Bilanţul ''Analelor''

În dublul său număr estival (iulie-august 2008), Le Magazine Littéraire propune un dosar tematic dedicat Umorului ca sursă de ficţionalizare terapeutică a existenţei, atunci cînd "doare". Alături de tema centrală, e publicată şi discuţia lui Pierre Nora cu Elie Barnavi în marginea istoriei ca posibilă victimă a memoriei. Nu e doar un exerciţiu "declinologic" despre Franţa, fostă Patrie a istoricilor. Conlocutorii pleacă de la premisa că istoricii de toate naţiile şi-au pierdut treptat monopolul asupra interpretării trecutului. E vorba despre fragmentarea centrifugală a discursurilor, apariţia unor noi instanţe emitente, precum şi despre creşterea revendicărilor identitare, care deturnează prin reconstrucţie Sensul istoriei. Ar fi vorba de urmările îndepărtate ale revoluţiei istoriografice produse în Şcoala Analelor. Glorie din anii ’30, sursă de export intelectual francez, acest curent ar fi creat standardul "istoriei reflexive", rudă somptuos detaliată a romanului filozofic. A reflecta asupra istoriei, adică a fi subiectiv, cu tot riscul pe care o asemenea lectură îl comportă... iată ce şi-au permis, îmbogăţind simultan literatura şi ştiinţa, celebrele sinteze datorate unor Phillippe Ari