Antidepresive

Ca şi cum ar dori să restituie ceva din religiozitatea tradiţională a Nativităţii, numărul pe decembrie 2008 al publicaţiei Le Magazine Littéraire publică un dosar consacrat misticilor. Mă întreb, plecînd de aici, dacă prezenta recesiune a Occidentului va reanima sau nu întrebările legate de religie. De cîte ori economicul intră în fibrilaţie, societăţile dezvoltate îşi reproşează, cu un patetism variabil, amnezia spirituală: indigenţa, riscul sau chiar falimentul sînt adesea bune ocazii de a te concilia cu transcendenţa, dar e încă prea devreme pentru a verifica această regulă nescrisă în actualul context internaţional. Mi-e clar însă altceva: chiar dacă dificultăţile materiale suscită reflexivitatea, procesul acesta rămîne strict individual. Bătrîna Europă nu mai are, probabil, resurse pentru a coagula o stare de spirit colectivă favorabilă comunitarismului religios. Indivizii postmoderni rămîn nişte solitari incurabili. Le e deja imposibil să se gîndească pe ei înşişi ca "mădulare" ale unui vast contract monoteist, care înglobează ansamblul istoriei şi conferă eforturilor individuale o direcţie soteriologică "obştească". Altfel spus, dacă Dumnezeu revine, ajutat de diminuarea orgoliilor antropocentrice pe fond de criză, El nu revine neapărat în Bisericile sale, ci mai curînd în sufletul însingurat al unor persoane care-şi resimt fragilitatea, trăiesc mai intens angoasa morţii şi caută paliative private, inclusiv în aria literaturii mistice. Aşa cum criza economico-financiară produsă în SUA şi repercutată global îi forţează pe liderii politici să obţină un plus de coordonare a măsurilor menite să stopeze fenomenul, situaţia actuală readuce în joc marile întrebări cu substrat metafizic. Există o legătură între degradarea ecologică a planetei, blocajul bancar, prăbuşirea încrederii între actorii pieţei libere, explozia şomajului şi revendicarea filozofică de a fonda o nouă etică a capitalismului postindustrial. Această nouă tabelă de interconexiuni (aproape neuronale) va spori deopotrivă replierile identitare, cît şi concurenţa sincretică a religiilor mondiale. Dacă G8 devine G20, dacă acţiunea americană în Orientul Mijlociu arată că democraţia nu se poate impune manu militari, ne putem aştepta ca religiile vii să pretindă, în replică, mai multă vizibilitate socio-mediatică şi o mult mai polemică afirmare de sine. Amintitul dosar din Le Magazine Littéraire se intitulează: "Mistici. Scriituri ale extazului, extazuri ale scriiturii" şi documentează pariul general-uman de a transcrie inomabilul. Extrasele, prezentările, studiile de caz se regăsesc în acest punct mort, situat între literatură şi părăsirea de sine, ca regăsire a unei alte identităţi. Din cîte constat, perspectiva teoretică asupra textelor - adică resortul unificator plasat în halucinanta diversitate a textelor transmise - priveşte ambiguitatea atotechivalentă a noţiunilor "supreme" de tipul Fiinţei, Nefiinţei sau a Tăcerii, ca manifestare a Celuilalt. Misticii îşi descriu experienţele într-un no man’s land semantic, veritabilă retortă alchimică unde Aurul se lămureşte prin fuziunea succesivă a contrariilor. Există o corespondenţă ecumenică între misticii de toate obedienţele, un vocabular secret, o metaforică universală, care adună laolaltă aceleaşi imagini şi simboluri. "Termodinamica divinităţii" se consumă între polul rece al clericalismelor şi polul cald, anarhic şi placentar, al experienţelor mistice. Fişele dedicate principalelor surse (revelaţia biblică, buddhismul zen, misterele eleusine, kabbala, isihasmul, spiritualitatea franciscană sau barocul mistic spaniol) insistă pe acest fond comun, livrat cititorilor în comprimate "antidepresive". Sînt aceste exerciţii de vulgarizare a misticii mai bune decît obişnuita auto-cenzură "secularistă"? Presupun că da, pentru că graţie lor lumea citeşte şi poate eventual regăsi pasiunea pelerinajului interior.