De-ale căsniciei, pe... atunci

Luna asta împlinesc un număr ameţitor şi aproape indecent de ani de cînd m-am căsătorit. 

Ce poate urma, după o asemenea introducere, decît „Mulţi înainte!“ şi „Pe atunci erau alte vremuri, alte mentalităţi...“. Într-adevăr, erau. Cum am început facultatea pe vremea răposatului, exista, încă din primii ani, frica de... repartiţie. Repartiţia guvernamentală obligatorie era un bau-bau care, vrînd-nevrînd, te făcea atent, de la început, şi la problema matrimonială: în sensul că, dacă tot te hotărai s-o rezolvi, trebuia s-o faci înainte de sfîrşitul facultăţii, altfel riscai să-ţi pierzi de tot alesul. 

Plus că, pe lîngă frica asta, exista şi o mai mare presiune socială. Un fel de frică socială, i-aş putea spune, de gura şi opinia societăţii: un om neînsurat nu putea fi considerat integrat social, realizat, pe linie... De altfel, dacă erai divorţat, puteai avea probleme la „locul de muncă“. Şi, iarăşi, mai presus de toate aceste presiuni sociale şi ideologice ale epocii, exista un soi de prejudecată privind... amorul liber. Nu că nu s-ar fi practicat, Doamne fereşte, pe unde vrei şi pe unde nu vrei, la toate... nivelurile: doar că nu pe faţă. Întreprinderile socialiste erau împînzite de idile subterane; pe faţă, însă, toţi oamenii muncii erau soţi exemplari... Mai era o cauză, mai concretă şi mai serioasă, pentru care părinţii îşi sfătuiau copiii să nu practice amorul liber prea devreme: lipsa metodelor de contracepţie şi faptul că avorturile erau ilegale. În atare situaţie, o sarcină neprevăzută şi nedorită, în liceu, să zicem, îţi strica viaţa. Sau ţi-o punea, la propriu, în pericol, dacă încercai formule neconvenţioanle, gen sonde. 

Ca atare, mai de voie, mai de nevoie, pe vremea aceea, a tinereţii mele, oamenii erau mai puritani. Mai conservatori. Se căsătoreau mai tineri, pînă-n 25 de ani – dacă reuşeau. 

Şi, în general, reuşeau. Aplicînd metoda: primul venit, punct ochit, ultimul venit. Mai pe-nţeles, fetele, în general, se căsătoreau cu primul (hai, şi al doilea...) iubit. Se-ndrăgosteau, ieşeau un pic împreună, mai la un film, la o cofetărie, la un bar, la munte, la mare, şi, cam după un an, se „luau“ oficial. La starea civilă, unde trebuia să răspunzi la clasica formulă cu „Cetăţene...“. La biserică, unde se făceau în multe cazuri nunţi, şi pe atunci. Şi la restaurant, unde te dădeai în stambă, cu naşi şi cu dar cu tot. La starea civilă trebuia să ai ceva un pic formal, şi mai puţin sexy (pe atunci), în genul unui „taioraş“ şi al unei fuste reglementare, nici prea largă, nici prea strîmtă, cam fix deasupra genunchilor. La cununia religioasă – o rochie de mireasă falnică, de pe Lipscani, croită sau închiriată, cu voal ca de perdea şi flori de pînză... Ginerele era în clasicul costum negru, posibil de chelner, mai lucios eventual, cu pantofii ascuţiţi la bot. Iar „soacra mare“, dacă nu naşa, avea obişnuita rochie mulată pe trupul cu rotunjimi în exces. Dar să ieşim din atmosfera kusturiciană. La propria mea cununie civilă am purtat o rochie de împrumut, roz cu dungi albe şi cu guler „mariner“. Ginerele a purtat un costum tot de împrumut, bej, cred. Nu am făcut, atunci, deloc, căsătorie religioasă: mi-era frică de petrecerea cu dar de după, care ne ameninţa. Am făcut o masă într-o sufragerie de bloc, la care s-au înghesuit oaspeţi vruţi şi nevruţi. Care au mîncat cît au apucat, căci îmi amintesc că bucatele nu erau chiar îndestulătoare. 

Îmi amintesc, de asemenea, cadourile: vreo două seturi de cearşafuri bleu cu floricele, vreo două roz asemenea (pe toate le am pînă în ziua de azi, doar îmi sînt un fel de trusou.), vreo două seturi de pahare tot la fel... Aşa era industria produselor „de casă“ pe vremea lui Ceauşescu, în ultimul lui an: fără imaginaţie, fără diversitate. 

După respectiva masă, ne-am luat cîte cadouri şi cîte buchete am putut, şi ne-am întors în demisolul în care locuiam. Ţin minte că nu mai aveam nici un ban, pentru că ne întorseserăm de la mare lefteri, cu o zi înainte de cununia civilă. La scurt timp după aceasta a venit... Revoluţia din ’89. Acum, moravurile sînt altele: probabil, mai normale.