Despre dificila problemă a pepenilor verzi
Băusem. Era trecut de miezul nopții. Casele se îndulceau și vagabonțeau. Cînd unul zice: am luat pepene verde și e crud. Eram după un Bushhill, 200 de grame. Și am început. Dom’le, în manualul meu de citire aveam anotimpurile. Acolo erau texte clare. În mai, căpșuni și cireșe. Apoi, vișine. Apoi, caise. După aia, pepenele galben. După Sfînta Maria, verdele! După Sfînta Maria, verdele! După Sfînta Maria, verdele! După Sfînta Maria, verdele! După Sfînta Maria, verdele! Frate, ai băgat la cap? Și verdele ține pînă-n Sfînta Marie mică. Două-trei săptămîni ține dulcele verdelui. Nu mai mult. Pepenele verde e darul Sfîntei. Așa am trăit, așa știu. Omul se uită cu mirare la mine. Cum? Și-mi zice: am și pepene galben în frigider. Eh, atît mi-a trebuit. Mi-am dat drumul. După verde, vin gutuia, mărul, apoi para! Iarna nu se fac fructe! Deci n-ai ce găsi nou-nouț pe piață. Omul se uită și spune: dar mie îmi place grapfruitul. Eh, ăla nu locuiește la noi. El continuă. E etern, mereu vioi, acru. Băi, dar nu există. E o făcătură, o degenerare. Ce sfînt l-a lăsat pe lume? Nu știu calendarul african. Îți spun eu, zic, e fruct al nimănui. Și îți zic de pepene. Eu știu de la bunicul meu. Îl iei între picioare și-l crăpi. Vezi, pîrîie? Nu. Nu i bun. E crud. De vrei bun-bun, pîrîie-l între picioare. Așa făcea Constantin al meu. Era din părțile Calafatului. Văzui un reportaj cu pepenii dovleci și plînsul pepenarilor din Dolj. Cică nu e preț bun. Cică dau pepene și cu treizeci de bani. Of, viața mea! Ce lume haină și tîmpă! Cum să dai, frate, cu treizeci de bani? Dar e un șiretlic. Pepenii ăștia cu care s-a ieșit prin părțile Dăbuleniului, prilej de răzmeriță, pepenii ăștia-s întorși la coadă. Toți fac asta la Dăbuleni. Întorc rodul în vrej. Așa că-i ticăloșie. E crud dovleac pepenele. Se păcălesc singuri, își plîng minciuna. Ce plîngi, bre? Păi, nu tu ai stricat rodul? Da, adevărat, important e să fii primul pe piață. Da, dar nu cu orice preț. Mincinoșii se bazează pe mincinoși ca tine, bre, omule, care cumperi pepeni acum. Nu, verdele se face între sîntele Marii. E darul lor. A mare și a mică. Sfinte sînt. Pepenare sînt. E dulceața aia de pepene cu care îți hrănești plodul. Pepenele, se spune, e sînul Sfintei. Știai? Întîrziasem să spun povestea pepenului verde. Spinoasa plîngere a Dăbuleniului. E cu dus-ntors. Am întors paharul. Gata.
Foto: wikimedia commons