De ce s-au prăbușit

46.000 este un număr mare, mult prea mare, care șochează așa cum au făcut-o și imaginile dezastrului: zone întregi din orașe transformate, uniform, în grămezi de moloz, cu oameni sub ele. De ce au căzut toate acele clădiri?

O primă cauză este intensitatea mult prea mare a cutremurului, de 7,8 grade, adică un seism cam de cinci ori mai puternic decît cel care a afectat dramatic Bucureștiul în 1977. Apoi, a fost vorba despre un cutremur de suprafață, produs la o adîncime relativ mică, de circa zece kilometri. Efectele seismelor de suprafață sînt resimțite mult mai puternic decît ale celor de adîncime. Nu în ultimul rînd, cutremurul a durat peste un minut și a fost urmat de o replică extrem de puternică ce a afectat sever clădirile deja avariate. Recurența unui astfel de eveniment geologic e una foarte mică și este probabil că mulți locuitori ai zonelor afectate nu se gîndeau că s-ar putea petrece în timpul vieții lor.

Dar nu numai intensitatea și durata seismului au distrus clădirile. Acestea au căzut din cauze variate și mă voi opri, în cele ce urmează, asupra cîtorva cauze care se datorează oamenilor. Vicii de concepție pe care le-am putut observa personal, văzînd fotografiile și filmările din zonele afectate, sînt primele pe lista importanței acțiunii umane. Am văzut clădiri cu zece etaje construite fără subsol, așezate pe fundații înalte de cca un metru. Aceste clădiri s-au răsturnat, pur și simplu, smulgîndu-se din solul nisipos în care fuseseră construite. Date fiind structura solului și înălțimea imobilului, ar fi fost necesară încastrarea clădirii în sol cu subsol sau un radier cu piloți care se înfig ca dinții unui pieptăn în pămînt. Apoi filmările au surprins clădiri a căror structură firavă s-a frînt la parter, acolo unde fuseseră vitrinele magazinelor. Apartamentele de la etajele superioare, înțesate de pereți și mobilier, au devenit imposibil de susținut în regim dinamic de cei cîțiva stîlpi mult subdimensionați. Parterul clădirii ar fi trebuit să fie de cîteva ori mai solid pentru a putea rezista, introducîndu-se, pe cît posibil, și pereți structurali din beton armat, pe lîngă stîlpi. Am observat clădiri ale căror planșee au căzut aidoma sertarelor dintr-o comodă înclinată. Aceste planșee aveau grosimi impresionante, de cca 30 de centimetri, și este foarte probabil că șapa pusă peste placă, pentru distribuția instalației de încălzire, nu fusese luată în calcul la dimensionarea stîlpilor. Aceste vicii în gîndirea structurală a imobilelor au stat la baza unui număr impresionant de prăbușiri.

Există însă și o a doua cauză umană importantă, și anume viciile de execuție la clădiri proiectate recent, în baza codurilor de proiectare antiseismică în vigoare. Am observat planșee sfărîmate din care curgea nisip, armături din fier-beton puține și amplasate discontinuu, armături ale stîlpilor nețesute cu cele ale plăcilor, fundații atît de mici încît păreau grinzi. Uneori stîlpii parterului au rămas în picioare, iar plăcile cu suprafețe foarte mari s-au surpat pur și simplu.

În sfîrșit, a treia cauză umană evidentă care a stat la baza dezastrului au fost toate modificările empirice aduse clădirilor de către locuitori sau administratori. Supraetajările, extinderile pe verticală făcute fără a consolida structura de bază, dispozitivele amplasate pe acoperișuri șubrede pentru a face construcțiile mai adaptate exigențelor de utilizare, perforările pentru instalații suplimentare, demolările de stîlpi și pereți și-au spus un cuvînt discret, dar important într-un context crucial.

Toate aceste erori au fost posibile în Turcia și Siria, dar foarte multă lume se întreabă, pe bună dreptate, dacă nu cumva s-au întîmplat și la noi, în ultimii 30 de ani. Iar întrebarea este îndreptățită, cîtă vreme simplii trecători observă adesea șantiere care sfidează bunul-simț, iar fondul construit existent din România este într-o degradare constantă. Un grafic al numărului de victime datorate cutremurelor catastrofale evidențiază faptul că numărul de victime este direct proporțional cu nivelul de corupție al statului unde a avut loc cutremurul.

Este momentul ca statul român să conștientizeze pericolul reprezentat de un cutremur similar celui din Turcia și să ia măsuri urgente de creștere a nivelului de cunoaștere cu privire la răspunsul la seism al clădirilor existente, urmat de acțiune imediată de punere în siguranța a acestora. Pentru că în acele clădiri învață copiii noștri, ne sînt îngrijiți bolnavii și, adesea, acolo punem capul pe pernă. Dacă impactul cutremurului din Turcia și Siria se va estompa, mass-media se va orienta subit și profitabil spre bîrfele mondene, statul român va acționa și va investi tot atît de puțin în acest domeniu pe cît a făcut-o în ultimii 30 de ani, iar populația se va lua cu treburile curente și va uita, atunci înseamnă că, nu știu cum să o zic altfel, ne merităm soarta. 

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.