Acum 1700 de ani...
Am citit zilele trecute un Elogiu al anarhiei făcut de doi chinezi excentrici (Editions de l’Encyclopédie des Nuisances, Paris, 2004, în traducerea lui Jean Levi). E un text din secolul III d. Hr. care cuprinde disputele dialectice dintre diverşi magiştri, amintind, minus poezia orientală, controversele scolasticii latine. Tema, cu variaţiuni, se declina într-o serie de dualităţi etern valabile: anarhie sau stat organizat? Libertate sau cutumă strict codificată? Natură sau studiu? O singură impresie generală mi s-a impus, destul de stînjenitor pentru orgoliul european: China de după agitata eră a Regatelor Combatante descoperise deja categoriile sistemului politic modern. Iată dovada, extrasă din textul intitulat: "Despre natura înnăscută a dorinţei de a studia": "Bucuria şi mînia, tristeţea şi plăcerea, iubirea şi ura, dorinţa şi frica sînt emoţii prezente în orice om. Satisfacerea dorinţelor ne bucură, după cum neîmplinirea lor ne înfurie; certurile şi discordiile ne amărăsc, aşa cum ascultarea şi concordia ne mîngîie; îndrăgim tot ce-am zămislit şi crescut, după cum detestăm tot ce ne contrariază înclinaţiile; dacă ne este foame, căutăm să ne săturăm; ameninţaţi, simţim frica. Aceste opt sentimente sînt, pentru a relua expresia unui filozof,
