Dialoguri întrerupte

Una dintre „sarcinile“ curente pe care îmi amintesc că le primeam în școală era aceea de a „scoate ideile principale“ din textul prezentat în manual. Era un exercițiu îndeplinit mai curînd mecanic, fără rezultate spectaculoase pentru înțelegerea efectivă a textului. Exercițiul acesta devenea, foarte rapid, un automatism, o mică manevră din arsenalul cotidianului școlar. Nu trimitea spre un mod de a învăța, nu se constituia într-o deprindere formativă, utilă, ca metodă de învățare, și pentru alte materii. Tîrziu, la distanță de cîțiva ani buni de la terminarea școlii, citind memoriile unor intelectuali români, am aflat cum se apropiau de textele citite, cum își administrau lecturile, în perspectiva unor acumulări durabile: fișe, în care notau esențialul, sublinieri, conspecte, citate scoase pe marginea paginii etc.

Am încercat să înțeleg, retrospec¬tiv, de ce o metodă, potențial be¬nefică, a rămas o simplă temă școlărească și nu s-a transformat într‑un algoritm esențial de lucru cu textul. Și iată la ce concluzii am ajuns. 1) Procedeul nu a fost îndeajuns de bine explicat: nu primeam niciodată detalii despre utilitatea acestei metode în înțelegerea textului. Din punctul meu de vedere, acela al unui elev conștiincios, scoaterea ideilor principale dintr-un text  nu se deosebea cu nimic de efortul de a afla valoarea unei necunoscute dintr-o ecuație, adică un exercițiu tehnic, fără efecte mai consistente în plan formativ. 2) Acest exercițiu părea atașat exclusiv orei de literatura română. La nici o altă oră, de biologie, istorie, geografie, unde lucram tot cu texte scrise, profesorii nu păreau conștienți de valoarea de învățare a acestei metode. Și 3) poate cel mai important, felul în care se încerca formarea acestei deprinderi era steril: mai curînd un efort solitar, anost, mecanic, calificat sec cu verdictul de „bine“ sau „greșit“. A înțelege un text înseamnă a intra în dialog cu el, ceea ce copiii nu au deprinderea să facă. De aceea este esențial ca în acest efort să fie asistați de educatori. Ei sînt aceia care inițiază acest dialog, prin întrebări simple: ce ți s-a părut interesant, ce informații ai aflat, care sînt citatele care îți pot susține opțiunile etc. Mai apoi, sublinieri, reformulări în variantă proprie ale ideilor autorului, notițe cu trimiteri la alte texte înrudite etc. În fond, scopul acestui exercițiu este unul simplu: acela de a-l face pe fiecare copil să înțeleagă ceea ce citește. Și să învețe cum se învață. Iar asta nu se poate face dacă nu se ține cont de personalitatea fiecăruia, de propriile experiențe de viață, de nivelul fiecăruia de educație. Din discuțiile avute astăzi cu părinții, dar și cu elevii, aflu că lucrurile nu s-au schimbat prea mult: scoaterea ideilor principale dintr-un text a rămas aceeași corvoadă anostă. Un dialog întrerupt de automatisme didactice. 

Maria Iordănescu este psiholog.