De ce România nu va avea o revoluţie Facebook

Mă întorc acasă după ce am văzut filmul Ostrov. În autobuz, un bărbat cu voce stridentă strigă: „Popor de laşi, ce faceţi? Staţi să vă calce în picioare?!... Veniţi cu mine!... Care vine cu mine să se bată cu jandarmii?!... Vă e frică să vă apăraţi drepturile... popor de curve“. Ajungem la Universitate... A început revoluţia anti-Băsescu. Se strigă „Jos dictatorul! Jos guvernul!“. De multe ori m-am înflăcărat cu gîndul la Piaţa Universităţii şi la evenimentele din 13-15 iunie. Aş fi vrut să nu fi fost atît de mic atunci, să fiu şi eu alături de acei tineri care au luptat pentru libertate, pentru drepturile lor şi, cel mai important, pentru ceva în care au crezut, şi anume: că regimul comunist nu trebuie să se mai repete niciodată.

După 12 ani, Piaţa Universităţii se umple din nou, dar lucrurile s-au schimbat, chiar dacă unele revendicări par să fie aceleaşi. După anul Primăverii arabe, românii au redescoperit şi ei protestul, dar diferenţele dintre revoluţiile din Egipt, Tunisia şi protestele din România sînt semnificative.

România nu este o dictatură, aşa cum strigă disperat ciutacii, democraţia n-a dispărut, ba chiar este vizibilă, cu toate limitele ei. Actualul protest este îndreptat nu doar împotriva lui Băsescu şi a actualei puteri, ci a întregului sistem politic, electoral, împotriva bubelor justiţiei, a corupţiei exasperante la toate nivelurile şi, în final, împotriva laxităţii controlului guvernaţilor asupra guvernanţilor. Toate tare ale democraţiei. De aceea este necesar să regîndim puţin actualele proteste şi ideile vehiculate pe marginea lor.  

Băsescu este dictator. Fals. Asta e propaganda agasantă, din ultimii ani, a PSD, PNL şi a Antenelor. Nu-l poţi compara, cu toate „bubele“ lui evidente, de tot felul, cu regimurile autoritare ale lui Mubarak sau Ben Ali, care nu permiteau contestare şi au reprimat ani de zile orice forme de opoziţie. Frăţia Musulmană era interzisă şi opera în secret, liberalii erau reprimaţi, pe cînd, în România, liderii opoziţiei tronau la televiziuni întrecîndu-se cu moderatorii în denigrarea puterii. Ca să nu mai vorbim de suspendarea preşedintelui... Chiar protestele actuale arată că România este o democraţie.

Protestele sînt spontane şi autentice. Da. Ele vin pe fondul unei nemulţumiri reale şi larg răspîndite, legate de deteriorarea condiţiilor de trai. Pensii tăiate, salarii micşorate, oameni care nu mai au cu ce să-şi plătească ratele, tineri cu şcoală care sînt ignoraţi de sistem şi fără perspective. Toţi au dreptul să protesteze, să-şi ceară drepturile, să-şi tragă la răspundere conducătorii prea aroganţi şi rupţi de realitatea şi problemele lor. Asta nu înseamnă că printre protestatari nu se găsesc şi oameni ai opoziţiei care caută să folosească revolta oamenilor în beneficiu propriu. 

Opoziţia nu s-a implicat în proteste. Fals. Încercarea liderului liberal de a anunţa alăturarea militanţilor liberali abia după trei zile este o încercare de manipulare. 

Raed Arafat a declanşat revolta. Da şi nu. Ca şi în cazul Tunisiei, a fost nevoie de o scînteie, de un incident pentru ca să se aprindă focul. Vînzătorul de fructe Bouazizi a protestat pentru drepturile sale, iar doctorul Raed Arafat şi-a apărat cauza. Nedreptăţirea lor, nedreptatea percepută de o populaţie care deja dădea în clocot, a declanşat revolta pînă atunci latentă. 

România are o generaţie Facebook. Nu încă. Deşi au folosit reţelele de socializare pentru a se aduna, protestatarii din Piaţa Universităţii nu sînt destul de numeroşi pentru a produce o schimbare de regim. Iar revendicările lor sînt din cele mai felurite. Mulţi cer alegeri anticipate. Alţii strigă „Jos Băsescu!“... Iar alţii resping întreaga clasă politică... Dar mulţi din generaţia Facebook au ales şi să stea acasă, deci nu ştim care este părerea lor. În plus, mai e o problemă: pe cine pui în locul lui Băsescu, presupunînd că acesta părăseşte Cotroceniul înainte de terminarea mandatului? Protestatarii de azi nu agreează nici un Ponta, şi nici un Antonescu, după cum se putea citi pe unele pancarte. Iar mesaje de tip „Băsescu, ce mai stai? Vine regele Mihai“ au rezonanţă bună, dar nu sînt o soluţie. 

În lumea arabă au venit la putere islamiştii, consideraţi ultimii depozitari ai valorilor morale tradiţionale, islamice, ultimii rămaşi neerodaţi de guvernare. Ei au fost aleşi chiar şi în zonele unde egiptenii, de exemplu, trăiau doar din turism, domeniu-cheie care ar putea fi afectat de un exod al turiştilor străini, dacă se aplică interdicţia bikinilor şi a băuturii. Cred că pe logica revenirii la tradiţie şi la valori, în România ar trebui să vină atunci creştin-ortodocşii la putere. De ce nu? Ar putea să fie primul partid postideologic într-o Românie în care doctrinele şi etichetele politice şi-au pierdut orice însemnătate. Un partid care să încerce să reînvie valorile devenite cuvinte lipsite de conţinut. Un partid al oamenilor cinstiţi. 

Apare o mişcare grassroot din protestele actuale. Puţin probabil. Natura mişcării eterogene din Piaţă este mai degrabă de tipul Occupy, apolitică şi chiar antipolitică. Faptul că se invocă alegerile anticipate arată că românii se gîndesc la o rezolvare a situaţiei tot în actualul cadru democratic, cu tarele lui şi cu lipsa lui de alternativă. De aici o anumită doză de confuzie. 

Revoltele din Bucureşti seamănă cu vandalizările din Londra. Oarecum. Spargerea vitrinelor unor magazine, aruncarea de pietre către jandarmi şi sentimentul de impunitate al celor care n-au nimic de pierdut reprezintă elementul comun. La fel şi duşmănia faţă de jandarmi sau poliţişti, percepuţi drept inamicii principali. Dar aceste elemente huliganice sînt doar o mică parte din corpul compozit al protestatarilor. Huliganii ar putea să fie plătiţi să creeze panică şi violenţe, aşa cum sînt folosiţi în Serbia ca instrumente politice de către unii oameni de afaceri care au interesul de a scoate ţara de pe orbita europeană sau, pur şi simplu, simt o reală plăcere în răfuiala cu jandarmii, ca la orice derby Steaua-Dinamo.

Că doar unul dintre cele mai frecvente sloganuri auzite în piaţă a fost „Cea mai proastă meserie este la jandarmerie“... Într-adevăr, jandarmii sînt inamicul numărul 1 şi ţinta tuturor huiduielilor; după Băsescu, evident. Scandările continuă cu vehemenţă, dar sînt însoţite de apeluri la nonviolenţă. Românii au redescoperit gustul protestului, dar revoluţia după scenariu arab este încă departe. Dar nici scenariul rusesc – cu reprimări brutale ale protestatarilor şi arestarea celor care demonstrează paşnic – nu este valabil, cum vor să ne facă să credem ipocriţii care deplîng la televizor dispariţia democraţiei.    

Matei Dobrovie este redactor la revista Foreign Policy România.

Foto: L. Muntean