Dialog cu papucii mei

Sînt pocnit în cap de nostalgie, fandacsie, tălîmbie și amorie. Mai ales amorie pentru papuci. Nu port papuci, habar n-am de ce. Taică-meu purta papuci mereu cu un număr mai mic. Deci tălpile lui stăteau pe afară. Bunicul meu Titi cel înțelept se păstra la pantof de dimineață pînă seară. Eh, pantofii lui mi-au format în minte ce tip ce pantofi am purtat/căutat o viață. Pe scurt, maică-mea umbla desculță, în copilăria mea, și avea picioare. Așa că eu ce să fac? Mă tot uit după papuci de vreo viață. Că eu răcesc repede, nu ca maică mea. Dar nu-mi iau papuci pentru că visez să ajung ca Titi cel înțelept. Adică să umblu, vezi Doamne, țantoș. De asta zic, nu-s hotărît. Umblu desculț, îmi spun să-mi iau papuci, dar visez să umblu ca domnul, în pantofi. Asta-i situația. Mi s-au cumpărat papuci. Normal, pe principiul acoperă ce-i gol. Îi tot pierd, sînt din ăia de cățel chichi. Are nevoie cîinele de papuci, de ghetuțe? Nu, dar stăpînul zice: să-l protejăm pe prostuț și i se iau încălțări. Cînd mi-i pun mă simt ca un cățel. Dar simt, vorba aia, că e iarnă și mă trage corentul, bibicule, pe sub ușă. Și de cîte ori mă încalț de nevoie, că-i frig și-s răcit, visez să-mi iau babuci. Babucii din Europa și Obor put. Am avut, cred, din ăia și purtam după mine putori imaginare. Aveau miros de Obor. Babucii ăștia de cățel sînt de lux, luați din ceva de super-fiță. Cadou, nu? Dar babucii pe care-i visez eu nu-i găsesc, n-am chef să-i cumpăr. Am umblat după tot soiul. Și ochii mi s-au scurs după variante de babuci. Nu și nu. Și acum mi-a intrat în cap că-s scumpi. De ce să dau atîția bani pentru bambuci? Chiar, hai să dezbatem aici. Care-i bugetul tău pentru papuci? Și, altă întrebare, psihanalitic și compulsiv consumator, de ce i-am numit mai devreme și babuci și bambuci? Aștept răspunsurile dumneavoastră. Papucii? Mă doare!