De ce îmi zici cu dumneavoastră?
N-are vrajă în ea o legumă cumpărată și nevorbită. Pe vipia a mare m-am dus și eu la Carrefour. Duminică, pe la două. Intru, gol prin rafturi, multe lifturi care descarcă. Ce-mi pasă? – am obsesiile mele. O carne, o salată. Și încarc. Broccoli, varză, fasole, morcovi, mere, mă rog, ce îi trebuie omului pe-o săptămînă, nu? Ziua și leguma. Şapte legume = şapte zile. Și cum tot alegeam la fasole, murmura o tipă. Da, nedrept. Un elevator cu roșii ciudate rău atunci cobora spre mîna ei stîngă, deci dă-le la o parte. E o luptă, am văzut, între cei care cumpără și cei care plasează în raft marfa. E o luptă continuă, fără leac. Și pe mine mă scoate din sărite. Ridic ochii și văd tipa care murmura și privesc ce spune. Nu aud. Că-n spate vine un cărucior cu copil. Cam așa arată scena apărării. Femeia murmurînd era îndeaproape urmărită de livrator. Deci în spinare era gagiul cocoanei cu copilul, în mîna ei – livratorul de produse. Femeia, înconjurată. Ea murmura și lua morcovi. Asta fixam eu, pe cînd la cîntar turuia balanțiera, femeia cu cîntarul. Turuia. Că ăla face, că Doamne ajută, că ferească sfîntul, că de ce viața e crudă. Mă pun și eu la coada de cîntărit. Stau stingher. Ea: păi, pune, dom’le, că eu am treabă pînă dimineață! Pun. Și văd ce treabă avea: varză rasă pusă în cutii de plastic. Mamă, treabă. Lua cu mîna, gen greblă, și punea într-o tingire de plastic. Și turuia. O iau cu dumneavoastră. Se oprește, se uită. Parcă am jignit-o. Ce crezi? De ce mă iei cu dumneavoastră? Cîți ani ai? Hai, pe bune! Îmi zic anii și mă ia. Eu băgam capul în coș să pun broccoli pe cîntar, ea cîntărea c-o mînă varza în plastic. Ce să faci? Deci aș putea să-ți fiu fiică. De ce să-mi zici cu dumneavoastră? Poate eu să-ți zic cu dumneavoastră, că tineretul nu mai e politicos. Cred că aici, „la varză“, mi-am dat seama cît de bătrîn sînt. Gîndurile acestei balanțe spuse turuind, fără să se oprească, gen ce gîndesc spun, ce spun nu mai gîndesc, gura bogată mi-a dat o palmă. Lecția legumei. Cine știe să cîntărească mai bine omul, dacă nu femeia care cîntărește varza? Să fac reclamație la Carrefour?