Devoratorii de energie
„E o prostioară“, îmi spune fetiţa blondă, de vreo 5 ani, care-mi stă în braţe. Se uită la tricoul meu. Se mai uită încă o dată. „Ce prostioară“, repetă, şi începe să rîdă cu nişte dinţi mici şi albi, de lapte. Mă uit în jos, spre tricou. Da, dacă stau să mă gîndesc, e de-a dreptul nătîng. Pe un fond negru, un craniu mare – un schelet – rînjeşte cu un nas roşu de clovn. Mai jos, spre burtă, scrie filozofic, englezeşte: „Viaţa e un circ.“ Copilul rîde deja în hohote şi împunge clovnul-schelet drept în nasul cel roşu, cu un deget ascuţit. Fix în buricul meu.
Dar eu am răbdare. Şi nu-i singurul copil de prin preajmă. Alţi doi-trei mai mişună pe acolo, fiecare doritor să fie băgat în seamă. Nu înţeleg de unde atîta interes pentru mine, poate singura care nu i-a giugiulit şi nu i-a provocat la joacă. Sau poate chiar de-aia. Un băieţel îmi arată extrem de serios un desen. Pe o coală albă, nişte gogoloaie colorate, de diverse dimensiuni. Înţeleg că se doreau a fi ceva sfere, ba turtite ca nişte clătite, ba ţuguiate ca o minge de rugby, colorate apăsat, din rotocoale de creion. „Ce-i asta?“ întreb. „Planetele“, îmi răspunde piticul, uitîndu-se în sus, uşor neîncrezător în faţa unei atari imense ignoranţe. „Ah, uite, Saturn“, mă repliez repede şi pun degetul pe un biloi portocaliu, înfăşurat în bandaje neglijente, de creion verde. Piticul zîmbeşte mulţumit. „Slavă Domnului, femeia asta nouă nu e de-a dreptul proastă.“ Începe să turuie singur: „Marte, Venus, Jupiter...“ Îmi arată cu un deget mic, cu unghia minusculă, murdară de pămîntul şi nisipul în care s-a tot jucat, tot sistemul solar. Undeva, la marginea foii – o picăţică neagră. „Asta ce e?“ îl interoghez. Se înfoaie: „E Pluto şi nu e planetă!“
Scurta introducere în astronomie e întreruptă de nişte urlete. În timp ce băieţelul îmi explica ce şi cum cu toate planetele, unii dintre copii se luaseră la harţă pe nişte maşinuţe. Erau o grămadă de maşinuţe şi de jucării prin preajmă, dar tuturor le căşunase pe una singură. Pe care cu toţii o doreau. Atunci şi numaidecît. Din corul de urlete şi îmbrînceli a fost scos pe sus un puşti blond, cu părul zbîrlit, şi pus la colţ. Mă rog, dus după un mic gărduleţ, ca să se gîndească la fapta lui (dăduse cu piciorul în cineva, sau aşa ceva). Stătea după gărduleţul ăla şi urla din toţi bojocii. Un urlet răguşit, de pramatie. Strîngea cu pumnii albiţi de barele gardului, scosese faţa printre ele şi urla. Fără de lacrimi. Gaşca de copii care roise în jurul maşinuţei cu pricina s-a spart. S-au uitat pe sub gene la pedepsit. S-au uitat un pic la maturii din jur şi au roit-o ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Maşinuţa zăcea pe jos, răsturnată pe spate, delabrată. O roată din faţă i se învîrtea trist în gol.
Şi băieţelul hăulea. Am întrebat-o timid pe mamă dacă îl mai ţine acolo. „Încă cinci minute, ştie el“, mi-a răspuns calmă. „Mi-e milă de el“, am murmurat. „Ţi-l dau acasă două zile şi îţi trece“, mi-a replicat maică-sa. Ameninţarea m-a pus la locul meu.
Acum, mama asta e calmă şi are simţul umorului, o ştiu. Dar ferească Dumnezeu să te bagi neavizat într-o confruntare generală de mame, pe teme de educaţie a copiilor, biberoane, alăptări în public sau nu, pamperşi, colici, vaccinuri şi alte teme sensibile. Vei fi scos de acolo mort, sfîşiat, distrus, făcut ferfeniţă. Femeile astea-s de o agresivitate infernală. În general, ăla care nu are copii nu are de ce să aibă păreri, iar părerile diferite de ce ştiu ele mai bine decît oricine sînt călcate în picioare. O să fii tîrnosit de la stînga la dreapta şi făcut terci. Mai bine taci. E mult mai sănătos, pentru că n-ai şanse de cîştig într-o asemenea răfuială. Leoaicele astea o să-ţi smulgă beregata şi o să defileze apoi trufaş cu traheea ta însîngerată la vedere.
Îmi plac copiii şi mă întreţin bine cu ei, în perioade scurte de timp. Te seacă însă de toată energia vitală. Te lasă mort, pleoştit ca o cîrpă, după trei sute de întrebări şi alte trei sute de explicaţii. Uneori se încurcă printre mese, la terase. Alteori, cînd nu eşti atent, îţi golesc paharul portocaliu de Campari. Dar măcar după aia tac.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.