Cum ne promovăm - despre infrastructura sectorului cultural -

România suferă de ani buni de un deficit de imagine în Europa. Probabil că vina este împărţită între participanţii la dialog: vocea politicii externe, care s-a auzit firav în ultimii ani, incapabilă să adopte o poziţie fermă, mass-media din spaţiul european, care uneori cu rea-voinţă sau din lipsă de informare a transformat imaginea României într-un canal de colectare a deşeurilor sociale, dar şi cetăţeanul resemnat, care " se spune " refuză să folosească limba română pe stradă în Vest sau ezită să se declare român. Acest articol nu se vrea a fi o anchetă de urmărire, la modă în anii electorali, ci o analiză a unui fenomen fundamental, dar prea ignorat cînd vine vorba de promovarea imaginii noastre, ca români, în lume: cultura şi rolul acesteia în dezvoltarea şi consolidarea unei ţări. Pornesc în acest articol de la premisa că o politică culturală externă nu poate fi operativă şi susţinută coerent în lipsa unei infrastructuri interne în domeniul cultural. Metoda clasică a izolaţionismului cultural este anacronică în contextul actual al globalizării. Rolul culturii şi al artei este evident în procedeul de afirmare a unei naţiuni pe plan mondial şi european, mai ales una care se află în perpetuă reformă. Trebuie avută în vedere semantica termenului cu care operăm în cazul de faţă " dublul sens al "culturii": modul de viaţă, identitatea unui popor (sensul larg, studiat cu predominanţă pe tărîmul culture studies sau al antropologiei culturale) şi arta. Pentru primul termen există reuşite legislative remarcabile (UNESCO, "Our Creative Diversity", Paris, 2005; Art. 151 din C.E. pentru UE). Unul dintre punctele dificile în problematica responsabilităţii statului este şi această delimitare semantică " primul termen este reglat, dar cum susţinem şi promovăm artele? Reducerea fondurilor este un rezultat al crizei financiare, însă asta intră în contradicţie cu însuşi efectul pe care îl poate avea cultura ca investiţie de stat. România a organizat între 2005 şi 2008 peste 2000 de activităţi culturale în afara ţării. Conform planului Strategic pe 10 ani al MAE (http://www.mae.ro/index.php? unde=doc&id=35097&idlnk=1&cat=3), se va avea în vedere promovarea culturii româneşti, cu toate că printre priorităţile Ministerului pentru anul 2009 nu se numără acest deziderat. A se compara modul de abordare cu cel al Germaniei, care, conform statement-ului oficial de pe site-ul Ministerului de Afaceri Externe al Germaniei, consideră diplomaţia culturală drept una dintre cele trei principii de bază ale politicii externe germane, pe lîngă relaţiile economice şi culturale. Nu mă pricep la economie, însă îmi îngădui să lansez un raţionament: probabil că reducerea fondurilor este un rezultat al crizei financiare, însă asta intră în contradicţie cu însuşi efectul pe care îl poate avea cultura ca investiţie de stat " domeniul artei şi al culturii este unul dinamic şi profitabil, predispus la extindere, creează locuri de muncă, dar reprezintă şi un potenţial creativ pentru economie. Nu este deloc surprinzător că multe companii din Vest lovite de criză au investit mai mult în cultură pentru a cîştiga simpatia clienţilor pierduţi şi pentru a-i sensibiliza. Cultura şi arta acţionează la un nivel profund al fiinţei umane, în chiar esenţa sufletului. După cîte văd, imaginea României a devenit obiect de lucru pentru noul Minister al Turismului, sînt însă curios să aflu în ce măsură participă Ministerul Culturii sau Ministerul Educaţiei la acest proces de (re)branduire a României pe sume imense de bani. Problemele sînt însă acute pe plan intern şi rezultă dintr-o lipsă a personalului specializat în domeniul managementului cultural, a unei societăţi civile puternice şi a activismului cultural. În timpul "Mitingului breslei creative. Soluţii pentru dezvoltarea sectorului cultural independent", întîlnire din data de 21.02.2009 a ministrului Th. Paleologu cu sectorul cultural independent, eveniment organizat de The Ark la Bucureşti (http://www.cultura.ro/ News.aspx?ID=1356), s-au menţionat următoarele probleme structurale ale sectorului cultural: 1. lipsa de comunicare cu MCCPN, birocraţia excesivă şi lipsa transparenţei (30,76%); 2. accesul greoi la finanţare (17,43%); 3. dezvoltarea resurselor umane, crearea unei clase de manageri culturali profesionişti (12,82%). Ultimul punct este cu adevărat important, pentru că munca în domeniul cultural este puternic interdisciplinară şi necesită cunoştinţe temeinice pentru a stăpîni procesele şi mecanismele actului cultural. Există puţini specialişti în acest domeniu, iar cei dornici de a se specializa sînt ori nevoiţi să se perfecţioneze în străinătate, ori prin intermediul puţinelor programe autohtone, prea puţin recunoscute pe plan internaţional, de educare în această disciplină. Celor plecaţi le rămîne însă la întoarcerea în ţară să profeseze cu o titulatură care nu se regăseşte în nomenclatorul de meserii: managerul cultural. Cred că o soluţie ar fi implemetarea de programe de M.A., de ce nu şi de B.A., în cît mai multe facultăţi. Oraşe precum Cluj-Napoca (cu cele în jur de 20 de facultăţi cu secţii în limba germană) sau Timişoara pot beneficia de resursele multiculturalismului deja existent. De ce tot ofer ca exemplu Germania? Pentru că în Germania acest proces de implementare s-a pornit în urmă cu 20 de ani (1989 Hamburg, 1990 Ludwigsburg şi Hagen) şi s-a dezvoltat puternic într-o disciplină pluralistă şi orientată spre domeniul practic, astfel încît putem considera evoluţia germană a managementului cultural o poveste de succes. Aceasta s-a realizat pe fundalul conştientizării forţei capitalului cultural pentru evoluţia societăţii şi a economiei. De ce nu ar funcţiona şi la noi? Delia Mucică aminteşte că un guvern ar trebui să implice arta şi cultura în politica externă. România, o ţară a eternei dezvoltări şi reforme (fără profunde schimbări însă), nu îşi mai permite să ofere forme fără fond şi nu are voie să se dezvolte fără a ţine cont de tradiţia culturală, dar şi de fenomenele culturale actuale. Termenul de cultură ca izvor al evoluţiei şi al creativităţii este minunat prezentat în raportul UNESCO din Paris, 2005 " "Our Creative Diversity". Managerul cultural este nu numai un promotor, ci şi un arhitect de punţi şi un integrator (Hermann Rauhe, "Kulturmanagement als Management für Kunst und Kultur", în: Hermann Rauhe/Christine Demmer (coord.), Kulturmanagement. Theorie und Praxis einer professionellen Kunst, Berlin, 1994, p. 7). Subliniez însă cu tărie că fiecare dintre noi poate fi un ambasador cultural al României în afara ţării, prin susţinerea valorilor culturale româneşti în afara graniţelor, şi un manager cultural în interiorul ei, prin sprijinirea artiştilor locali de valoare. Pledez în acelaşi timp pentru constituirea unei comunităţi de profesionişti în domeniul cultural, specialişti cu o profundă înţelegere nu numai faţă de cultura aşa-zis înaltă, ci şi faţă de cultura underground, a artei de stradă, sub toate formele ei. O clasă de profesionişti cu instrumentele necesare înţelegerii proceselor socio-economice şi cultural-politice actuale. Consider că aşa am putea oferi culoare nu numai unei societăţi civile prea puţin prezente, ci am deschide calea către un acces mai uşor la artă şi cultură, prin ONG-uri de gen, centre culturale etc. Dorinţa însuşirii unui rol european pe care să îl merităm, potenţialul nostru cultural imens şi toţi acei artişti tineri care simt nevoia unor platforme de exprimare " toate acestea au nevoie de o voce puternică cu un discurs cultural pertinent şi cu o conduită activă, care să ne aşeze valorile adevărate într-un dialog productiv cu celelalte culturi ale lumii. Flavius-Alexandru Ardelean (flaviusardelean.wordpress. com) este masterand cu o bursă DAAD la Institutul de Management Cultural din cadrul Facultăţii de Pedagogie din Ludwigsburg, Germania.