Delta și drumul către ea (ultima parte)
Mahalaua Văcăreștilor, partea de căldare în care e acum Delta, era mărginită la sud de Mănăstirea Văcărești, devenită apoi închisoare, cobora de la vest dinspre Mărțișorul lui Arghezi și se ducea spre nordul și estul orașului prin mahalaua Cărămidarilor și uzinele Lemaître, Lemetru, cum ziceau oamenii de pe acolea. Timpuri Noi, oameni buni. Lemaître era un franțuz care avea, cică, monopolul spălatului rufelor de la spitale. Face aici, pe la 1865, o spălătorie mecanică și pe la 1870 construiește alături o turnătorie.
Oamenii aveau prin zona asta case care mai sărăcuțe, care mai de piatră și mai răsărite, aveau livezi și cultivau legume pe care le vindeau pe străduțele pietruite cu piatră cubică direct din căruță: Hai la roșii! Hai la ardei! Fundul gropii, unde acum orăcăie brotacii și pe unde poți vedea stîrci de baltă, n-a fost niciodată uscat. Acolo băltea întotdeauna apă de la niște izvoare, iar noroaiele se ridicau grozave primăvara și toamna.
Zona e plină de povești care mai de care, ca toate mahalalele bucureștene. Aici aveau oamenii proprietăți, ca un anume domn Neculai Tudor, care primește la 1921, în numele regelui Ferdinand, un „act de rescumpărare a dreptului de embatic pe terenul de pe moșia statului Vatra M-rei Văcărești“, adică devine proprietarul unui teren care fusese anterior arendat, un teren de exact 1036 de metri pătrați.
Tot în aceste vecinătăți se afla și celebra cîrciumă de la Mandravela, pusă, a dracului, la răspîntia drumurilor care duceau la nebunii doctorului Obregia, la cimitirul Trei Coceni și la închisoarea Văcărești. La Mandravela veneau șuții și borfașii, din cei cu tatuaje cu telefoniste, leit flapper girls ale anilor ’20; le-am văzut și eu într-o expoziție de acu’ cîțiva ani la Palatul Șuțu. Tot aici se încingeau la băutură proaspeții liberați de la mititica, de-și amestecau apoi mațele cu cuțitul, la nervi, și luau la loc calea închisorii. Povestește un reporter de la Ilustrațiunea Română, unul Ion Dragomir, o întîmplare de la Mandravela, cînd era să și-o ia de la Spaima Văcăreștilor, Titi Menghină, pentru că s-a uitat lung la femeia lui. Pîn’ la urmă însă, Titi se moaie cînd reporterul îi laudă muierea zicînd că e leit Marlene Dietrich. „Bată te să te bată, sfrijitule. Haide să-ți prezint pe Ditrichoaia“, i-a zis, cică, Menghină ăsta, un borfaș lat în spate „ca un garderob“. Cei trei au mîncat alune americane și au băut vin pînă dimineața.
Prin anii ’90, mai încoace, cînd treceai cu autobuzul pe lîngă groapa Văcăreștilor, tot ce puteai vedea erau turme de oi păscînd între ciulini, munți de gunoaie și cocioabele precare ale amărîților care se aciuaseră pe acolo. Istoria zice că, prin 1986, cei care aveau terenuri și case acolo au fost desproprietăriți pentru că Ceaușescu voia să facă un lac. Hotărîrea de desproprietărire n-a fost publicată niciodată oficial, iar oamenii ăia au rămas într-un soi de vid juridic cu care se luptă și acum, după mai bine de treizeci de ani. Lac nu s-a făcut pentru că tot conceptul era greșit, nici altceva nu s-a făcut, că a venit revoluția. Locurile au rămas în totală paragină și au început încetul cu încetul să fie înghițite de natură. Oamenii nu și-au primit pămînturile înapoi, dar nici n-au fost despăgubiți. Locul nici n a fost curățat și a rămas nefolosit. Cîteva ONG-uri au văzut acolo un potențial – crescuse vegetație, lacurile mărginite de stuf adunaseră păsăret de baltă, ba chiar apăruseră în zonă vidre și vulpi. Oamenii s-au luptat să facă acolo un refugiu natural, un parc protejat, au insistat la autorități și au curățat locul. La ceilalți oameni, ăia cu pămînturile, nu s-a uitat nimeni.
Nu am eu căderea să împart dreptate și nici nu voi a face acest lucru, dar treaba stă într-un picior. Probabil că în groapa aia nu se putea face altceva, iar eforturile oamenilor de a păstra un pic de natură în Bucureștiul ăsta chinuit ar merita apreciate. Dar și celor care stau acum cu nedreptatea în brațe ar fi trebuit să li se dea despăgubiri.
Nu știam eu, cînd am luat drumul Văcăreștilor, în ce treabă complicată aveam să mă bag.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.