De mîncare, de mirare, prin Germania (II)

● Mă mir că în Germania – patria Rieslingului şi a altor soiuri minunate – se bea atît de mult vin dulce. Pe rafturile magazinelor predomină etichetele „demisec“, „suav“, „demidulce“ şi „dulce“. Chiar şi vinurile seci au, aici, o anumită dulceaţă. Dacă, în alte ţări, limita maximă admisă de zahăr rezidual este de 4 grame la litru, pentru un vin sec, în Germania limita este de 9 grame, de peste două ori mai mare, pentru a contrabalansa, spun ei, aciditatea ridicată a vinurilor locului. Maliţioşi ca întotdeauna şi foarte mîndri de vinurile lor seci, vecinii austrieci numesc vinurile germane dulci Gaumenschmeichler/„linguşitoare de palat“ (al gurii, se înţelege) sau, mai pe şleau şi cu trimitere la eventualele efectele asupra băutoarelor, Schenkelspreitzer/„desfăcătoare de coapse“, „crăcănătoare“.

● O librărie germană foarte populară categoriseşte titlurile sale într-un mod mai puţin obişnuit. Peretele de rafturi al unei încăperi e împărţit în trei mari coloane: Erotik („Literatură erotică“), Große Gefühle („Sentimente înalte“) şi Wahre Geschichten („Poveşti adevărate“). Altfel spus, eros, trăiri intense, dar şi o porţie sănătoasă de adevăr.

● Văd, din goana trenului, pe malul Rinului, o pepinieră de pomi: şirurile de puieţi firavi, cu frunze verde-crud defilează sinuos prin faţa ferestrei. Plantaţi ordonat, unul lîngă altul, în rînduri lungi, paralele, pomii tineri îmi amintesc de cadeţii unei şcoli militare sau de elevii aşezaţi în bănci ai claselor primare. Nu degeaba, „pepinieră“ se spune, în germană, Baumschule/„şcoală de pomi“.