Despre tăceri vinovate

Emisiune la televizor despre felul în care s-a desfășurat un concurs pentru postul de asistent la Universitatea București. Invitați, doi profesori și unul dintre candidații care au fost respinși. Profesorii vorbesc despre corupția, impostura, meschinăria care paralizează orice încercare de a selecta dascăli onorabili, despre indiferența față de valorile care ar trebui să guverneze orice instituție de învățămînt. Candidatul își prezintă CV-ul, un CV cu impozante acreditări la universități importante din Occident, cu lucrări și articole publicate în reviste și edituri prestigioase. Sînt dezvăluite fapte amuțitoare: concursul se ține joi, dar postul e ocupat de marți, vorba lui Toma Caragiu. Ne confruntăm cu slaba calitate a celor admiși în funcții universitare, cu opacitatea examinatorilor în fața competenței și disponibilitatea lor totală în fața pilelor, a criteriului „e de-al nostru, dintre noi, pentru noi“ etc. Și, peste toate, concluzia decanului facultății în care s-a ținut concursul („așa e procedura, problema trebuie rezolvată instituțional, nu la televizor, nu s-a luat încă o decizie, mai trebuie discutate contestațiile“), făcîndu-se că nu înțelege ce este de fapt scandalos: faptul că un tînăr cu un CV remarcabil a fost respins în favoarea unui tînăr cu un CV mediocru. Și că acest fapt te face să nu ai încredere nici în proceduri, nici în instituții, nici în contestații judecate riguros, nici în cei care decid pe mîna cui sînt lăsate destinele universitare.

E bine că se aduc în spațiul public astfel de subiecte. Învățămîntul a ajuns în halul în care se află astăzi nu numai din cauza miniștrilor, a guvernării, a corupției. Ci și din cauza resemnării în fața lor. Din cauza celor buni care cedează în fața nedreptății și a imposturii. Emisiunea de la televizor a dat un semnal bun: acela că învățămîntul, lăsat pe butuci de stat, poate fi repus pe roți dacă cei performanți, cei care au chemare și un CV convingător, cei care vor să se implice în căile întortocheate ale sistemului vor rezista în fața agresivității celor „nechemați“, dar instalați la putere.

„Nu voi scandal“ cu orice preț. Nu pledez pentru revoltă și debandadă. Nici pentru seriale lungi la televizor despre școala românească (deși…). Dar emisiunea despre concursul de la universitate a dezvăluit o lungă serie de neliniști și nereguli care bîntuie instituțiile de învățămînt: neîncredere, delăsare, iritare, amatorism, pile, „aleși“ fără competențe. Și cred că singura cale pentru a revigora ce-a mai rămas din sistemul de învățămînt este aceea de a reclădi încrederea în el. Cum? Ducînd bătălii de zi cu zi, mai mici sau mai mari, la televiziuni sau în cancelarii, cu cei care privesc cu indiferență sau cu interes meschin la blocarea sistemului.

Mai e ceva la acest caz ce mă pune pe gînduri: de ani mulți ne văităm că dascălii care se prezintă la concursurile de titularizare au un nivel slab de pregătire. Cifrele dezarmante și răspunsurile de pe foaia de examen ale candidaților țin prima pagină a ziarelor zile întregi. Ne văităm, deci, și spunem că de vină sînt salariile mici, neatractive pentru tinerii bine pregătiți. Tînărul cu CV excepțional, venit să predea pe bani puțini aici, în România, într-o universitate clasată pe locuri trist marginale cînd ar fi putut alege de pe hartă orice alt loc, mai bun și mai dătător de speranțe, ar trebui să ne oblige pe toți la o reacție mai responsabilă. Tînărul, deși doritor să ofere ce are mai bun, acceptă să fie prost plătit, acceptă să „concureze“ cu mediocrități și se lovește de o hărțuială descurajantă în încercarea lui de a-și construi o carieră didactică onestă și performantă. Iar pentru asta nu sînt de vină doar guvernanții, politicienii, ci și tăcerile noastre, ale părinților, profesorilor, ale celor care vor o „forță de muncă“ bine instruită etc. 

Maria Iordănescu este psiholog.