De la aer cu gura la aer pur sau despre condiția de a crede în prostii

Sau de la 2 lei la 45 euro (vezi foto). Dimineața, în Obor. Ce ridichi, ce salată, ce ceapă verde? Apropo, e o scumpete în Obor, de cînd au ras de pe pămînt piața pentru interesele mall-ului Veranda, de clănțăni. Păi, ce are salata aia la 4 lei? Miere pe ea? Nimic mai fascinant însă pentru mine decît un anunț: „Minge umflată cu gura 2 lei. Două mingi umflate cu gura 4 lei”. Am stat lovit. Nu-nțelegeam, cum adică? Ce are mingea asta de trebuie umflată cu gura? De ce nu cu aer venit din instalații? Cum să-i dai, nu-i așa, unui copil o minge umflată cu gura? Gura cui? Trebuie să spun că, eu stînd cutremurat în fața unei găleți cu mingi umflate cu gura, s-au adunat doi patroni, deci n-am știut a cui gură a umflat mingile. Se uitau la mine. Mister. Seara, pe Unirii, trăsnit! Aer pur, 45 de euro. Ce? Gura de aer pur? Am început ca un bătrînel. Păi, la mine în cartier exploda Policolorul la săptămînă, păi, de Cernobîl am făcut cea mai mișto plajă din lume la Constanța. Uite, n-am nimic! Ce-mi trebuie mie aer pur? Și, de fapt, care e problema cu aerul? Cu gura sau pur, nu cumva treaba este mai simplă și gratuită? Protest pentru aerul cu care se umflă mingile sau protest pentru un aer mai bun? Adevărul este, însă, că e mai comod/ieftin să cumperi, decît să protestezi, nu?