Cine pe cine „amenință“?

Atunci cînd invididul izolat se confruntă cu numere mari – precum cele „trei milioane de semnatari“ ai petiției asumate de Coaliția pentru Familie –, el resimte o teamă obscură: numerele mari au o neplăcută vibrație totalitară, care amintește de implacabilele „unanimități“ din vremea comunismului. Evident, CPF nu este nici un partid (cu atît mai puțin unic), nici măcare o „mișcare“ compactă, supusă unei ideologii omogene. Chiar și așa, CPF i-a „speriat“ pe mulți, ca și cum ar fi avangarda unei teocrații, preludiul unei gîndiri unice, anticamera liberticidă a unui masiv atentat la democrație. Cred – și în acest caz – că o reacție informată și moderată e de preferat uneia strict emoționale și excesive. S-au spus multe despre CPF, dar ea nu reprezintă, pentru mine, decît o majoritate de cetățeni români cu gusturi mai conservatoare. Această majoritate e favorabilă tradiției și tradițiilor, adică „predaniei“ ortodoxe (ca ethos local) și cutumelor moștenite. Nimic rău în asta. În fond, pomenita majoritate traduce mai mult decît un asemenea atașament: putem vedea în conduita (și vagul ei program) o anumită agasare față de viteza schimbărilor socio-culturale inerente noului val de occidentalizare din România „tranziției“. A-ți dori să „moderezi“ invazia romglezei, marotele superficial exaltate ale corectitudinii politice sau impactul globalizării reprezintă o reacție legitimă, care are dreptul de a se exprima ca atare. Personal, mă simt cumva prins la mijloc: n-am pledat, oare, în toate scrierile mele, pentru apropierea ortodoxiei noastre latine de matricea ei occidentală? Pentru dialog ecumenic și depășirea întîrzierilor istorice provocate de glaciațiunea comunistă? Nu sînt oare un om „călătorit“, care a acumulat multiple experiențe internaționale și aparține familiei spirituale cosmopolite, pentru care etnocentrismul e o pacoste și izolaționismul geopolitic, o catastrofă? Ba da. Pe de altă parte, nu cred că tot ce e „occidental“ e binevenit, justificat și urgent. Sînt un critic al decreștinării civilizației euro-americane. Consider că nu avem un viitor, dacă negăm trecutul nostru atît de intim impregnat de revelația christică și de duhul Evangheliei. Prin urmare, sînt foarte empatic față de conservatorismul CPF, temîndu-mă simultan de posibilele sale instrumentalizări orto-naționaliste.

De aceea, mi se pare cu atît mai oportun să vedem ce „cuprinde“ de fapt această apărare a „familiei tradiționale“. În primul rînd, e un semnal de alarmă față de sfîșierea familiei din pricina emigrației economice, a ratei divorțurilor, abandonului școlar, alcoolismului și „egoismului corporatist“ (care-i împinge pe tineri spre amînarea căsătoriei în favoarea carierei și spre concubinaj, sau formule de parteneriat volatil). În al doilea rînd, e o transcriere civică a unui ethos coeziv, dar dispersat: o majoritate morală tăcută capătă o voce distinctă. Puși în fața Leviathanului birocratic (anonim, spoliator și inamical), cetățenii „obișnuiți“ vor să salveze familia nu doar din instinctul perpetuării (pe fondul unei demografii „salvaționiste“), ci și pentru că ea reprezintă corpul intermediar care-i poate proteja în fața unei administrații aleatorii, care schimbă legile des, pe măsură ce le face mai puțin utile în orizontul binelui comun. În fine, cred că semnatarii petiției CPF (care va duce, pesemne, la organizarea unui referendum) leagă identitatea confesională (nu neapărat ortodoxă, ci larg creștină) de identitatea lor națională: au curajul de a gîndi împreună spiritualul și civicul. Chiar dacă democrația le separă, nu e obligată să le opună.

Ce lipsește e tocmai dialogul calm, pe cît posibil pertinent, cu „cealaltă tabără“. Văd schimburi caricaturale de etichete infamante, dar nu și bunăvoință, negociere rațională sau deschidere sinceră. Dacă le vom obține, vom putea avansa, printr-o înțelegere reciprocă, pentru că nici semnatarii CPF nu sînt „pupători de moaște din Evul Mediu“, nici oponenții lor nu sînt demoni dizolvanți, agenți ai unei apocalipse globaliste. Să încercăm, așadar! 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.