Autopsia "Omului recent"
Precum Virgil Nemoianu, Ovidiu Hurduzeu este un critic teologic al ideologiei globaliste. Plecat din ţară în 1989 şi stabilit în Silicon Valley (California), dl Hurduzeu revine cu volumul Sclavii fericiţi, apărut iniţial în 2002 (la FCR) şi reluat deunăzi, într-o formulă mult mai amplă, la Editura ieşeană Timpul (2005). Văd în această nouă "intrare" o salutară adîncire a filierei conservatoare. Există deja o astfel de familie - patronată de H.-R. Patapievici şi întinerită prin Mihail Neamţu sau Mircea Platon - care fluieră alegru în "templul" corectitudinii politice. O familie informală, alcătuită din conştiinţe lucide, hrănită cu lecturi majore şi mai ales capabilă să insiste asupra unui repertoriu dedicat libertăţii de gîndire. Asemenea intelectuali, printre care (cu toată modestia şi obstinaţia) sper să mă număr, trăiesc satisfacţia de a nu aparţine curentului dominant. E fantastic să fii nonconformist întru adevărul mereu căutat. Să nu te laşi împachetat în nămolul consumismului infantilizant, care aglutinează trăsăturile personale sub mantaua prefabricatelor "identităţi de grup". Să respiri aerul tare al unei aspiraţii metafizic-transfiguratoare, să te autodepăşeşti ca figură ireductibil optativă şi neasimilabilă. E ceea ce face, într-o captivantă suită eseistică, Ovidiu Hurduzeu, din care aş cita următorul pasaj: "ŤA gîndi pozitiv» înseamnă să aderi la dogmele vremurilor recente: mondializare tehnocomercială, festivism, multiculturalism, fetişizarea drepturilor omului, glorificarea insignifianţei şi a statu quo-ului. ŤGîndirea pozitivă» critică neesenţialul (de pildă, rasismul în societăţile postindustriale), realităţile reziduale sau de mult apuse (ordinea patriarhală) în vreme ce problemele de fond - totalitarismul economic, raţionalizarea tehnologică, moartea Ťsubiectului autonom», cinismul, conformismul generalizat, transformarea fiinţei umane într-un Ťsclav fericit», Ťdemetaforizarea» accentuată a realităţii - fac rareori obiectul dezbaterilor publice" (op. cit., p. 118). Pe scurt, Ovidiu Hurduzeu are propria sa agendă. Refuză să "gîndească pozitiv" (adică pavlovian), respingînd implicit parodia neo-leibniziană a marxismului reciclat. Îşi doreşte să evite - pentru el şi pentru semenii săi care se mai pot încă trezi - alienarea corporatistă, afilierea la "genul" stabilit prin inginerii sociale hedoniste, dar şi autoculpabilizarea pe care mercenarii "consensului" încearcă să ne-o inculce. Nu bănuiţi că autorul critică starea de fapt în numele unui paseist şi idealizat statu quo ante. Ştie că modernitatea a capotat în secolul XX. Deplînge compasiv decesul raţiunii iluministe, acceptă globalizarea ca sursă diferenţiată de unitate panumană, aşa cum respinge globalismul ca ideologie a realităţii virtuale. Antropologia sa e o insurecţie antitehnologică bazată pe convingerea că "maşinile" (care au tendinţa de a comunica numai între ele) nutresc vocaţia criptorepresivă de abolire a umanului. Nu se poate răspunde unei asemenea ameninţări altfel decît regîndind politic spiritualitatea creştină, refondînd angajamentul civic pe baze comunitar-personaliste şi apărînd libertatea împotriva exercitării obligatorii a "dreptului la fericire". Opunîndu-se tezei lui Friedman - şi "platourilor" lui Deleuze - Ovidiu Hurduzeu se îndoieşte că "the World is flat". Dimpotrivă: lumea sa e reliefată creator, perfectibilă nonliniar, pe fondul unei istorii care nu ţinteşte clonarea mediocrităţii anonime, ci realizarea indivizilor ca risc asumat. Sclavii fericiţi conţine pagini memorabile despre învăţămîntul postmodern (calat pe "distracţie" şi gratificarea narcisică a "dorinţelor"), despre vacuitatea tiraniei mediatice (şi a "religiei" sportului, în societatea-spectacol), despre dictatura "experţilor", dar şi despre uşurinţa cu care "eul tehnologic" se lasă manipulat, adică integrat în angrenajul "pasivitate = securitate". Cartea e bibliografic solidă, doldora de satiră subţire, coerentă pînă la originalitate şi revelatoare de sensuri care exced vigilenţa curentă. Un veritabil manual de supravieţuire.