De ce la mare
De ce facem eforturi, cu toţii, să ajungem, în fiecare an, măcar un weekend la mare? În primul rînd, pentru că ne-a intrat în instinct şi ştim că aşa trebuie. De mici, părinţii ne-au dus în vacanţe, în special la mare, pentru că aveam nevoie de aerul de-acolo şi de apa sărată.
Dar, pe lîngă nevoia asta, mergînd la mare cu familia, vară de vară, eram în rîndul lumii. Stăteam cu toţii, la rînd, la hotel, eventual prin sindicate, pe vremea lui Ceauşescu; ne-am repezit iarăşi cu toţii, după ’89, spre paradisiacele all inclusive-uri din Grecia, Turcia sau chiar vecina Bulgarie.
Baudrillard vorbea despre obligativitatea distracţiei, şi nu degeaba. În fiecare vară, familiile se reunesc, cu căţel, cu purcel, şi-mbracă, pentru scurt timp, o altă identitate: cea estivală. Una voit mai liberă, dar nu total liberă. Care spune, răspicat: „Sînt aici să mă distrez. Arăt cît pot eu de bine, şi de degajat, şi am venit în această «staţiune» să bifez totul“.
Căci un alt rost al vacanţelor e cel de a bifa. Bifez purtarea anumitor veşminte, de la rochia de plajă decoltată şi transparentă, pe care nu am ocazia s-o pun în altă parte, pînă la vizitarea „obiectivelor turistice“ care mă consacră ca pelerin.
În toate situaţiile care sînt de bifat, fac poze (nu aţi constatat că oamenii fac mai multe poze ca altădată?). Ceea ce înseamnă, pe scurt, cam un singur lucru: nu trăiesc strict în prezent, ci într-un mic viitor pe care-l am mereu cu mine – cel al poveştilor pe care le voi spune, despre vacanţa mea, apropiaţilor. Mă voi lăuda cu dovezi: exact pozele în cauză.
De ce mai mergem la mare? Ca să scoatem la iveală, cu chiu, cu vai, ce-i drept, în majoritatea cazurilor, exemplarul uman fost falnic, actualmente prăbuşit în mizeria vîrtejului cotidian: mai vulgar spus, „animalul“ din noi. Femeia ca o felină, care, cu pielea auriu-ciocolatie, în urma proaspătului bronz, umblă semeaţă pe malul mării sub privirile masculilor de pe cearşafuri; bărbatul cu muşchi de fier şi coapse puternice, care iese victorios din valuri. Sau, în varianta mai balcanico-sindicalistă, doamna cu burtică (eufemistic spus) care duce găletuşa plodului la umplut; ori domnul cu o imensă burtă şi cu paharul de bere în mînă, care admiră linia orizontului. Indiferent de felul în care arată, şi unii, şi alţii se simt cumva datori, la mare, să-şi recupereze măcar de formă şi temporar instinctele animalice pasive şi să fie conştienţi de trupul lor şi de efectele acestuia (reale sau imaginare) asupra celorlalţi.
Aceasta ar fi o... linie. Mai semnalăm o alta, oarecum contrară, stîrnită de necuprinsul acvatic: cea poetico-filozofică. Da, mergem la mare să recuperăm şi poetul din noi (fie el doar unul de ştergar sau oracol), şi filozoful (fie el doar unul de tip Tanţa şi Costel) aşijderea. Avem nevoie de întinderi majore, de spaţii pe care nu le putem străbate aşa, cu una-cu două. Pe care cu mintea puţin să le putem cuprinde şi care să ne amintească de infinit. În faţa lor, ne putem în sfîrşit simţi mici şi neînsemnaţi, ne putem aminti de nefericita (?) noastră condiţie umană şi de efemeritatea ei. Lăsăm deoparte, în faţa talazurilor, problemele cotidiene şi ne ridicăm aşa, într-o doară, deasupra meschinelor înfruntări politice şi a luptei pentru existenţă. Poate ne şi îndrăgostim, aducînd pe o cale superioară (?) animalul despre care vorbeam.
Asta se poate face plimbîndu-te seara pe faleză, într-o rochie eventual albă, vaporoasă, ca să ţi se observe bronzul recent. Sau pe malul mării, cu un vin în faţă, după ce ai făcut o baie nocturnă. Şi după ce ai mîncat o porţie de hamsii – peştele litoralului, se pare –, te-ai ciocnit cu maşinuţele sau te-ai învîrtit cu umbreluţele, ai plutit cu banana gonflabilă care apoi te răstoarnă, ai savurat kurtoşi kolaci (cam singurii care se mai vînd pe plajă), ai fost la spectacolul cu urmaşii lui Vasile Muraru şi Nae Lăzărescu, ţi-ai făcut portretul pe corso şi ţi-ai cumpărat un colier de melci.
Toate astea par să nu se schimbe niciodată. După ce le retrăieşti, reglementar, în fiecare sezon, poţi spune, cu mîna pe inimă, că iar ai fost, cu succes, la mare.