Deschide frigiderul ca să-ţi spun cine eşti
„Mîncarea este leacul nostru şi leacurile ne sînt mîncare“ – Hippocrat.
Citatul ăsta dureros stă scris pe o cutie cu ouă. Mai departe, eticheta, o veritabilă reţetă de farmacie în sine, zice că respectivele ouă sînt îmbogăţite cu Omega 3 şi cu vitamina E. „Euroul“ e făcut de găini crescute la sol iar inimile noastre eco pot bate liniştite că nici una dintre păsări nu a avut o copilărie chinuită. Omega 3 conţine şi laptele făcut de vaci crescute la sol. De preferinţă sol alpin ilustrat verde crud cu pajiştile care găzduiesc o întreagă familie fericită cu dinţi albi. Dacă laptele e din Vatra Dornei, trebuie musai spus că zona e singura nepoluată şi autentică. Cu flori din Bucovina. Dincolo de lapte şi ouă, frigiderele de la oraş păstrează în burţile de inox (cu minidozator de apă şi cuburi de gheaţă) tot soiul de lucruri absolut inutile. O categorie aparte ar fi ingredientele necesare unei cine exotice ratate. Sosuri de peşte odioase aflate în diverse stadii de consum. Lapte de cocos în cutii mici, dreptunghiulare. Muguri de bambus şi de fasole mixaţi cu un soi de porumb mic, dubios la privire. (Ingrediente extrem asiatice se află în migraţiune şi prin dulapuri: mai multe feluri de sos de soia, ulei de susan, mixul de 5 condimente – fără de care nu poţi mînca cinstit chinezeşte.) Raftul cu putreziciuni e bine reprezentat cu produse bio care se strică în două zile: sos de roşii lunguieţe italieneşti, borcănele de pesto din care ai putea mînca un an întreg (asta dacă nu îţi faci sendvişuri în fiecare dimineaţă cu el; mă întreb de ce oare, dacă tot mergem bio, nu se fac pliculeţe de unică folosinţă? Sau se fac?), parmezan la bucată pe care oricum ţi-e lene să-l razi şi foloseşti din ăla la plic.
Un raft mai jos expune vreo trei feluri de muştar: ăla cu boabe, dijonu’ clasic şi muştarul românesc (altminteri şi cel mai consumat, cu puţină apică strînsă la suprafaţă). Lîngă – siropul autentic de arţar din Canada adus de prietena din Canada. Un borcănel de anşoa. Pastă de măsline verzi. Pastă de măsline negre. Pastă de zucchini (dovlecei) oribilă, dar cu etichetă frumoasă. Humus! De cînd mănîncă românul atîta humus? O sticlă desfăcută de vin alb folosit în mîncare care, inevitabil, devine salvarea unei petreceri pe final, cînd se şi termină toată băutura din casă.
Şi mai jos, spre cutiile transparente care ar trebui să conţină fructe şi legume, explorarea devine ceva mai periculoasă. Căci cineva se poate întîlni cu o cutie de ruccola încă sigilată, cumpărată în vremuri de demult, sub influenţa unor impulsiuni de genul mîncatului sănătos. Ruccola ofilită e nimic pe lîngă şocul tactil oferit de nişte castraveţi (odinioară proaspeţi) luaţi cu nemiluita de la o bătrînică simpatică din piaţă. Roşii bio cu adaos de penicilină, rozmarin proaspăt la plic alături de un alt rozmarin proaspăt la plic. Un kiwi stingher simbiozat pe viaţă cu un măr. Punctul de atingere al celor două fructe e posibil să fi născut un hibrid cu viaţă proprie.
De altfel, lucrurile inutile din frigider par a fi bine reprezentate prin toată bucătăria. Cum ar fi spray-ul cu ulei de măsline. E mult mai cool să fîsîi cu el peste roşiile cu mozzarella. Un fîs are doar 1,6 calorii. Un pic mai mult decît un Tic-Tac şi mai prietenos cu mediul. Giganticul cuptor cu microunde cu sute de funcţii în care faci doar floricele. O sită specială care se învîrte şi scurge apa de pe frunzele de salată. Aparat de scos sîmburii din cireşe. O plită manufacturată (nu de serie!) pentru copt vinete şi ardei. Folosită cel mult de două ori, e genul de obiect care nu-şi găseşte locul nicăieri şi are tendinţa de a cădea cel mai des peste picioare. Platouri de sushi cu rogojinile pentru rulat. Niciodată folosite.
Persoanele cu asemenea frigidere şi bucătării vor fi şi cele mai tolerante (etnii, minorităţi etc). Uneori reciclează şi se vor gîndi la copiii din Africa.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.