Dependenţe, mari şi mici
Ferice de cei care n-au avut niciodată dependențe. Și aici nu mă refer, neapărat, la cele majore, de care nu mai poți scăpa decît cu spitalizarea sau moartea. De genul consumului de droguri sau de alcool, excesiv, de pastile etc. Nu. Ci la cele mărunte, cu care ne luptăm sau în a căror voie ne lăsăm mai la tot pasul. Bem, de pildă, cîte o bere, două seara, la televizor, adînciți într-un meci sau film. Sau ne uităm la seriale, cînd apucăm: un episod, două, trei, un sezon, neverending story… Ne „împrietenim“ (a cîta oară?) cu Lorelai și Rory Gilmore, din, evident Gilmore Girls, și vedem, unii dintre noi, pentru a nu știu cîta oară, episoadele în care Rory urma să plece la Harvard (deși, e adevărat, în final se hotărăște pentru Yale). La fel, vedem a n-a oară Gossip Girl, un serial cu adolescenți care, de fapt, nu e despre adolescenți și ne identificăm, tot a n-a oară, cu personajul cel mai antipatic, pînă la urmă, Blair Waldorf, o prințesă de Manhattan, oribilă în cea mai mare parte, dar, pe alocuri, capabilă și de pasiuni și sentimente nobile.
În timp ce te uiți, ronțăi așa, frugal, ce-ți trece prin cap sau, eventual, ce ingurgitează cei de prin seriale: ei beau un cocktail, îți vine să-ți faci unul; ei mănîncă ceva chinezesc, comanzi un pui picant cu orez… etc. Ne plac comediile romantice? Nu vedem una sau două, ci vreo cinci, pentru că merităm. O vedem încă o dată pe Bridget Jones, 1, 2, 3 și 4, mai suspinăm încă o dată la Sleepless in Seattle sau la Something’s Gotta Give sau It’s Complicated, punem a n-a oară cîntecele din Mamma Mia!
Și, dacă avem o problemă, să zicem sentimentală, sau dacă, pur și simplu, ni s-a urît cu rutina vieții, cu repetarea acelorași gesturi timp de ani, încercăm variate alte mici excese și/sau dependențe: mergem la shopping, în special în raioanele de obiecte inutile. Ce plăcere mai mare decît a achiziționa multe și mici obiecte inutile, care-ți umplu fără de cruțare spațiul, pînă la sufocare? Sufocare în urma căreia nu mai ai suflu și energie să mai constați și golul din jurul și din interiorul tău, care, altfel, se poate strecura prin cea mică crăpătură întîmplătoare.
Sau poți cumpăra teancuri de cărți, unele serioase, altele precum Sufletul pereche te cheamă (Russ Michael, Editura For You, 2002, traducere de Monica Vișan), care te îndeamnă serios la fapte mari. Ori haine, dacă ești genul ăsta, pe care le tot probezi, cu etichetă, apoi le schimbi și-ncerci mereu altele și altele, într-o nemulțumire și o continuă dorință de perfecționare.
Ori poți, pur și simplu, să te duci spre frigider, să te uiți, așa, din întîmplare, în el. Și apoi să iei, mai întîi cu grijă, delicat, o bucățică de brînză nesărată și un iaurt degresat. Apoi, treptat, după o privire mai lungă și mai sfredelitoare, să le adaugi un șnitel de pui, crocant, dar cu alură inofensivă. Apoi o porție de salată. Și, de ce nu, una de piure. Urmată de o cremă de legume, neînsemnată, cu cîteva crutoane. Toate cerînd un pahar de vin după și, de ce nu, puțină ciocolată. Și așa ajungi, fără să-ți dai seama, în slalomul tău printre plăceri și justificări, de-a dreptul bulimic.
Există și varianta inversă, aproape anorexică, obsesia de a fi „în formă“: nu mănînci nimic aproape, bei doar sucuri de fructe și ceaiuri verzi și, eventual, mai ciugulești dintr-o salată. Faci gimnastică, și acasă, și la sală, cu îndîrjire, neobosit, apoi mergi, pe jos, înoți. Și, între toate astea, te uiți insistent în oglindă și, nu știu cum, apuci s-o faci doar atunci cînd lumina soarelui nu e nicidecum palidă, ci intensă, de un alb-galben orbitor, care-ți prezintă fiecare detaliu în imperfecțiunea lui, de la ridurile care nu sînt de expresie, la dușmănoasa celulită etc.
Există și dependențe mai grave, ideologice, să le zicem. Ești un tip atît de corect politic încît orice atribut, uneori inofensiv, la adresa vreunei margini ți se pare o injurie și orice lipsă de entuziasm, în aceeași direcție – o ofensă. Sau, mai grav, atît de „tradiționalist“ încît ajungi să negi, pur și simplu, existența persoanelor diferite, sexual sau etnic, de tine. Un asemenea tip de dependență te face să te simți atotștiutor, puternic, infailibil. Totul e să nu te facă să ajungi criminal, cum a cam dovedit-o istoria. Poți fi, iarăși, dependent afectiv: nu poți trăi pe contul tău, pur și simplu, ci te lipești ca o ventuză de o persoană sau alta, sub pretextul iubirii. De fapt, nu te poți autosusține, te zbați, încă difuz, în faza unei copilării prelungite, nefiresc întîrziate, în care aluneci ca Bambi și te răsfeți lăsîndu-ți greutatea în seama vreunui Thumper ocazional.
Dependențe mai sînt, cu siguranță, destule, mari și mici. Deliberat le am lăsat pe două, grele și greu de descifrat, pe altă dată (poate): cea religioasă și cea sexuală. Pînă atunci, continuăm să patinăm printre cele mici, ingurgitînd, cînd cu lingurița, cînd cu polonicul, mîncare, băuturi, obiecte și seriale, sperînd să supraviețuim măcar nu total dizgrațios.