De primăvară

Primăvara, mereu, mai reducea din cenușiu. Nu doar pentru că înfloreau pomii și apoi toate înverzeau. Ci chiar și înainte de toate astea.

Lumina era diferită. Includea, mai mult sau mai puțin vizibil, nuanțe de roz. Și atunci, și oamenii se luau după ea, atît cît puteau. Chiar în întunecații ani 1980, apăruseră eșarfele, colorate. Se trecea, „oficial”, de la fularele terne, de cele mai multe ori albe, negre, gri, bej sau bleumarin, la eșarfele bleu sau roz, chiar. 

Chiar în „vremurile de tristă amintire” se mai găseau basmale și eșarfe. Era un tronson mai liber, în care te mai puteai cît de cît mișca. Nu erau cele mai strălucite modele, dar, dacă aveai răbdare să cauți prin raioanele mai de lux, să zicem, ale magazinelor universale ori ale celor pentru femei, precum Eva sau Unirea, ori Victoria, mai puteai găsi cîte o basma simpatic colorată. Din cîte-mi amintesc, erau chiar unele de mătase, altele de cașmir.

Fusese o vreme în care se purtau pe cap, legate sub bărbie sau la spate. Asta se întîmpla mai curînd prin anii 1970. Apoi se puneau mai ales la gît. Apăruseră, pe lîngă cele pătrate, și unele lungi și dreptunghiulare, pe care ți le-nfășurai de mai multe ori în jurul gîtului. Mă rog, existau diverse stiluri.

Cert e că eșarfele, fluturînde sau nu, înveseleau paltoanele terne. Nu erau doar ele, li se adăugau și băștile sau pălăriile. Și acestea se mai găseau, la aceleași raioane anterior pomenite. Îți puteai cumpăra o bască bleu sau o pălărie verde, de pildă. Și nu erau chiar urîte. 

De fapt, nici nu conta atît de mult estetica lor. Era ceva, o asumare a primăverii și a nevoii de ieșire din cenușiu în etalarea accesoriilor mai vii. Înfloreau și ele, asemenea ghioceilor, brebeneilor, viorelelor, zambilelor, narciselor etc., pe paltoanele noastre. Deodată, o doză de feminitate se ițea îndrăzneață și zglobie dintre stofe și lînuri, marcînd o altfel de perioadă (chiar dacă pentru scurt timp). 

Căci se producea un soi de emulație atunci, o efervescență fără rost, aparent, dar, de fapt, în legea firii. Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o. Era aproape singura dată cînd și în florării se mai găseau și altfel de flori pe lîngă standardizatele garoafe și frezii.

Era ca și cum natura i-ar fi dat un brînci lumii gri și închistate de atunci. Și aceasta n-ar mai fi avut încotro decît să se lase puțin zdruncinată, căci era ceva mai presus de ea și de aiurelile ei ideologice care terorizau oamenii.  

Florile și accesoriile atrăgeau, încet-încet, schimbări mai radicale: din nefericire, doar în vestimentație. De la paltoane se trecea la pardesie, și aici libertatea și îndrăzneala coloristică erau mai mari. Puteai găsi chiar un pardesiu maro sau albastru. Ba chiar și roșu. Lumea prindea treptat culoare, mai ales că și pomii înfloreau. Primii – cei albi, roz și galbeni.

Era unul dintre puținele momente în care aveai senzația de libertate. Senzația că nu aparții neapărat unui univers prea bine circumscris, prea închis, ci lumii în general. Primăvara îți dădea, pentru scurt timp, aproximativ aceeași deschidere pe care ți-o ofereau, în felul lor, marea și muntele. Nu prin infinitate, ci prin intensitate. Chiar dacă pentru o perioadă limitată.