Din dragoste de carte

19 noiembrie 2014   Societate

Primesc deseori veşti bune despre oameni harnici şi inteligenţi, creativi şi generoşi, care îşi dedică cu discreţie şi eficienţă timpul liber sau cel profesional unor cauze pe care cei mai mulţi le-ar considera pierdute: salvarea copiilor săraci de la o viaţă plină de abuzuri şi lipsuri, strîngeri de fonduri pentru operaţii imposibil de rezolvat în spitalele româneşti, susţinerea proiectelor unor tineri idealişti etc. Şi de cîte ori aud astfel de poveşti, mă întreb ce anume îi „mînă-n luptă“ pe aceşti visători? De unde au resurse fizice, emoţionale, pentru a porni la un astfel de drum, care, într-o ţară ca a noastră, seamănă mai mult cu un labirint epuizant?

Am o veste bună despre cîţiva oameni harnici şi inteligenţi, creativi şi generoşi, care vor cu tot dinadinsul să-i cheme pe copii şi pe tineri înapoi, către carte. Către cartea italiană, de pildă. Şi cum o fac? Printr-un concurs numit „Festlettura“, organizat brici, în liceele şi universităţile de profil din ţară. Iniţiatorii proiectului sînt doamna Smaranda Bratu Elian, doi lectori italieni de la liceele bilingve din Bucureşti, Giancarlo Repetto şi Federico Collesei, lector dr. Oana Boşca Mălin şi o doctorandă – Cristina Tănase-Gogianu. Ce au de făcut tinerii participanţi? După ce primesc tema concursului, liceenii au de citit trei cărţi în limba italiană, cărţi alese de organizatori şi procurate tot de ei, prin sponsorizări şi donaţii; pornind de la ceea ce au citit, elevii sau studenţii redactează o recenzie sau un scurt eseu critic în limba italiană. Studenţii au o sarcină mai complicată: aceea de a traduce în limba română un text dintr-una dintre cărţile propuse şi să îşi motiveze alegerea într-un eseu redactat în limba italiană. Îmi imaginez că premiile consistente oferite cîştigătorilor (călătorii în Italia, burse de studiu, cărţi) sînt obţinute cu mult efort din partea organizatorilor...  

Din 2012, de cînd a fost iniţiat, concursul a avut alături doi mari şi buni prieteni, care îl susţin financiar, mediatic, organizatoric: Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso“ şi Ambasada Italiei la Bucureşti.

Există, deci, cîţiva oameni care se zbat să obţină zeci de cărţi în italiană, care citesc sute de recenzii sau eseuri, care aleargă pentru sponsorizări şi burse pentru studenţii merituoşi, care organizează festivităţi de premiere; şi le fac doar cu gîndul că bătălia cu mediocritatea, ignoranţa, vulgaritatea, superficialitatea televizorului şi a computerului de azi nu este pierdută.

Din cînd în cînd, în special în perioade cum a fost cea electorală tocmai parcursă, am impresia, uitîndu-mă la vîrful politic al ţării, că totul e în zadar. Că nimic nu mai e de făcut. Că dezastrul e aproape şi că generaţii întregi, de acum încolo, vor trăi la fel de săraci şi de fără carte ca şi pînă acum.

Singurul remediu la tristeţea aceasta este să mă uit în jur, la nivelul umărului meu, şi să văd lîngă mine oameni ştiuţi şi neştiuţi, care fac ca lucrurile să se mişte. Să meargă mai departe. Deocamdată fără prea multă publicitate. Dar cu un ecou pe care îl vom auzi, poate, mai tîrziu. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Mai multe