirituale. În primul rînd, el reprezintă universalizarea mesianismului electiv dezvoltat în sînul lui Israel, prin al cărui patriarh, Avraam, aveau să fie binecuvîntate toate neamurile.  În al doilea rînd, cultul său se adresează Dumnezeului întrupat ca Om deplin (deci fără de păcat) – Iisus Hristos –, cel care, golindu-se de slava divină (kenosis), „ia chip de rob, smerindu-se pe sine pînă la moarte” (Filipeni, 2, 7-8).  În cartea Exodului (1, 11-14 și 3, 16-17), legămîntul lui Yahwe cu poporul ales implică trecerea de la robie la libertate. Hristos a fost apropiat de străinii „detestabili” (precum samarinenii), de categoriile profesionale disprețuite (precum vameșii), de femeile (mereu discriminate în ordinea patriarhală) și de oamenii cei mai simpli – precum pescarii galileeni, dintre care și-a ales primul cerc de discipoli. Civilizația noastră, iudeo-creștină, este genetic impregnată de aceste amintiri străvechi, motive biblice și interpretări evanghelice: nici nu le mai percepem ca atare, căci ne-au devenit de multe generații familiare.

Putem spune, în apărarea Occidentului, că el a fost prima și singura civilizație (dintre cele 22 listate de un Toynbee) unde a apărut, cu titlul revelat, ideea fraternității dintre toți oamenii, care au un singur Tată ceresc. Toate civilizațiile s-au considerat superioare oricăror alte forme de organizare socială, străine. Toate s-au situat simbolic în centrul lumii și au redus calitatea de om la reprezentanții stilului lor de viață. Toate i-au socotit pe cei aflați dincolo de granițe drept oameni inferiori, dacă nu chiar neoameni, scufundați în barbarie și animalitate. Toate au transformat prizonierii lor de război în sclavi și au făcut comerț cu ei ca și cum ar fi fost o marfă, și încă una de preț. Apărută în bazinul Mediteranei elenistice, noua religie creștină a preluat o vreme și sporadic aceste mentalități, căci a funcționat – la început sub persecuții și marginalizare, apoi licit și, finalmente, ca religie unică a Imperiului Roman – într-o economie inerțial bazată pe exploatarea forței de muncă silite. Creștinismul romano-bizantin a produs, prin sinteza juridică efectuată la porunca împăratului Iustinian, o îmblînzire a condițiilor sociale rezervate populației servile. Era un proces firesc, în condițiile convertirii elitelor la noua religie, al cărei text sacru spunea, prin vocea ascultată a Sfîntului Apostol Pavel: „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sînteți în Hristos Iisus” (Galateni, 3, 28).  

Xenofobia și rasismul, exprimate prin sclavagism, se regăsesc pretutindeni și dintotdeauna, adică oriunde revoluția spirituală introdusă prin creștinism nu s-a manifestat sau a fost contracarată prin filozofii ostile: numai în Europa și America (modelate de doctrina evanghelică) s-a cristalizat treptat conștiința unui umanism integral, care desfide ontologic și existențial clivajele bazate pe rasă, etnie, sex sau condiție socială. În două milenii de istorie marcată de revelația creștină, societățile pretins creștinate s-au abătut frecvent de la acest ideal panuman. Cît de creștine mai erau societățile europene de după 1789? Apostazia lor „iluministă” – bazată pe regicidul fondator, care era, simbolic, și un deicid – reprezintă cauza rasismului modern, „științific”, din care au rezultat justificarea expansiunii coloniale și dezvoltarea unui „suprematism” alb. Nu erau explicit și programatic anticreștine (căci disprețuitoare, pe linia lui Nietzsche, a creștinismului ca „morală a sclavilor”) atît nazismul – cu arianismul său eugenic –, cît și comunismul, cu mesianismul său colectivist, proletar, materialist și ateu? Nu am scris notațiile anterioare cu gîndul la adepții progresiști ai corectitudinii politice (al căror îndemn la „pocăință” reciclează conștiința păcatului originar, refulată în modernitate), ci pentru a mă adresa conservatorilor „creștini”, care – destul de des – apără un creștinism cripto-păgîn.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Mai multe