Despre Europa, altfel

Printr-o fericită întîmplare, am reuşit să intru în posesia textului intitulat Biserica Ortodoxă Română şi Integrarea Europeană, text redactat de preotul călugăr Teofil Tia, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Alba Iulia. Ce ne-a făcut să ne oprim tocmai asupra lui, ţinînd cont de inflaţia de lucrări şi luări de poziţii asociate subiectului, apărute în ultima vreme? În primul rînd, este vorba de conţinutul său extraordinar de dens, debarasat de scoriile şi noua limbă de lemn proeuropeană, ce a contaminat şi pe mulţi dintre oamenii Bisericii. În al doilea rînd, autorul este unul dintre rarii preoţi care pare să-şi fi dat pe deplin seama de dubla provocare reprezentată de interacţiunea continuă dintre Bisericile Ortodoxe ale continentului şi instituţiile comunitare, în special Comisia Europeană. "Cheia" în care am citit textul părintelui Tia a fost următoarea: cum să modelăm relaţiile UE-Biserica Ortodoxă, ţinînd cont de faptul că relaţia Biserică-Stat nu a fost elaborată într-o logică transnaţională, ci corespunde unui "model" istoric total diferit de cel dominant în UE? Şi încă: în acest cadru inedit, unde ar trebui să se poziţioneze factorii de decizie şi clerul "luminat" al BOR, astfel încît compromisul acceptabil ce trebuie făcut să nu afecteze fundamentele credinţei ortodoxe, neschimbate de un mileniu, indiferent de "preţul" pe care aceasta a trebuit să-l plătească lumii? Un prim răspuns, parţial, desigur, este furnizat chiar în "introducerea" textului: Teofil Tia plasează discret discursul despre "Ortodoxie şi Europa" în cîmpul de forţe creat de doi poli diferiţi. Primul pol este constituit de "teologi şi clerici entuziasmaţi de perspectivele integrării europene ale integrării României în Europa", compus în principal din cei care "au beneficiat de cunoaşterea pe viu a culturii şi civilizaţiei occidentale" - de unde o mai bună cunoaştere din interior a fenomenului. Pentru exemplificare este citat numele părintelui Ion Bria, îndelung nevoitor într-unul din punctele nodale ale ecumenismului european. Cel de-al doilea pol este cel al "clericilor, intelectualilor ortodocşi şi simpli credincioşi", extrem de circumspecţi şs.n.ţ faţă de orizontul apartenenţei noastre la superputerea mondială europeană", pol legitimat simbolic de "sfinţi eurosceptici", cum ar fi de exemplu recent canonizatul episcop sîrb Nicolae Velimirovici (a se vedea Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, 2 volume, Editura Sophia, 2002). Se menţionează însă disproporţia "cantitativă şi calitativă" între cele două curente: antieuropeniştii sînt "consistenţi numeric, dar mai fragili din punct de vedere intelectual", în timp ce curentul proeuropean este "precar cantitativ", dar posedă capacitatea de a influenţa simbolic restul societăţii, graţie intelectualilor "lideri de conştiinţă" ce se găsesc în rîndurile sale. Biserica "ca instituţie pămîntească" se plaseză între cei doi poli, afirmîndu-şi în mod explicit "poziţia faţă de integrarea României în Europa, spunînd un "da" neezitant şi legitimînd astfel, din punct de vedere spiritual, demersurile statului desfăşurate în această direcţie". Cum trebuie deci înţelese, în acest context, unele atitudini extreme de contestare ale integrării europene, răspîndite printre membrii clerului ortodox? Răspunsul furnizat de Teofil Tia este explicit: dacă îmbracă forme extreme, "ele pot fi privite ca forme de neascultare şi de indisciplină faţă de ierarhia bisericească", fiind sancţionate ca atare. Am apreciat sinceritatea şi stilul franc-parler de care dă dovadă autorul cînd prezintă motivaţiile pentru care BOR sprijină apropierea de Europa: sîntem un popor sărac, care are dreptul să trăiască mai bine, "un adevăr mai incontestabil ca oricînd". Un ortodox sărac nu este neapărat şi un ortodox bun. Integrarea face parte deci din acele "semne ale timpului" pe care Biserica, cu înţelepciunea ei transistorică, a ştiut dintotdeauna să le intuiască pentru a "compune" răspunsul adecvat, răspuns ce scapă, pe moment, judecăţilor superficiale, pripite. "Dacă BOR s-ar opune şintegrării europeneţ, procesul de integrare s-ar realiza oricum" - scrie părintele Tia. Biserica şi-ar trăda astfel vocaţia profetică şi capacitatea de a interpreta "semnele timpului, creînd astfel ocazia şi impresia că şi-a trădat păstoriţii, nefiind alături de ei în dorinţele, idealurile şi aspiraţiile lor legitime". Fragilitatea Europei După o scurtă prezentare a istoricului Uniunii Europene, Teofil Tia realizează un inventar teologico-politic al "punctelor forte" ale Europei, esenţial pentru înţelegerea relaţiei religie-instituţii europene. Noi ne vom opri doar asupra a două dintre ele: secularizarea şi "inteligenţa socială a religiei", expresie aparţinînd cardinalului Vienei, Christoph Schönborn. "Europa este un spaţiu garant al valorilor creştine secularizate. Secularizate, dar totuşi creştine! Ea este un univers de întrupare a valorilor pe care creştinismul le-a proclamat şi promovat dintru început, dară iluminismul le-a dezbrăcat de învelişul religios şi cărora le-a retezat amplitudinea transcendentă." Spre deosebire de numeroşii colegi de breaslă care fie ignoră voios procesul de secularizare în interiorul Ortodoxiei, fie îl demonizează facil ca fiind vorba de o suferinţă specifică Occidentului, părintele Teofil Tia dă dovadă de un realism care ni se pare de bun augur pentru viitor. Secularizarea asociată integrării europene este un risc asumat, un preţ care va trebui plătit ultramodernităţii europene. Depinde de inteligenţă şi înţelepciunea clerului şi a Bisericii, în general, dacă se va reuşi să se dea un răspuns inteligent provocării. În ceea ce priveşte inteligenţa socială a credinţei se acceptă faptul că "de prezenţa Bisericii în societate are mare nevoie şi lumea noastră românească, exigenţele lumii reale cerînd ca Biserica să nu fie exclusiv contemplativă" ci, din contră "slujirea ei liturgică să aibă repercusiuni constante în istorie, în favoarea celor mai defavorizaţi în istorie". Părintele Tia se pronunţa indirect pentru aderarea la această formă subtilă de "inteligenţă socială", care în sfera ortodoxă este abia la primii paşi, în ciuda timpului scurs de la Revoluţie. România este o ţară în care va fi nevoie mai mult ca niciodată de acţiune socială, numărul celor "defavorizaţi în istorie" crescînd spectaculos din cauza polarizării continue a societăţii şi a lichidării ultimelor forme de protecţie socială moştenite din comunism, adăugăm noi. De unde şi actualitatea celor afirmate mai sus de către Teofil Tia. Autorul se arată extrem de critic faţă de ceea ce el denumeşte "fragilitatea Europei", şi de factorii ce o provoacă, fiind evocat în context "rolul corectiv" al Ortodoxiei. Diverselor maladii spirituale ale Europei le este furnizat un răspuns ortodox adecvat. Sînt evocate astfel "deruta familiei", cerîndu-se BOR să insiste mai mult pe lîngă preoţi pentru a introduce în pastorale cuvinte despre importanţa "liantului matrimonial într-o societate, căsătoria fiind aluatul terapeutic al socialului". Criza culturii şi a unei "antropologii fără Dumnezeu" are ca rezultat direct "libera manifestare a nihilismului în plan filozofic, a relativismului în plan gnoseologic şi moral, a pragmatismului şi chiar a hedonismului cinic în configurarea vieţii cotidiene". Rezultatul s-ar rezuma la o "apostazie silenţioasă din partea omului suprasaturat din punct de vedere material" - după cum scrie autorul făcînd referinţă la scrierile controversatului teolog francez, Elisabeth Behr Siegel. Se doreşte o Biserică Ortodoxă care să proclame mesajul creştin printre intelectuali, în scopul de a "evita descreştinarea elitelor intelectuale ale societăţii". În contexul actual al unei lipse totale de dialog real dintre ierarhia ortodoxă şi intelectuali, cu excepţia cîtorva puţini şi aleşi, obişnuiţi întotdeauna să spună "da", afirmaţia părintelui Teofil Tia este corectă, generoasă şi plină de bune intenţii, dar utopică, din păcate. Posedă BOR în rîndurile sale "preoţii-intelectuali" capabili să prevină "descreştinarea elitelor"? Compromisuri europene? Presupune integrarea europeană anumite compromisuri în credinţă? - se întreabă autorul, după ce constată faptul că, în mentalul colectiv românesc, se pot identifica anumite atitudini contrare faţă de cerinţele legislaţiei europene, percepute drept "concesii în domeniul credinţei". Este vorba cu precădere de dezincriminarea homosexualităţii, a prostituţiei, avortului etc. Răspunsul părintelui Tia este cît se poate de clar şi structurat: pe de o parte, nu se poate pune problema compromisului în materie de învăţătură creştină. Pe de altă parte, se recunoaşte că odată cu intrarea în Europa se instituie un cadru legislativ "care face permis şi chiar facilitează păcatul". Pentru a răspunde adecvat acestor noi provocări, se cere o misiune dinamică a Bisericii Ortodoxe în noul context european. Acesta din urmă permite şi încurajează misiunea. Se fac referinţe şi la anumiţi membri ai clerului, care doresc legi "morale" pentru a se pune la adăpost, perpetuînd astfel diferite forme de "sedentarism" pastoral şi misionar. Tot la capitolul "compromisuri europene" este inclus şi ecumenismul, perceput ca atare de o parte a credincioşilor şi nu numai. Teofil Tia furnizează definiţia unui ecumenism care "nu este nicidecum o negociere a doctrinelor diferitelor religii sau confesiuni, ci o încercare de apropiere şi de cunoaştere a altor confesiuni". Lucrarea se termină cu un minicapitol dedicat misiunii ortodoxe în Europa viitorului. La scara istoriei continentului european, UE rămîne în continuare o structură politică nouă, echilibrul său instituţional şi, mai ales, identitar nefiind încă stabilit cu claritate. Or, Teofil Tia intuieşte faptul că Ortodoxia ar putea avea un cuvînt greu de spus tocmai în această recompunere identitară, dar numai după ce, "concret, primul lucru pe care Biserica Ortodoxă ar trebui să-l accepte este condiţia dificilă în care se află". Printre căile de remediere ale acestei stări de fapt sînt menţionate menţinerea caracterului public al credinţei, dialogul teologie-ştiinţă, prezenţa unor laici "competenţi şi dăruiţi", precum şi "activarea la nivel european a vocaţiei mistice a Ortodoxiei". Aşteptînd cu răbdare mai ales acest ultim miracol catalizator de conştiinţe, aş fi foarte fericit dacă părintele Teofil Tia ar dezvolta măcar parte din ideile expuse în Biserica Ortodoxă şi Integrarea Europeană într-un volum mai amplu asupra subiectului. Are capacitatea, şi, mai ales, datoria de a o scrie.