Despre impostură

16 februarie 2022   Societate

Nu-mi aplec eu urechea la bîrfele și scandalurile de pe Facebook care, de cele mai multe ori, nu au nimic de-a face cu lumea reală în care trăim, însă în urmă cu vreo două săptămîni un caz mi-a atras atenția și mi s-a părut un bun pretext pentru a scrie acest text. Pe scurt, povestea e așa: un  influencer „pe medicină” de pe Facebook, medic și scriitor, a fost demascat de către un coleg de breaslă cum că multe dintre articolele (mai exact, vreo 1.600) de pe site-ul său de „popularizare” a științei au fost furate de pe Internet (și traduse din limba engleză). Articolele respective erau banale, de altfel, un soi de medicină for dummies, genul de texte lipsite de originalitate și de implicare personală pe care le găsești cu duiumul pe toate site-urile așa-zis medicale. Printre ele mai scăpa cîte unul cu sfaturi binevoitoare și ceva mai personalizate din partea autorului (sau nu?), de genul „45 de lucruri pe care le fac zilnic” (pentru o viață sănătoasă), din care reieșea că medicul respectiv era un soi de supraom – nu bea alcool, nu fuma, nu mînca dulciuri, bea exact cantitatea potrivită de apă, mînca salate, făcea duș cu apă rece, citea, medita, făcea sport, își ajuta semenii etc. Textele lui aveau, în schimb, succes la „pacientul” român, obișnuit să fie tratat de doctori fără empatie, care de multe ori își pune singur diagnosticul de pe net și pentru care medicina, în sine, rămîne o mare necunoscută. Doctorul de pe Facebook își găsise o nișă confortabilă și încă neacoperită de alții, pentru că doctorii adevărați sînt prea epuizați de spitalele lor și de gărzi ca să le mai rămînă timp să „popularizeze” știința. Apropo de asta, în urmă cu mulți ani, apăruse un blog de medicină care se numea „Vremea pe malurile Styx-ului” în care un alt doctor povestea haios, prietenos și pe înțelesul tuturor despre diferite boli și afecțiuni în articole scrise de el însuși, nu furate de prin diferite colțuri obscure de Internet. Blog-ul avea un succes enorm, erau mii de comentarii, o dovadă că era chiar nevoie de așa ceva, însă autorul blog-ului nu-și propunea să devină faimos (și influencer), era atît de modest încît nici măcar nu-și dădea numele. La un moment dat, probabil că n-a mai putut să facă față la munca asta pe care o făcea mai mult ca sigur din pasiune pentru medicină și fără vreun cîștig material și și-a abandonat blog-ul.

Dar să revenim la doctorul de acum. Întîmplător, l-am urmărit cu o doză bine temperată de scepticism de cînd a apărut „pe piață”, în 2018, cînd s-a implicat într-un caz social – a ajutat un om al străzii din Brașov despre care nu mi-am dat seama dacă voia să fie într-adevăr ajutat, un soi de „Ce faptă bună ai făcut în vacanța de vară? Am ajutat o bătrînică să treacă strada...”. Așadar, doctorul și-a făcut un capital de imagine ajutînd un amărît, iar asta mie, uneia, îmi ridică multe semne de întrebare – e plin Internetul de oameni care fac fapte bune doar ca să se laude cu ele și să „cîștige” ceva de pe urma lor, măcar vizualizări, like-uri și prestanță. Apoi, doctorul a continuat să evolueze cu succes și să cîștige bani, fiind prezent la TV și pe rețelele sociale, cum îi șade bine oricărui influencer. A făcut chiar și o campanie pro-vaccinare care ar fi fost o intenție lăudabilă, dacă nu ar fi împărțit oamenii între vaccinați și „ceilalți”, n-ar fi dat block tuturor celor care au avut o altă părere decît a lui legată de vaccin și nu s-ar fi trezit în fiecare dimineață întrebîndu-se online: de ce nu se vaccinează Nicușor Dan? Un doctor adevărat face recomandări, dar nu-și împarte pacienții în două categorii, nu pune etichete. Totul a fost bine pînă la scandalul cu pricina, pînă la „demascare”. Ce a urmat după aceea m-a șocat cu adevărat. Mulți dintre „urmăritorii” lui l-au taxat dur, ceea ce mi-a dat speranțe că publicul din România s-a mai trezit și știe să recunoască impostura și să se delimiteze de ea, atunci cînd e cazul. Reacția promptă a publicului mi-a redat speranță într-o societate mai puțin coruptă, mai curată, în care furtul, inclusiv cel intelectual, este imediat „amendat”, așa cum se întîmplă în orice societate normală. Totuși, au fost mulți, foarte mulți care i-au luat apărarea și l-au căinat, „Lăsați, dom’ doctor, nu-i băgați în seamă, că nu sînt decît niște oameni care vă vor răul!”. Pe modelul tipic „Și ce dacă a furat? A furat, dar a și făcut...”. Ceea ce demonstrează că toleranța la hoție a societății noastre este încă extrem de mare. În calitate de colegă de „breaslă” cu domnul doctor – în fond, sîntem amîndoi „scriitori”, nu-i așa? –, m-am simțit lezată de acest gen de atitudine, pentru că scriu de mai bine de douăzeci de ani și n-am „furat” în viața mea nici un capăt de frază de la nimeni. Ba dimpotrivă, mi-a fost teamă chiar să mă inspir din munca intelectuală a altcuiva, mai mult decît într-o formă de omagiu față de vreun mare autor. De fiecare dată cînd am început o nouă carte, de pildă, m-am documentat temeinic să nu existe nici măcar o abordare asemănătoare recentă, iar documentarea e în sine o muncă. Iar copiilor cu care mă întîlnesc frecvent și care mă întreabă cum se scrie o carte cu pirați, de exemplu, le spun: citiți toate cărțile cu pirați care s-au scris pînă acum, nu cred că vă doriți ca povestea voastră cu pirați să semene cu a altcuiva! Deși diferența între pastișă și furt este foarte mare.  

Cum a reacționat însă domnul doctor? Într-un mod neașteptat pentru mine. Eu, să fiu în locul lui, mi-aș fi închis site-ul, contul de Facebook și m-aș fi ascuns în gaură de șarpe pentru o vreme. Ei bine, nu! Mai întîi doctorul a dat vina pe „doo fete” care preluaseră și traduseseră articolele semnate de el. Apoi a început să-și asume vina, să-și pună cenușă în cap în mod public, să spună despre el că a fost „naiv”, ba a mers atît de departe încît a încercat să se împrietenească cu demascatorul, ca să afle „unde a greșit”. Adică a încercat să iasă tot el personajul pozitiv. Inițial a promis că ia o pauză, apoi a continuat să posteze „o listă cu 30 de sfaturi pentru o viață mai bună”. Ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

V-am mai zis, nu-mi aplec urechea la scandalurile și bîrfele de pe Facebook și sînt convinsă că, dacă Facebook n-ar fi existat, acest băiat și alții asemeni lui și-ar fi „popularizat” știința în spatele blocului, la o bere cu amicii. Totuși, cazul respectiv și modul în care s-a desfășurat mi s-au părut emblematice pentru societatea noastră. De ce întîmplă asta? Din cauza absenței unui sistem de valori în România. Din cauza lipsei unor competențe. Prima mea întîlnire cu impostura s-a petrecut în timpul regimului comunist, cînd mergeam în vizită la „întreprinderea” părinților mei și găseam aici zeci de ingineri care nu inginereau nimic. După 30 de ani de la marea schimbare, nu avem încă ierarhii profesionale corecte, nu avem un aparat critic care să evalueze competențe, în toate domeniile, mai ales în cel politic, pentru că de aici pleacă totul. De aceea, impostura e ceva firesc și acceptat, „a furat, dar a și făcut” e la ordinea zilei, toți incompetenții ajung în funcții de decizie.

Am un prieten vechi – l-am vizitat zilele trecute –, de mai bine de patru ani încearcă să ridice nivelul școlar al copiilor din satul lui din județul Teleorman. Un județ care nu are decît o singură librărie, la Alexandria. Prietenul meu a adus cărți în satul lui și a improvizat la el acasă o bibliotecă. Mai mult decît atît, de patru ani face meditații gratuite cu copiii din sat. E timpul lui pe care și-l sacrifică acestor copii care au plecat în viață cu o a doua șansă pentru că întîmplător s-au născut într-un sat din Teleorman. Și are și rezultate – doi dintre copiii pe care i-a meditat sînt acum elevi în licee din București, cu rezultate bune. Prietenul meu există și el pe Facebook și povestește zilnic despre ceea ce face, are puțini „urmăritori”, oameni care îl admiră și-l încurajează să nu renunțe. Oare de ce prietenul meu nu e mare influencer „pe educație”? N-ar merita? Și atîția alții ca el... Pentru că țara noastră este în continuare dominată de impostură, pentru că doctorii și profesorii adevărați își văd de treaba lor, fără să-i cunoască nimeni, fără să le recunoască nimeni meritele și, cînd nu mai rezistă, cînd își dau seama că e nedrept ceea ce li se întîmplă, pleacă din țară. Pentru că, în lipsa unui sistem real de valori, Facebook, de pildă, umple un gol și naște monstruoase așa-zise criterii valorice. Pentru că toate posturile de televiziune, fără excepție, au promovat ani de-a rîndul nonvalori și impostori. Pentru că noi toți trăim, de fapt, într-o impostură, fiecare în bula lui, creîndu-și o mică senzație de normalitate.

Mai multe