De mîncare, de mirare, prin Germania (IV)

● Priveliştea halbelor goale dintr-o berărie. La ora închiderii, valurile de bere se retrag şi lasă în urmă o întindere de halbe pe care spuma imprimă pete uscate sau pufoase, pelicule irizate, dîre fine, ca de nisip, bulgări afînaţi, ca norii: contururi, volume şi figuri cu mult mai expresive decît zaţul rămas în ceştile de cafea. Ţinînd seama de cîtă bere se bea în Germania şi de faptul că ghicitul în materii diafane şi volatile – ca fumul (capnomanţie) sau ca norii de pe cer (nefelomanţie) – se practică deja, mă miră cum de nu s-a inventat pînă acum ghicitul în spumă (de bere). Dacă ar exista, s-ar chema afromanţie. Unde afrós (în greacă) vine de la „spumă“, nu de la „bere“; ca în „Afrodita“.

● Din mîncărurile locului: Himmel und Erde/Cer şi pămînt. Felul care aminteşte de prima zi a creaţiei e alcătuit dintr-un morman de piure de cartofi şi un sîngerete prăjit, pus deasupra. Cum cerul e deasupra pămîntului, putem presupune că sîngeretele e cerul, şi cartoful, pămîntul. Se poate înţelege de ce acesta din urmă, numit în germană şi Erdapfel/„măr de pămînt“ (vezi şi pomme de terre), este, în ciuda aparenţei pufoase şi aurii a piureului, teluric. Dar în ce constă caracterul celest al cîrnatului?

● Pe cerul cenuşiu al Germaniei zboară stoluri de papagali verzi. Şi nu sînt păsări migratoare. Papagalul afro-indian Psittacula krameri s-a naturalizat, în urmă cu cîteva zeci de ani, în sud-vestul Germaniei. Nimeni nu ştie cum a ajuns aici. Legendele vorbesc de furtuni puternice, de păsări evadate din vitrinele sparte ale magazinelor sau din coliviile grădinilor zoologice. Seară de seară, cete de papagali asaltează în ciripit asurzitor platanii de pe malul Rinului, în căutarea unui culcuş. Iarna, cînd copacii sînt desfrunziţi, penajul verde intens al păsărilor se vede cel mai frumos.