Călătorii în istoria cultului
Există, în linii mari, două sensibilități liturgice creștine: cea austeră, care privilegiază monocromia, simplitatea, respirația unui spațiu geometric, în contrast cu cea exuberantă vizual, preferînd plinătatea unui spațiu protector, ale cărui detalii tind să se multiplice la infinit. În veacul al XX-lea, mișcări de renaștere liturgică sau de „adaptare” modernă a cultului au permis experimente arhitecturale și iconografice dintre care multe se hrăneau din aspirația după o simplitate originară. Dar înainte de a avea propria viziune despre origini, care ține mai mult de așteptările noastre, poate că ar fi nimerit să înțelegem ce s-a petrecut de fapt de-a lungul timpului cu felul în care creștinii și-au practicat propria credință: de la primele crezuri și imne pînă la actele, veșmintele și obiectele liturgice.
Cultul nu a fost și nici nu e o formă opțională de manifestare a credinței, ci expresia prin excelență a acesteia. Pentru practicanți e de la sine înțeles, iar pentru cei care nu-l frecventează decît arareori sau deloc pare o succesiune nesfîrșită de gesturi și formule aproape exotice, în orice caz opace. Cum să-i redai capacitatea de a fi transparent, adică funcția însăși de a călăuzi spre întîlnirea dintre văzut și nevăzut? E o întrebare pe care și-o pun cu siguranță cei care nu se lasă captivi în propria obișnuință. Un prim pas ține de felul în care este practicat ritualul. Dar e, cred, la fel de necesar să cunoști semnificația actelor cultului și a obiectelor care-i conferă frumusețe.
Pentru ritualul ortodox, am bucuria de a recomanda două volume semnate de un tînăr teolog, preotul Vlăduț-Iulian Roșu, care are o solidă formație academică și, mai ales, o binevenită capacitate de a comunica riguros și limpede lucruri complicate sau îndeobște rezervate clerului. Prima carte este o Istorie a veșmintelor liturgice din Răsăritul ortodox: de la origini pînă la Sfîntul Simeon al Tesalonicului (Editura Cuvîntul Vieții, 2022). Oricine o va deschide își va da seama de acuratețea demersului și de calitățile autorului. Întemeiată pe întreaga tradiție a cercetărilor istorico-critice privitoare la evoluția cultului creștin, cartea răspunde unei serii de întrebări: de la cele mai simple, privitoare la semnificația elementelor care compun veșmintele liturgice așa cum arată ele astăzi în Bisericile Ortodoxe, pînă la cele mai elaborate, referitoare la originea lor (levitică sau profană?) și la transformările petrecute în secolele următoare. Excelentă este coordonarea între mărturiile textuale, ipotezele istorice și documentele iconografice, precum și tratarea comparată a istoriei veșmintelor în Răsărit și în Apus (cu tabele recapitulative precise). Aflăm, de pildă, că cel mai vechi epitrahil bizantin păstrat pînă în zilele noastre poate fi admirat la Muzeul Diocezan din Eichstätt sau că partea aurie brodată, pe care o vedem lateral sub veșmîntul sfinților Grigore, Augustin și Silvestru, reprezentați în faimoasele mozaicuri de la Cefalù, se numește enchirion sau epigonat, a cărui semnificație inițială se referea la pînza cu care Hristos a șters picioarele ucenicilor.
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023). Cititorii vor descoperi felul în care acest „altar mobil” a preluat treptat rostul inițial al pînzei pe care se așezau sfintele vase pentru Euharistie, pentru a preveni orice sacrilegiu, și a devenit, în anumite contexte istorice, semn al comuniunii dintre episcop și comunitățile din jurisdicția sa. O laborioasă incursiune în muzee și arhive susține și aici întreaga demonstrație, cu exemple care merg de la altare portabile copte și etiopiene pînă la antimisele păstrate de la Sf. Antim Ivireanul sau Sf. Calinic de la Cernica. Dincolo de reușita academică exemplară și de satisfacția de a avea în limba română astfel de lucrări, rămîne sensul lor larg, acela de a ne aminti convingător că „omul în rugăciune este un arbore de gesturi” (Michel de Certeau).
Bogdan Tătaru-Cazaban este preot și cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, ed. II, 2023).