De mîncare, de mirare, prin Germania (V)
● Aigner Korbinian (1885-1966) a fost un preot catolic bavarez şi un pomolog pasionat. Oponent al regimului naţional-socialist, i-a luat apărarea lui Georg Elser, autorul atentatului eşuat împotriva lui Hitler, din 8 noiembrie 1939, şi refuza, se spune, să boteze copii cu numele „Adolf“. Korbinian este în cele din urmă arestat şi închis în lagărul de concentrare de la Dachau. Ca membru marcant al bisericii catolice, nu a putut fi „eliminat“, dar a fost condamnat la muncă silnică în pomicultură, domeniu său preferat. „Preotul merelor“, cum i se mai spunea, a reuşit să planteze printre barăcile din lagăr noi altoiuri de măr, pe care le-a botezat KZ-1, KZ-2, KZ-3 etc. KZ de la Konzentrationslager/lagăr de concentrare. Tot în timpul detenţiei, a desenat peste 900 de schiţe, cu tot atîtea soiuri de mere, expuse în parte, anul acesta, la cea de-a 13-a ediţie documenta, în Kassel. Soiul KZ-3 sau „mărul Korbinian“ se mai cultivă, sub acelaşi nume, şi astăzi.
● Senectute vitală germană. Într-un restaurant, la o masă, un cuplu dichisit, pe la 70 de ani; ea i se adresează lui: „mă gîndeam să-i fi invitat şi pe Meyeri, dar mi-era teamă că o să ne întindem iarăşi la băut, pînă dimineaţa“.
● Din gama „se întîmplă şi la case mai mari“: în anii ’60-’70 ai Germaniei de Vest – cînd boom-ul economic, legislaţia precară şi rechinii imobiliari au dus la demolarea fără scrupule a nenumărate imobile istorice, la desfiinţarea de spaţii verzi şi la construcţia haotică de monştri din beton şi sticlă – umbla vorba: „demolăm singuri, acum, mai mult decît au distrus în război bombardamentele Aliaţilor.“ n Chemat să repare conexiunea de Internet, administratorul casei, neamţ get-beget, scoate modemul din priză, îl bagă apoi la loc şi-mi spune cu obidă, vizibil jenat de neajunsul tehnic: „Germania, deh, nimic nu merge cum trebuie!“.