Cifru

Cred că, dacă n-aş fi primit-o cadou, nu mi-aş fi cumpărat neapărat Cartea codurilor. Istoria secretă a codurilor şi a spargerii lor datorată lui Simon Singh (Editura Humanitas, 2005) şi aflată într-o prea distantă relaţie de rudenie cu încercarea lui Northrop Frye de a privi Biblia însăşi ca pe Marele Cod al umanităţii. Una e hermeneutica sacră în cheie numerologică - mă gîndesc, bunăoară, la Raymond Abellio - şi cu totul altceva această istorie a spionajului textual ca armă aflată, timp de milenii, la îndemîna exclusivă a statelor & armatelor lumii. Numai că treaba întreprinsă de Singh - un fizician de la Cambridge doldora de succese în vulgarizarea ştiinţei - merită întreaga noastră admiraţie: cartea nu e ruda săracă a nimănui, prezentîndu-se publicului ca sinteză originală de roman poliţist, matematică aplicată şi cronică politico-militară. O citeşti pe nerăsuflate, dar mai ales te instruieşti pe măsură ce trăieşti, alături de autor, emoţia reconstituirilor şi plăcerea de a pătrunde în cele mai bine păzite culise. Expunerea e cronologică şi porneşte din antichitatea războinică a Mediteranei, arătîndu-ne felul în care criptografia (încifrarea unui mesaj) şi criptanaliza (descifrarea lui) au însoţit, ca indispensabile auxilii tehnice, conflictele armate, conspiraţiile politice, tranzacţiile comerciale, vînătoarea de comori sau numai pasiunile amoroase: de la campaniile lui Cezar sau hotărîrea reginei Elisabeta de a o executa pe Maria Stewart, pînă la soarta bătăliilor navale din Atlantic, pe durata celui de-al doilea război mondial (cînd britanicii au "spart" maşina de cifrat Enigma, inventată de nemţi), rezultatul marilor încleştări ale omenirii s-a bazat, într-o măsură mult mai mare decît se crede, pe abilitatea anonimă a spărgătorilor de coduri. Eroi necunoscuţi, obligaţi la păstrarea secretului, criptanaliştii au fost tradiţional recrutaţi mai ales printre lingvişti. De două secole, ei provin cu precădere dintre matematicieni, întrucît cifrarea clasică (axată pe aşa-numita substituţie mono sau polialfabetică şi descifrabilă prin "analiza frecvenţei") a făcut loc unor algoritmi de criptare mult mai sofisticaţi, care presupun, de pildă, operaţiuni de aritmetică modulară. Fascinantă e aici nu doar gimnastica mentală sau interconexiunea dintre criptanaliză şi progresul ştiinţific (prima a grăbit, de exemplu, intrarea în era digitală), cît permanenta obsesie a omului de a penetra misterul, fie acesta provocare intelectuală sau soluţie de supravieţuire.