De ce îmi plac părinții
Pentru:
● felul în care ştiu să încaseze, de-a lungul timpului, cu zîmbetul pe buze sau nu, de la educatori, învăţători, diriginţi, observaţii care cresc în intensitate, de la „cam zburdalnic copilul dvs.“, pînă la „brînză bună în burduf de cîine“;
● felul în care îşi notează poeziile de la avizierul grădiniţei: în picioare, în agendă, printre sarcinile de serviciu, cu umerii cocoşaţi de genţi şi laptopuri, cu un ochi la cel mic care nu reuşeşte să-şi pună cizmele, concentraţi, conştiincioşi, atenţi să nu piardă nici un cuvînt, precum fac cercetătorii de la NASA cînd analizează date esenţiale pentru omenire;
● felul în care se bucură de prima silabă, prima propoziţie, primul pas, prima poezie, prima teză cu notă mare, prima iubire din viaţa copilului lor;
● felul în care zîmbesc înţelegător altor părinţi, jenaţi de comportamentul urmaşului, în parc, bucuroşi că al lor nu i-a pus (încă) în aceeaşi situaţie;
● perseverenţa, probată pe ani întregi, cu care aşază pe masa celui mic fructe şi legume, fixează ore stricte de calculator şi televizor, corectează scrisul ilizibil al acestuia, în ciuda micilor eşecuri de fiecare zi;
● felul în care se lasă copleşiţi de tentativele de seducţie ale celui mic: o poveste în plus înainte de culcare, o pagină în minus de învăţat la istorie, încă zece minute „şi gata!“, la desene animate etc.; n promisiunile şi visurile pe care şi le fac atunci cînd află că vor fi părinţi;
● felul în care înţeleg, în timp, să-şi schimbe (unele dintre) promisiunile şi visurile mai sus amintite;
● felul în care îşi învaţă copiii să dăruiască din jucăriile şi bomboanele lor, în ciuda unei rezistenţe zgomotoase;
● felul în care vorbesc la telefon cu cel mic, în timpul unei şedinţe sau al unei întîlniri pregătite cu luni înainte;
● felul în care se bucură cînd aud „ce copil frumos, deştept, descurcăreţ, cuminte, bine-crescut aveţi!“, sau „ce mult seamănă cu dvs.!“;
● felul în care trec peste dezamăgiri, planuri încurcate sau întîrziate, proiecte amînate pentru că cel mic nu e aşa de talentat la pictură, e mult prea sensibil la frig, nu i-a priit sendvişul mîncat de dimineaţă, nu-i place meseria de doctor, ci cea de învăţător, sau ţine racheta de tenis ca pe o mătură.
Şi pentru că:
● au genţile pline, cînd pornesc la drum cu cel mic, de serveţele, batiste, gel dezinfectant, sticle de apă, fructe, pastile, tricouri de schimb;
● ştiu, în fiecare an, în fiecare zi, exact, dar foarte exact, ce cadou îşi doresc copiii lor de la Moş Crăciun, iepuraş, mătuşi, bunici, colegi etc.;
● ştiu mai bine decît orice doctor cu ce se rezolvă o temperatură mai mare de 37 de grade, un strănut după o oră de joacă în parc, o insomnie dată de coşmaruri cu balauri şi monştri văzuţi peste zi la televizor sau în cărţile de poveşti;
● nu ştiu să-şi trateze propriile insomnii date de viitorul copiilor lor;
● citesc poveşti, învaţă poezii şi cîntece pentru serbarea de Crăciun, merg în parc, la circ sau la spectacole cu marionete, se joacă cu maşinuţe sau păpuşi, pregătesc pachete cu mîncare, calcă, spală, repară maşinuţe sau păpuşi, cu aceeaşi seriozitate şi simţ al datoriei cu care îşi verifică agenda de lucru de a doua zi sau îşi prezintă proiecte la serviciu şi ţin conferinţe;
● au emoţii la şedinţele cu părinţii;
● îşi răsfaţă copiii contrar tuturor sfaturilor primite de la psihologi, sau celor citite cu sentimente de vinovăţie de pe site-urile de educaţie;
● fac eforturi nemăsurate să-şi iubească copiii aşa cum sînt şi nu cum ar vrea să fie.
Maria Iordănescu este psiholog.