De la exuberanța naturii la lăcomia omului

18 septembrie 2019   DIN POLUL PLUS

Ideea scrierii acestor rînduri mi-a venit odată cu dezbaterea publică pe care a declanșat-o Ordonanța 114/2018 a Guvernului României, denumită de către cei care au elaborat-o „Ordonanța lăcomiei“. Este o provocare să scrii despre lăcomie din postura de economist. Sigur, cei care au dat o asemenea denumire, cuprinși de populismul lor de Teleorman, au dorit să sublinieze că ei se luptă cu nedreptățile capitalismului și, iată, iau și măsuri pentru a sancționa lumea aceasta lacomă care este capitalismul cu multinaționalele care-l reprezintă. Prin această denumire ne sugerează că au declanșat lupta cu lăcomia și cu cei lacomi. În loc să-și vadă de eficiența practică a guvernării, și-au propus să salveze lumea. Se poziționează astfel în lungul șir al socialismelor și fascismelor de toate felurile care, fără să înțelegă nimic din mersul lumii, și-au propus s-o schimbe. Este un fel de populism securistic tipic românesc. Noi, cei care am trăit după revoluție, îl recunoaștem foarte ușor. Formulările acestea sforăitoare, minciunile de doi bani au mascat cel mai mare jaf din istoria României. În loc să aducă tehnologii, investitori și bani care puteau repoziționa economia noastră pe harta lumii, securiștii noștri populiști, revopsiți ca politicieni sau oameni de afaceri, au distrus tot ceea ce au atins.

Totuși, dezbaterea despre lăcomie merită a fi purtată. De ce sîntem lacomi? De unde vine și ce este lăcomia? Vorbesc aici despre lăcomie în sens economic, adică dorința de a poseda cît mai multe bunuri materiale, unele ce par chiar nefolositoare. Am rămas cu gîndul la acest eseu și pentru că am fost, recunosc, provocat de denumirea pe care „strălucitul“ nostru guvern a dat-o ordonanței sale, dar și pentru că subiectul în sine e unul ofertant. Nu este atitudine economică mai condamnată public, dar mai îmbrățișată în plan personal. În plan individual, ca opțiune umană, cei mai mulți oameni se pronunță vehement împotrivă, dar o practică insistent în viața de zi cu zi. Este un fel de prefăcătorie aici, oamenii se pronunță împotriva lăcomiei, dar puși în fața vieții zilnice sînt lacomi fără să clipească. Duplicitatea în raport cu posesia bunurilor materiale a fost practicată și de către socialiști. Ei au condamnat lăcomia capitalistă sub toate formele sale, dar atunci cînd au ajuns la putere au fost tot atît de lacomi, dacă nu chiar mai lacomi decît vecinii lor, capitaliștii. Dacă a existat cu adevărat o bogăție imorală, de nesuportat, a fost aceea afișată de către elitele din statele comuniste. Personajele despre care vorbim nu s-au sfiit să arate că sînt tot oameni, adică le plac mașinile bune și casele mari. Bogăția lor era urîtă. Contrasta cu sărăcia celorlalți și se desfășura pe fondul unei așa-zise lupte pentru egalitate materială între oameni.

Natura este perfectă. În natură nu există lăcomie (în sensul oferit de DEX, de poftă nemăsurată de a mînca și de a bea, sete nemăsurată de cîștig, imbold de a acapara sau de a aduna bunuri materiale și bani, dorință exagerată de cîștig, de avere), ci doar exuberanță (conform DEX, îmbelșugat, abundent, luxuriant, care depășește limitele obișnuite, expansiv, care-și exteriorizează fără reținere sentimentele). Dumnezeu este exuberant și generos. Ne putem convinge doar privind în jurul nostru la minunăția de forme ale manifestării excelenței Sale. O simplă privire într-un colț al naturii ne va dezvălui o infinitate de forme de existență și manifestare a vieții. Viața din jurul nostru este atît de expansivă, diversă și puternică! Natura are caracter prin sine, pentru că este făcută a fi egală cu sine în toate manifestările sale. Și construcția umană are o exuberanță a sa. Excedentul este semnul și rezultatul acestei exuberanțe. Georges Bataille consideră excedentul drept cauza apariției economiei de schimb și apoi a evoluției speciei umane. Viața este o ,,nebunească exuberanță“, iar construcția socială umană nu poate fi altfel. ,,Insist asupra faptului că nu există în plan general creștere, ci numai sub toate formele posibile, o luxoasă risipă de energie. Istoria vieții pe pămînt este înainte de toate efectul unei nebunești exuberanțe. Evenimentul predominant îl constituie dezvoltarea luxului, producerea unor forme de viață din ce în ce mai costisitoare“ (Georges Bataille, Partea blestemată, Editura Institutul European, Iași, 1994, p. 35). A produce energie și a consuma energie este legea fundamentală a naturii, împrumutată de către om în acțiunea sa economică. Omul acumulează și se dezvoltă economic pentru că natura acumulează și se dezvoltă fizic și biologic. Omul în sine a apărut, este creația acestei nebunești exuberanțe de care vorbește Bataille.

Însă, spre deosebire de natură, noi, oamenii, sîntem imperfecți. După ce am mușcat din mărul cunoașterii binelui și răului, ne-am luat sarcina de a construi o lume proprie, pentru care starea de grație a unei morale depline este un țel de atins. Din această cauză ceea ce construim nu este perfect, ci perfectibil. Nu sîntem deci indiferenți la lux și, pentru cei mai mulți dintre noi, exuberanța se transformă în patimă și lăcomie. Oamenii pot fi lacomi indiferent de starea lor materială. Păcatul adunării de avuție cu orice preț este unul comun, de care scapă numai cei cu adevărat educați, personalitățile complexe, cu o viziune proprie, clară, asupra destinului lor. Oamenii comuni, obișnuiți, sînt lacomi prin definiție.

Revenind la economie, trebuie să spunem că există un principiu fundamental după care este organizată și funcționează producția. Pentru a oferi confortul vieții unui tot mai mare număr de oameni, în condiții de expansiune a populației planetare, economia trebuie să crească permanent. Există un fel de presiune pe care viața reală o pune asupra activității umane. Totul este expansiune și acumulare. Ca să înțelegem mai bine de ce este necesară acumularea economică sau lăcomia producției materiale, trebuie să recunoaștem și să înțelegemm acest principiu. Din această cauză economia, ca activitate practică, dar și știința economică stau permanent sub presiune. Este nevoie de soluții practice pentru ca nebuneasca exuberanță e ființei umane pe planeta Pămînt să nu se transforme într-un infinit joc al sărăciei și degradării materiale și biologice. Pentru că, fără cele necesare traiului de zi cu zi, ființa umană se poate degrada biologic. De aceea noi, economiștii, calculăm totul doar în termeni de creștere economică și nu ne plac recesiunile. O recesiune economică planetară poate pune ființa umană în pericol. Sîntem sub o presiune permanentă spre optim, acumulare și expansiune. Nu capitalul și capitalismul sînt lacome. Așa după cum nici socialismul sau sclavagismul nu au fost lacome. Lăcomia nu este un defect al unei construcții sociale, ci este o stare de durere, un rău pe care și-l asumă doar oamenii, la nivel individual. Mitul lăcomiei capitaliste a fost și este cultivat intens de către socialiștii utopici și socialiști în general. Lăcomia și lipsa de morală ale capitalismului sînt temele lor preferate. Cu toții ne amintim caricaturile cu burghezi grași, care sug sîngele poporului. Trimiterea acestor oameni, care reprezintă cel mai incompetent guvern român din toată istoria, la lăcomia capitalistă este rea, caraghioasă și perversă. Ei sînt mai lacomi și mai răi decît capitaliștii din caricaturile care populau ziarele de stînga de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Max Weber descrie aceste procese. El face distincția dintre defectele umane cum sînt lăcomia și dorința de a strînge bani și adevăratul capitalism. ,,Spiritul întreprinzător, dorința de cîștig, de cîștig bănesc cît mai mare, nu au în sine nimic de-a face cu capitalismul. Această dorință a existat și există la bancheri, medici, birjari, artiști, cocote, funcționari venali, soldați, tîlhari, cruciați, jucători de ruletă, cerșetori. Am putea spune că ea se prezintă la toate felurile de oameni, în toate epocile, în toate țările lumii, pretutindeni unde pentru această dorință a existat și există într-un fel sau altul posibilitatea obiectivă“ (Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Editura Humanitas, București, 1993, pp. 8-9). Capitalismul înseamnă calcul economic rațional, folosirea șanselor, o activitate continuă, precum și ,,o temperare rațională a impulsurilor iraționale“ (Max Weber, op. cit., pp. 8-9).

Lăcomia este un defect general uman. Lacomi sînt cei care conduc băncile și multi­națio­nalele, dar lacomi sînt și cei care au inițiat „Ordonanța lăcomiei“. Tot lacomi sînt și micii posesori de chioșcuri din cartiere sau gospodinele și babele care merg în genunchi prin fața popilor. În asta constă marea minciună a numelui acestei ordonanțe. Prin intermediul acestei denumiri, hoții și lacomii care ne conduc încearcă să se relegitimeze. Ei sînt în căutarea unei simpatii pierdute și de aceea mimează războaie pe care oricum nu le-ar putea înțelege. Se arată în mod fals cu degetul, în speranța că oamenii uită cine sînt cei care o fac. Bătălia cu lăcomia este bătălia cu defectele noastre. Prin lipsa lui de bun-simț și raționalitate, populismul amestecă lucrurile. Salvarea lumii este posibilă, iar morala înal­tă a omului modern se bazează pe prosperitate și educație, nu pe lozinci inventate de analfabeții care, din păcate, ne guvernează azi.

Mai multe